Mircea Lucescu a împlinit 75 de ani! Cel mai bun antrenor din istoria fotbalului românesc, celebrat prin intermediul ProSport de nume uriașe: „Să fie sănătos și să aibă succes la Kiev”

Mircea Lucescu a împlinit 75 de ani! Cel mai bun antrenor din istoria fotbalului românesc, celebrat prin intermediul ProSport de nume uriașe: „Să fie sănătos și să aibă succes la Kiev”
  • Publicat:
  • Actualizat:

Mircea Lucescu a ajuns la 75 de ani, iar ProSport a stat de vorbă cu nume uriașe din istoria fotbalului românesc, care speră ca tehnicianul atât de iubit în țara noastră să facă lucruri mari și cu Dinamo Kiev.

Cristi Borcea, Ciprian Marica, Dănuț Lupu, Răzvan Raț, Mircea Rednic, Bogdan Stelea, dar și Dumitru Dragomir, au avut numai cuvinte de laudă pentru omul care a scris istorie cu Șahtior Donețk, iar acum este gata să demonstreze de ce este în stare și ca antrenor al lui Dinamo Kiev.

Mircea Lucescu, la 75 de ani! „A încercat să stoarcă tot! Asta a fost metoda lui și a funcționat perfect”

„Mircea Lucescu este antrenorul care m-a învățat absolut tot ceea ce știu în fotbal. El a participat cel mai mult la bagajul meu de cunoștințe. Îi datorez foarte mult din ceea ce am realizat. E omul care a contribuit la formarea ca individ, cum să mă comport într-un vestiar. El a văzut tot timpul un potențial foarte mare și a vrut să scoată maximum din mine. Prin presiunea pe care o punea pe mine, el încerca să stoarcă tot. Asta a fost metoda lui și a funcționat perfect, eu am reacționat foarte bine la „bici” cum se spune. Toate cele bune și sănătate multă îi doresc”, a fost mesajul lui Răzvan Raț.

ProSport a vorbit și cu Ciprian Marica, fostul mare atacant al naționalei României: „Îi doresc să fie sănătos și să rămână același om deosebit pe care îl cunosc. Dacă va reuși la Kiev? Depinde cât de dispuși vor fi cei de la Dinamo să și investească. Șahtior are mulți brazilieni, care fac diferența. Cum a știut să construiască la Șahtior, dacă va avea mână liberă, va reuși și la rivală. La o vârstă fragedă am avut șansa să mă antreneze un om care știe să lucreze cu jucătorii tineri, am avut multe de învățat de la el. Cel mai important este că a știut mereu să se facă înțeles foarte ușor”, a remarcat Marica, pe care Lucescu l-a pregătit la Șahtior, la începutul carierei.

Mircea Lucescu, la 75 de ani! Cristi Borcea: „Cel mai mare regret este că nu l-am adus la Dinamo!”

„La mulți ani. Am crescut cu el și cu performanțele lui. Țineți minte: a făcut cea mai tare echipă din istoria României, dacă nu venea Revoluția lua trofeu european. Am fost mândru că a fost dinamovist și ca jucător, și ca antrenor. Sută la sută va reuși la Kiev. Cum a luat titluri cu Galata și cu Beșiktaș, cu Dinamo și cu Rapid, așa va lua cu Dinamo Kiev după ce a luat cu Șahtior. Am vrut să îl aduc la Dinamo și e cel mai mare regret al meu că nu am reușit să îl conving. Îi transmit multă sănătate”, a fost mesajul special transmis și de Cristi Borcea.

Mircea Lucescu nu a fost uitat nici de fostul șef al LPF, Dumitru Dragomir: „Îi transmit să fie sănătos împreună cu familia. Să îi trăiască copiii, nepoții și strănepoții. Să se bucure de viață încă vreo 25-30 de ani. Și peste vreo 15 să fie selecționerul României măcar un an. Este unul dintre cei mai mari antrenori ai țării și să fie respectat. A dat o educație bună fiului, l-am cunoscut de aproape pe Răzvan, are o educație aleasă”, a spus și Dragomir, pentru ProSport.

Dănuț Lupu a fost vizibil emoționat atunci când a vorbit cu ProSport despre Mircea Lucescu: „Îi doresc multă, multă sănătate. Să rămână la fel de tânăr ca acum. Nu pot să zic ce reprezintă el ca om sau ca fost fotbalist pentru mine (n.n. face o pauză lungă, își trage respirația)… A fost un al doilea tată pentru mine. În momentele cele mai grele m-a ajutat și a fost alături de mine. Nu o să uit toată viața acest lucru. Un pedagog extraordinar. Îi doresc din suflet să reușească la Kiev”.

Mircea Rednic nu l-a uitat nici el pe Mircea Lucescu: „Îi doresc multă sănătate, putere și să facă perfomanță la Dinamo Kiev. Un om care m-a ajutat nu numai să ajung fotbalist, ci și antrenor. Și-a pus amprenta la performanțele pe care le-am avut ca jucător, care m-a crescut. A contat foarte mult că am avut șansa să lucrez cu un antrenor ca el, modern. Am discutat despre fotbal cu el chiar azi (n.r. marți) și i-am urat multă baftă în noua lui aventură”.

„Să fie sănătos, e tot ce contează la 75 de ani, și să fie liniștit cu tot ce face. Am văzut că a mers să antreneze din nou. Să aibă succes, în momentul în care ești antrenor de asta depinzi și pentru asta ești judecat”, a fost mesajul lui Bogdan Stelea.

Mircea Lucescu, cel mai valoros antrenor din istoria României

Cel mai valoros tehnician din istoria României, după cum a reieșit și din sondajul ProSport, a antrenat de-a lungul carierei la Corvinul, naționala României, Dinamo, Pisa, Brescia, Reggiana, Rapid, Inter, Galatasaray, Șahtior Donțek și Zenit.

„Il Luce” a fost ales de 40% dintre subiecții eșantionului, fiind lider autoritar în sondajul ProSportAnghel Iordănescu, cel mai bun antrenor al secolului trecut, se află doar pe locul 4 în acest top, cu doar 6%. Între cei doi s-au poziționat Victor Pițurcă și Emeric Ienei, cu câte 10%. Cosmin Olăroiu a fost ales de 4%, fiind urmat de Dan Petrescu (3%), Răzvan Lucescu (2%) și Ștefan Kovacs (1%).

Într-o carieră cu adevărat impresionantă, Mircea Lucescu a câștigat Cupa UEFA, o Supercupă a Europei, 2 titluri de campion în România, 3 Cupe ale României, 8 titluri de campion în Ucraina, 2 titluri de campion în Turcia, 6 Cupe ale Ucrainei, 5 Supercupe ale Ucrainei, o Supercupă a Rusiei.

Andrei Preotu / Autor
Aventura lui Andrei Preotu a început încă din 1996, atunci când a fost invitatul lui Ovidiu Ioanițoaia la „Procesul Europenelor”. În 2006 a ajuns la Fanatik, primul loc de muncă. Apoi, a semnat cu NewsIn. După aventura de la OnlineSport, a urmat o perioadă de aproape zece ani în care ... citește mai mult
Andrei Trifan / Autor
Fotbalul este viața lui. Actualul Redactor-șef al ProSport s-a îndrăgostit de Sportul Rege pe vremea Generației de Aur și a jucat, el însuși, la nivel de juniori, pentru formațiile de Liga 1 Rocar și FC Național mai bine de 11 ani. A absolvit Colegiul Național Tudor Vianu, dar pasiunea ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Zanni a vrut să-i ofere primul ajutor Anei Porgras, dar nu a putut-o căra, pentru că e prea scund. Scene de-a râsu’-plânsu’ la Survivor All Stars
Zanni a vrut să-i ofere primul ajutor Anei Porgras, dar nu a putut-o căra, pentru că e prea scund. Scene…
Imediat după Bayern – Real Madrid, antrenorul a spus ”DA”! Contract până în 2027
Imediat după Bayern – Real Madrid, antrenorul a spus ”DA”! Contract până în 2027
Strigăte și urlete de jale la priveghiul lui Lucas, nepotul lui Tzancă Uraganu care a fost răpus de cancer
Strigăte și urlete de jale la priveghiul lui Lucas, nepotul lui Tzancă Uraganu care a fost răpus de cancer
SECRETE din viața intimă a unei vedete celebre, s-a iubit și cu femei: „Le-am oferit tinerețea și frumusețea mea”
SECRETE din viața intimă a unei vedete celebre, s-a iubit și cu femei: „Le-am oferit tinerețea și frumusețea mea”
Medicul Tudor Ciuhodaru, veşti de ultimă oră despre Florin Piersic: Prognosticul la un astfel de pacient este rezervat
Medicul Tudor Ciuhodaru, veşti de ultimă oră despre Florin Piersic: Prognosticul la un astfel de pacient este rezervat
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
Oaza de linişte din inima Transilvaniei, unde te poţi răsfăţa la poalele munţilor înconjurat de un peisaj exotic:
Oaza de linişte din inima Transilvaniei, unde te poţi răsfăţa la poalele munţilor înconjurat de un peisaj exotic: "Mirific!"
Simbolul ASCUNS în logo-ul NASA! Spune TOTUL despre adevăratul scop al agenției
Simbolul ASCUNS în logo-ul NASA! Spune TOTUL despre adevăratul scop al agenției
Ce a putut spune Ioana despre căsnicia cu Ilie Năstase. A cedat şi a dat cărţile pe faţă. Dezvăluiri fără precedent
Ce a putut spune Ioana despre căsnicia cu Ilie Năstase. A cedat şi a dat cărţile pe faţă. Dezvăluiri fără…
Florin Piersic, internat în stare gravă la Terapie Intensivă! Infecția s-a extins, iar actorul ar putea fi transferat la Viena 😲
Florin Piersic, internat în stare gravă la Terapie Intensivă! Infecția s-a extins, iar actorul ar putea fi transferat la Viena…
Informație de ultimă oră despre FLORIN PIERSIC. Anunțul venit direct de la SPITAL
Informație de ultimă oră despre FLORIN PIERSIC. Anunțul venit direct de la SPITAL
Adevărul despre starea gravă a lui Florin Piersic! Breaking news!
Adevărul despre starea gravă a lui Florin Piersic! Breaking news!
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Povestea Anei Cumpănaș, femeia care l-a trădat pe faimosul mafiot american John Dillinger, subiect de film VIDEO
Povestea Anei Cumpănaș, femeia care l-a trădat pe faimosul mafiot american John Dillinger, subiect de film VIDEO
Spania îl angajează pe Del Bosque pentru a superviza federaţia de fotbal
Spania îl angajează pe Del Bosque pentru a superviza federaţia de fotbal
Cum poți stinge martorul pentru sonda Lambda? Ce alte probleme indică „check engine”?
Cum poți stinge martorul pentru sonda Lambda? Ce alte probleme indică „check engine”?
Program magazine 1 mai 2024. Orarul Lidl, Kaufland, Auchan, Penny, Carrefour, Profi, Mega Image și al altor supermarketuri
Program magazine 1 mai 2024. Orarul Lidl, Kaufland, Auchan, Penny, Carrefour, Profi, Mega Image și al altor supermarketuri