Chelsea va juca a 14-a finală FA Cup! Manchester United, eliminată după un meci de coșmar al lui Dea Gea! Arsenal îl așteaptă pe Frank Lampard în ultimul act | VIDEO

Chelsea va juca a 14-a finală FA Cup! Manchester United, eliminată după un meci de coșmar al lui Dea Gea! Arsenal îl așteaptă pe Frank Lampard în ultimul act | VIDEO

Finala FA Cup din 2020 va fi una sută la sută londoneză. Chelsea s-a calificat în ultimul act de pe Wembley, după ce a trecut cu 3-1 de rivala de la Manchester United. De Gea a avut o zi îngrozitoare pe celebra arenă.

Chelsea a trecut cu 3-1 de Manchester United (VIDEO AICI) și s-a calificat în finala care se va juca pe 1 august, pe Wembley. Trupa lui Frank Lampard se va bate în cea de-a 14-a finală din palmaresul echipei cu marea rivală de la Arsenal, care a trecut sâmbătă de Manchester City: 2-0 după dubla lui Aubameyang.

Chelsea va juca a 14-a finală FA Cup! Manchester United, eliminată după un meci de coșmar al lui Dea Gea!

Ole Gunnar Solskjaer l-a ignorat de această dată pe Sergio Romero, obișnuitul competiției, și a mers pe mâna lui De Gea. Proastă alegere! Spaniolul a avut o zi de coșmar și s-a chinuit să producă gafă după gafă.

Mai întâi, nu a schițat niciun gest la reluarea lui Giroud, care a deschis scorul în prima repriză. Apoi s-a lăsat învins de șutul nu foarte convingător al lui Mount, din minutul 46. Iar ca ziua să fie perfectă, De Gea a fost învins și de propriii colegi. Maguire a deviat o minge în propria poartă, în minutul 74.

Golul de onoare al lui United a venit din penalty, în minutul 85. Autor Bruno Fernandes. Chelsea pune astfel capăt seriei incredibile de 19 meciuri în care echipa lui Ole Gunnar Solskjaer nu a pierdut.

Chelsea se dovedește încă o dată un adevărat killer pentru United. Este a 6-a oară când „Diavolii roșii” sunt eliminați de echipa de pe Stamford Bridge din FA Cup. De trei ori doar în ultimele 4 sezoane! Culmea, cealaltă finalistă, Arsenal are mai multe victorii, 7, în fața lui United în FA Cup.

Chelsea s-a întărit recent cu starul din Bundesliga, Timo Werner. Michael Ballack (43 de ani), fost mare mijlocaș german, l-a felicitat Timo Werner (24 de ani) pentru că a ales să semneze cu Chelsea, deși era dorit și de campiona Angliei, FC Liverpool.

Fotbalul mare din Anglia va regăsi din sezonul viitor o echipă legendară. Leeds United a promovat în Premier League după o pauză de 16 ani. Fanii au înnebunit de bucurie și au ignorat complet pericolul reprezentat de coronavirus. Au ieșit cu miile în stradă pentru a sărbători

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]