Craiova visează la 3 puncte cu Astra la „masa verde”, dar şansele sunt aproape nule! Motivul care distruge orice tactică a oltenilor | EXCLUSIV

Craiova visează la 3 puncte cu Astra la „masa verde”, dar şansele sunt aproape nule! Motivul care distruge orice tactică a oltenilor | EXCLUSIV
  • Publicat:
  • Actualizat:

Partida dintre Astra și Universitatea Craiova a fost amânată, pentru a patra oară, după ce la formația giurgiuveană au fost depistați cinci fotbaliști infectați cu COVID-19. Însă, deși nu mai există timp pentru reprogramarea meciului, ProSport a aflat că formația din Bănie nu poate câștiga partida la „masa verde”.

David Lazar, Constantin Dima, Costel Avram și David Bruno sunt jucătorii care ar fi fost depistați pozitiv.

Craiova visează la 3 puncte cu Astra la „masa verde”, dar şansele sunt aproape nule

Federația Română de Fotbal este cea care poate oferi punctele din oficiu uneia dintre cele două echipe, însă, în acest caz, nu există cadru legal pentru o astfel de decizie. Deși oltenii vor să câștige la „masa verde” meciul, trebuie amintit că prima amânare a partidei a fost datorată cazurilor de coronavirus apărute la clubul oltean.

Nu mi-e frică că am putea pierde la «masa verde». Știm cu toții de ce nu s-a jucat meciul când a fost programat sâmbăta trecută. Nu s-a jucat din cauza Craiovei. Vom vedea.

Dacă domnul Rotaru așa consideră că ar fi normal, să câștige acest meci la masa verde… eu îmi doresc să jucăm și dacă vor fi mai buni decât noi, să ne bată pe teren, a declarat Dani Coman, președintele Astrei, la ProSport Live.

Sorin Cârțu vrea ca meciul să se joace

În cadrul emisiunii ProSport Livepreședintele Universității Craiova, Sorin Cârțu, a spus că speră ca meciul cu Astra Giurgiu să se joace.

„Normal că vrem să jucăm meciul. Totul este la decizia LPF. S-a întâmplat cazul ăsta de COVID pe care nimeni nu și-l dorea, nici noi. Și să știi că dacă nu se joacă mie nu mi se pare că avem nu știu ce avantaj. Până la urmă, CFR e mai avantajată că are un ritm mai bun decât noi. A jucat marți, joacă vineri și pe urmă luni.

Noi nu jucăm de la partida cu Botoșani. Intri într-o formă sportivă bună prin jocuri, e cea mai bună metodă de a intra în ritmul de joc. Prin jocuri nu prin antrenamente. Deci nu sutnem într-o poziție avantajoasă”, a spus Sorin Cârțu, la ProSport Live.

 

Andrei Trifan / Autor
Fotbalul este viața lui. Actualul Redactor-șef al ProSport s-a îndrăgostit de Sportul Rege pe vremea Generației de Aur și a jucat, el însuși, la nivel de juniori, pentru formațiile de Liga 1 Rocar și FC Național mai bine de 11 ani. A absolvit Colegiul Național Tudor Vianu, dar pasiunea ... citește mai mult
Cosmin a avut prima tangență cu presa la vârsta de 15 ani, când a început să scrie pentru volan.ro. Apoi a semnat articole pentru mai multe publicații din domeniul tech, cum ar fi gadget-talk.ro, dexblog.ro sau urbanteh.ro. La vârsta de 17 ani, a debutat în presa sportivă, pe site-ul ionalexandru.ro. ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Meteorologii Accuweather anunță o lună mai istorică, în România. Vreme extremă în București
Meteorologii Accuweather anunță o lună mai istorică, în România. Vreme extremă în București
Câți bodyguarzi ”l-au apărat” pe Dan Șucu de jurnaliști după Rapid – Craiova! Oamenii patronului, mesaj pentru presă
Câți bodyguarzi ”l-au apărat” pe Dan Șucu de jurnaliști după Rapid – Craiova! Oamenii patronului, mesaj pentru presă
Verdict neașteptat în cazul bărbatului suspectat de uciderea gravidei din Orhei.  Ce urmează să se întâmple cu el
Verdict neașteptat în cazul bărbatului suspectat de uciderea gravidei din Orhei. Ce urmează să se întâmple cu el
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Florin Piersic, OPERAT de urgență! Diagnosticul pus de medici, după ce i s-a făcut rău
Florin Piersic, OPERAT de urgență! Diagnosticul pus de medici, după ce i s-a făcut rău
Simona Gherghe, anunț tulburător pe rețelele sociale la exact 7 ani de când a spus DA: Aproape de naștere!
Simona Gherghe, anunț tulburător pe rețelele sociale la exact 7 ani de când a spus DA: Aproape de naștere!
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
Florin Piersic, operat de urgenţă. Marele actor s-a simţit rău în timpul unui spectacol la Cluj-Napoca
Florin Piersic, operat de urgenţă. Marele actor s-a simţit rău în timpul unui spectacol la Cluj-Napoca
URMĂRI groaznice după un simplu transplant de organ! 89% dintre oameni...
URMĂRI groaznice după un simplu transplant de organ! 89% dintre oameni...
Românul care l-a surclasat pe Ion Ţiriac în topul miliardarilor. Anunţul făcut direct de americani
Românul care l-a surclasat pe Ion Ţiriac în topul miliardarilor. Anunţul făcut direct de americani
BREAKING | Florin Piersic a fost operat de urgență, după ce i s-a făcut rău în timpul unui spectacol 😲
BREAKING | Florin Piersic a fost operat de urgență, după ce i s-a făcut rău în timpul unui spectacol 😲
S-a vândut o VECHE UZINĂ din România. A fost fondată în urmă cu peste 80 DE ANI
S-a vândut o VECHE UZINĂ din România. A fost fondată în urmă cu peste 80 DE ANI
Florin Piersic, în stare gravă! Breaking news!
Florin Piersic, în stare gravă! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Dan Șucu a părăsit Giuleștiul flancat de 6 bodyguarzi. „Te-ai trezit că aici nu vinzi mobilă și te faci de râs”
Dan Șucu a părăsit Giuleștiul flancat de 6 bodyguarzi. „Te-ai trezit că aici nu vinzi mobilă și te faci de…
Rapid Bucureşti învinsă în Giuleşti de Universitatea Craiova, rămâne fără victorie în play off
Rapid Bucureşti învinsă în Giuleşti de Universitatea Craiova, rămâne fără victorie în play off
Filtru de particule înfundat se REPARĂ sau se ARUNCĂ? Ce durată de viață are DPF?
Filtru de particule înfundat se REPARĂ sau se ARUNCĂ? Ce durată de viață are DPF?
Ce a putut găsească o mamă în camera fiicei care spunea că aude „monștri”. Trăiau în peretii casei!
Ce a putut găsească o mamă în camera fiicei care spunea că aude „monștri”. Trăiau în peretii casei!