Gică Hagi a făcut „un nou transfer” la Viitorul! Un antrenor cu 7 trofee în ultimii ani va fi director tehnic

Gică Hagi a făcut „un nou transfer” la Viitorul! Un antrenor cu 7 trofee în ultimii ani va fi director tehnic
  • Publicat:
  • Actualizat:

Gică Hagi a adus un nou director tehnic la Viitorul! Cristian Cămui este cel care va ocupa această funcție, după ce a impresionat pe banca tehnică a echipei U19.

Cristian Cămui este cel de-al patrulea director tehnic din istoria Academiei Hagi, după Lucian Burchel, Leo Grozavu și Alex Ortiz-Cabrera.

Gică Hagi, „un nou transfer” la Viitorul! Cristian Cămui va fi director tehnic

“Îmi doresc, ca director tehnic, să am cel puțin aceleași rezultate pe care le-am avut și ca antrenor în cadrul Academiei. Vreau să menținem trendul ascendent al performanțelor și să continuăm, în același timp, să furnizăm jucători importanți pentru prima scenă fotbalistică a țării. Cunosc foarte bine colegii cu care voi lucra și, în același timp, știu ce ar trebui să facă fiecare tehnician din cadrul Academiei pentru că și eu provin din antrenor.

Sunt un om activ, mi-a plăcut întotdeauna să urmăresc activitatea jucătorilor, iar acum va trebui să urmăresc și activitatea antrenorilor. Acum va trebui să îmbin munca de birou cu cea de teren. În fotbal nu poți realiza nimic de unul singur, trebuie să lucrezi în colectivitate. La orice izbândă meritul este al întregului staff. Dacă ești un bun organizator, un bun strateg și un bun conducător, atunci roadele muncii se reflectă în rezultate. Niciodată nu poți să fii atât de puternic de unul singur, cât poți să fii în colectiv”, a declarat Cristian Cămui, care a pregătit-o pe Viitorul și în UEFA Youth League.

Cu tehnicianul Cristian Cămui pe banca tehnică, echipa U19 a Academiei Hagi a obținut 7 trofee, câștigând toate finalele susținute: 5 titluri naționale și 2 Supercupe.

„Nu e o noutate. Noi rămânem la proiectul nostru, rămânem în linia noastră. Asta facem, ăştia suntem. Din păcate pentru mine, ca manager, totdeauna trebuie să mă eliberez de cei mai buni jucători, să fac anumite lucruri, pentru că un buget nu se face uşor”, a declarat Gică Hagi, după victoria cu Clinceni, scor 5-0.

Andrei Preotu / Autor
Aventura lui Andrei Preotu a început încă din 1996, atunci când a fost invitatul lui Ovidiu Ioanițoaia la „Procesul Europenelor”. În 2006 a ajuns la Fanatik, primul loc de muncă. Apoi, a semnat cu NewsIn. După aventura de la OnlineSport, a urmat o perioadă de aproape zece ani în care ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Polițista care a luat mită de la Lidia Buble, condamnată definitiv! Ce pedeapsă a primit agenta de la Rutieră
Polițista care a luat mită de la Lidia Buble, condamnată definitiv! Ce pedeapsă a primit agenta de la Rutieră
A făcut 5-4 în minutul 90+5 și a scris istorie! Echipa care, după 121 de ani, va juca în premieră în cupele europene
A făcut 5-4 în minutul 90+5 și a scris istorie! Echipa care, după 121 de ani, va juca în premieră…
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Ce trebuie să mâncăm pentru a ne feri de cancer: „Evitați aceste două lucruri!”
Ce trebuie să mâncăm pentru a ne feri de cancer: „Evitați aceste două lucruri!”
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
Românul care a cumpărat un avion de pasageri şi-l transformă în restaurant. Momentul în care a fost adus pe un trailer special
Românul care a cumpărat un avion de pasageri şi-l transformă în restaurant. Momentul în care a fost adus pe un…
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Ajuns la sapă de lemn, într-un azil pe care nu îşi permite să îl plătească, Irinel Columbeanu a primit cea mai bună veste!
Ajuns la sapă de lemn, într-un azil pe care nu îşi permite să îl plătească, Irinel Columbeanu a primit cea…
Bucurie mare în showbiz ❤️ ❤️ Fosta asistentă de la Acces Direct este însărcinată pentru prima oară
Bucurie mare în showbiz ❤️ ❤️ Fosta asistentă de la Acces Direct este însărcinată pentru prima oară
România, obligată să respecte. Ordin UE privind BANII. S-a votat luni, 29 aprilie
România, obligată să respecte. Ordin UE privind BANII. S-a votat luni, 29 aprilie
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Sexsomnia: O tulburare de somn jenantă despre care nimeni nu vrea să vorbească
Sexsomnia: O tulburare de somn jenantă despre care nimeni nu vrea să vorbească
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat că este văzut așa | VIDEO
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat…