România organizează în 2021 două competiții de anvergură: 4 meciuri de la Euro 2020 și alt turneu final cu 8 echipe Under 19 în care se vor juca 15 partide

România organizează în 2021 două competiții de anvergură: 4 meciuri de la Euro 2020 și alt turneu final cu 8 echipe Under 19 în care se vor juca 15 partide
  • Publicat:

UEFA a stabilit ca turneul final al Campionatului European Under 19, găzduit de România, să se desfăşoare în perioada 30 iunie – 13 iulie 2021, informează, marţi, site-ul oficial al Federaţiei Române de Fotbal.

FRF a schimbat regula privind utilizarea jucătorilor „under” în Liga 2. Echipele vor trebui să își întinerească și mai mult loturile începând cu sezonul 2020/2021

4 arene în Capitală pentru Euro Under 19

„EURO U19 din 2021 ce va avea loc în România va reuni 8 echipe, urmând să se dispute un total de 15 partide. Turneul va debuta pe data de 30 iunie 2021, iar finala competiţiei se va desfăşura pe 13 iulie. Reprezentativa tricoloră U19 pregătită de Daniel Oprescu este calificată direct, din postura de gazdă. Naţionala de juniori avea programate în acest an mai multe acţiuni de pregătire care au fost însă anulate din cauza efectelor pandemiei COVID-19”, se arată pe site-ul citat.

Cele 4 arene din Bucureşti, Ploieşti şi Voluntari care au fost nominalizate de FRF în dosarul câştigător de candidatură sunt: Stadionul „Ilie Oană” – Ploieşti (15.073 locuri), Stadionul „Giuleşti” – Bucureşti (14.047 locuri), Stadionul „Arcul de Triumf” – Bucureşti (8.155 locuri) şi Stadionul „Anghel Iordănescu” – Voluntari (4.518 locuri).

UEFA va confirma arenele în urma vizitei de lucru pe care o vor face reprezentanţii forului continental până la finele acestui an.

Lista celorlalte federaţii care şi-au manifestat intenţia de a găzdui turnee finale de juniori şi junioare în perioada 2021-2022 este următoarea: Belgia, Danemarca, Germania, Ungaria, Norvegia, Portuglia, Rusia, Albania, Spania şi Andorra (candidatură comună).

Am găzduit acest turneu și în 2011

La Euro U19 au jucat de-a lungul anilor fotbalişti precum Paul Scholes, Gary Neville, Thierry Henry, David Trezeguet, Gianluigi Buffon, Francesco Totti, Andrea Pirlo, Kylian Mbappe, Sergio Ramos sau Gerard Pique.

Competiţia UEFA este continuatoarea Turneului de Juniori FIFA care a debutat în 1948 şi a fost preluat de forul continental european din 1955. Din 1980, a fost dedicat categoriei de vârstă U18, iar din 2002, dedicat categoriei U19. În istoria formatului actual, România a găzduit acest turneu şi în 2011.

Daniel Nazare / Autor
Peste 25 de ani de experiență în presa sportivă. A debutat ca jurnalist în 1997, în primul an de facultate, fiind redactor la ziarul ZIUA care avea, la acea vreme, un supliment de 4 pagini dedicat sportului. Apoi s-a transferat la Sportul Românesc, Evenimentul Zilei, ProSport (reporter special ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Digi RCS-RDS, cadou de Paște pentru toți abonații din România: toate facturile la jumătate de preț!
Digi RCS-RDS, cadou de Paște pentru toți abonații din România: toate facturile la jumătate de preț!
Italienii au reacționat, după ce s-a aflat ce propunere a primit Cristi Chivu de la o cvadruplă câștigătoare UCL
Italienii au reacționat, după ce s-a aflat ce propunere a primit Cristi Chivu de la o cvadruplă câștigătoare UCL
Verdict neașteptat în cazul bărbatului suspectat de uciderea gravidei din Orhei.  Ce urmează să se întâmple cu el
Verdict neașteptat în cazul bărbatului suspectat de uciderea gravidei din Orhei. Ce urmează să se întâmple cu el
Dieta-minune lui Carmen Brumă: ce consumă iubita lui Mircea Badea de ani buni! Așa se menține în formă maximă
Dieta-minune lui Carmen Brumă: ce consumă iubita lui Mircea Badea de ani buni! Așa se menține în formă maximă
Simona Gherghe, anunț tulburător pe rețelele sociale la exact 7 ani de când a spus DA: Aproape de naștere!
Simona Gherghe, anunț tulburător pe rețelele sociale la exact 7 ani de când a spus DA: Aproape de naștere!
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
ANIMAŢIE. Accidentul teribil din Mangalia. Şoferul a murit, iar pasagerul şi-a pierdut o mână:
ANIMAŢIE. Accidentul teribil din Mangalia. Şoferul a murit, iar pasagerul şi-a pierdut o mână: "Mamă, cum s-a făcut!"
Simbolul ASCUNS în logo-ul NASA! Spune TOTUL despre adevăratul scop al agenției
Simbolul ASCUNS în logo-ul NASA! Spune TOTUL despre adevăratul scop al agenției
Florin Piersic, dezvăluiri incredibile despre relaţia cu o femeie căsătorită: Mi-au plăcut aventurile! Când soţul pleca…
Florin Piersic, dezvăluiri incredibile despre relaţia cu o femeie căsătorită: Mi-au plăcut aventurile! Când soţul pleca…
Din ce sunt făcuți mititeii de la „Gusturi românești” din Mega Image. Ce conțin, de fapt
Din ce sunt făcuți mititeii de la „Gusturi românești” din Mega Image. Ce conțin, de fapt
Se verifică banii românilor! Legea a fost adoptată marți, pe 30 Aprilie
Se verifică banii românilor! Legea a fost adoptată marți, pe 30 Aprilie
Florin Piersic, în stare gravă! Breaking news!
Florin Piersic, în stare gravă! Breaking news!
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Povestea Anei Cumpănaș, femeia care l-a trădat pe faimosul mafiot american John Dillinger, subiect de film VIDEO
Povestea Anei Cumpănaș, femeia care l-a trădat pe faimosul mafiot american John Dillinger, subiect de film VIDEO
Spania îl angajează pe Del Bosque pentru a superviza federaţia de fotbal
Spania îl angajează pe Del Bosque pentru a superviza federaţia de fotbal
Filtru de particule înfundat se REPARĂ sau se ARUNCĂ? Ce durată de viață are DPF?
Filtru de particule înfundat se REPARĂ sau se ARUNCĂ? Ce durată de viață are DPF?
Program magazine 1 mai 2024. Orarul Lidl, Kaufland, Auchan, Penny, Carrefour, Profi, Mega Image și al altor supermarketuri
Program magazine 1 mai 2024. Orarul Lidl, Kaufland, Auchan, Penny, Carrefour, Profi, Mega Image și al altor supermarketuri