Fază controversată la Botoșani! Oltenii și-au pus mâinile în cap după decizia arbitrului! Paradă senzațională a lui Eduard Pap | FOTO

Fază controversată la Botoșani! Oltenii și-au pus mâinile în cap după decizia arbitrului! Paradă senzațională a lui Eduard Pap | FOTO

Botoșani – Universitatea Craiova | Oltenii au venit în nordul Moldovei cu gândul să nu rateze victoria care le poate deschide drumul spre titlu. Oamenii lui Cristiano Bergodi chiar au avut o șansă imensă în prima repriză, dar arbitrul Radu Petrescu a lăsat jocul să continue după parada fabuloasă a lui Eduard Pap.

Botoșani și Craiova au avut o primă repriză foarte bună, cu un consum mare de energie. Oltenii au dominat mai mult startul meciului și au avut o ocazie uriașă la capul lui Cosic.

Fază controversată la Botoșani! Oltenii și-au pus mâinile în cap după decizia arbitrului! 

Alexandru Cicâldău a bătut un corner în minutul 17, Uros Cosic a trimis cu capul către poarta adversă, însă portarul Eduard Pap a respins in extremis.

Oltenii și-au pus mâinile în cap și au cerut gol, considerând că mingea trimisă de Cosic a depășit cu întreaga circumferință linia porții.

Brigada condusă de Radu Petrescu, din care mai fac parte asistenții Radu Ghinguleac și Mircea Grigoriu, a lăsat însă jocul să continue.

Parada lui Eduard Pap, cel care le-a refuzat golul oltenilor, nu este singura de mare efect după aceasta reluare a sezonului. Valentin Cojocaru s-a remarcat cu două astfel de parade.

FC Botoșani: Ed. Pap – Haruț, Chindriș, Șeroni, Țigănașu – E. Papa, J. Rodriguez – Ashkovski, Ed. Florescu, Ofosu – Dugandzic
Rezerve: Hankic – Patache, Cîmpanu, Mendoza, Holzmann, Babunski, Carlone, H. Keyta, R. Fili
Antrenor: Marius Croitoru

Craiova: Pigliacelli – Șt. Vlădoiu, Cosic, Acka, N. Bancu – Nistor, Al. Mateiu, Cicâldău – Bărbuț, Koljic, Mihăilă
Rezerve: I. Popescu – Vătăjelu, Bălașa, I. Mitran, Qaka, Ivanov, Gustavo, Baiaram, L Nitu
Antrenor: Cristiano Bergodi

Stadion: Municipal, Botoșani

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]