Ionel Dănciulescu, acuzații grave la adresa FRF: „A fost o chestie intenționată! Numai că te numești FCSB nu trebuie să respecți regulile?!”. Ce spune despre apelul la TAS

Ionel Dănciulescu, acuzații grave la adresa FRF: „A fost o chestie intenționată! Numai că te numești FCSB nu trebuie să respecți regulile?!”. Ce spune despre apelul la TAS
  • Publicat:
  • Actualizat:

Ionel Dănciulescu (43 de ani), directorul sportiv al lui Dinamo, a adus acuzații grave la adresa Federației Române de Fotbal, după ce forul condus de către Răzvan Burleanu a respins sesizarea făcută de către dinamoviști. 

Comisia de Etică și Disciplină din cadrul Federației Române de Fotbal a respins sesizarea făcută de către Dinamo, pe motiv că plângerea a fost făcută prin intermediul secretarului general al FRF, Radu Vișan, care nu are calitate procesuală activă.

Ionel Dănciulescu, acuză FRF: „Ei sunt în culpă!”

Oficialul „câinilor” susține că Federația Română de Fotbal este vinovată pentru faptul că portarul FCSB-ului, Andrei Vlad, a jucat în stare de suspendare în meciul tur din semifinalele Cupei României, iar Radu Vișan ar fi fost numit intenționat să reprezinte interesele clubului Dinamo, deși nu avea acest drept.

„Sesizarea știam că va fi respinsă, cu toate că dreptatea e pe partea noastră. Federația ar fi trebuit să își acopere propria greșeală. Eu aș merge mai departe și cu recursul pe care trebuie să îl urmăm și mai departe la TAS.

A fost o chestie intenționată. Și probabil, din punctul meu de vedere, recursul daca se va judeca rapid din nou vom pierde. Singura noastră șansă va fi să mergem la TAS. Nu pentru a juca finala Cupei României, ci pentru simplul fapt că dacă sunt niște legi trebuie să le respecți.

Taxa (n.r. la TAS) va fi achitată fără doar și poate. Ne vom descurca, așa cum ne-am descurcat până la acest moment. Numai că te numești FCSB nu trebuie să respecți regulile?! Să le respecte toată lumea.

E cu bună știință făcută. Pur și simplu ca să aibă un câștig de cauză, pentru că ei sunt în culpă, e vina FRF, trebuia să se sesizeze. Dacă nu am fi sesizat noi, cu siguranță ar fi fost acoperit tot”, a spus Ionel Dănciulescu, la Digi Sport.

Andreea Visu / Autor
Pasiunea pentru fotbal este o moștenire de familie, astfel că drumul către jurnalismul sportiv a venit natural. A intrat în presă în anul 2016, la IlfovSport. A început să scrie despre ligile inferioare și ușor-ușor a promovat la Revista IlfovSport, denumită ulterior 100% Sport. A lucrat ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Prețul uriaș cu care a ajuns să se vândă kilogramul de miel în Mega Image din București
Prețul uriaș cu care a ajuns să se vândă kilogramul de miel în Mega Image din București
Xavi a luat decizia în mai puțin de 24 de ore, după ce Barcelona l-a pus să-și dea afară propriul frate
Xavi a luat decizia în mai puțin de 24 de ore, după ce Barcelona l-a pus să-și dea afară propriul…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Judeţele care se vor dezvolta puternic. Proiectul de infrastructură care va transforma estul României
Judeţele care se vor dezvolta puternic. Proiectul de infrastructură care va transforma estul României
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
Decizia radicală luată de fiica cea mare a lui Cristi Borcea, la 20 de ani. Momentul care îi poate schimba total viaţa
Decizia radicală luată de fiica cea mare a lui Cristi Borcea, la 20 de ani. Momentul care îi poate schimba…
Indicatorul rutier pe care puțini șoferi îl cunosc. Ce trebuie să faci și unde poate fi întâlnit
Indicatorul rutier pe care puțini șoferi îl cunosc. Ce trebuie să faci și unde poate fi întâlnit
Schimbarea care urmează pentru MILIOANE de români. Marcel Ciolacu, anunț astăzi, 27 APRILIE: Se va pune în aplicare
Schimbarea care urmează pentru MILIOANE de români. Marcel Ciolacu, anunț astăzi, 27 APRILIE: Se va pune în aplicare
"Am cheltuit peste 120.000 de euro ca să-mi rotunjesc formele". Cum arată suedeza Natasha după operațiile estetice pe care acum…
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Moartea în chinuri a inginerului Ursu, Navalnîi de România. Cum acoperă statul român crimele securiștilor VIDEO
Moartea în chinuri a inginerului Ursu, Navalnîi de România. Cum acoperă statul român crimele securiștilor VIDEO
Die Welt publică acordul de pace pe care Ucraina şi Rusia l-ar fi putut semna în aprilie 2022
Die Welt publică acordul de pace pe care Ucraina şi Rusia l-ar fi putut semna în aprilie 2022
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Ce mai face și cum arată acum fosta ispită masculină de la Insula Iubirii, Sorin. S-a căsătorit și pare mai fericit ca niciodată
Ce mai face și cum arată acum fosta ispită masculină de la Insula Iubirii, Sorin. S-a căsătorit și pare mai…