Revine Marius Șumudică în România? Un nou apropo către conducerea Rapidului: „Aștept să văd ce se întâmplă acolo”

Revine Marius Șumudică în România? Un nou apropo către conducerea Rapidului: „Aștept să văd ce se întâmplă acolo”
  • Publicat:
  • Actualizat:

Marius Șumudică (49 de ani), antrenorul lui Gaziantep, s-a salvat matematic de la retrogradare în Turcia și ar reveni în România cu o singură condiție.

Antrenorul român a explicat că nu ar mai fi dispus să revină în Liga 1, dar excepția este, desigur, echipa lui de suflet, Rapid București.

Marius Șumudică își așteaptă rândul la Rapid

Marius Șumudică este cu ochii pe Rapid, în Liga 2, și le ține pumnii lui Dan Alexa și elevilor săi în lupta pentru promovarea în Liga 1, iar în cazul în care acest obiectiv va fi realizat, antrenorul este dispus să poarte discuții cu cei din conducerea giuleștenilor.

„Deocamdată n-am nicio discuție cu nimeni din România și, cu tot respectul pentru țara din care am plecat, eu sunt mândru că sunt aici la Gaziantep. Nu-mi doresc să mă întorc în România. Nici la CFR. Eu sunt perceput ca rapidist, mi-aș crea foarte multe probleme. Aștept să văd ce să se întâmplă la Rapid. Le doresc baftă, să dea Dumnezeu să urce anul ăsta (n.r. să promoveze), cu toate că e destul de greu. Am văzut-o ieri și pe Turris că a câștigat la UTA”, a spus Marius Șumudică, la Digi Sport.

Antrenorul român se simte bine în Turcia și primește încântat veștile că este dorit și de alte echipe de acolo.

„Am un analist turc care îmi spunea ca Twitter-ul e plin de comentarii și toata lumea, ba de la Trabzonspor, ba de la Goztepe, spunea ca și-ar dori foarte mult să merg antrenor acolo și să lucrez acolo. Eu mă bucur de aprecierea de care am parte aici. Deocamdata mai am un an de contract, nu mă gandesc decat la lucrul ăsta”, a mai spus Marius Șumudică.

Marius Șumudică, obiectiv îndeplinit în Turcia

După ce a Gaziantep a învins-o pe Konyaspor, scor 3-1, în cadrul etapei cu numărul 31 din Turcia, echipa lui Marius Șumudică s-a salvat de la retrogradare, dar antrenorul român nu va lăsa garda jos.

„Sunt bucuros că am scăpat matematic de la retrogradare, deci obiectivul mi l-am îndeplinit cu o echipă nou promovată. Suntem surpriza campionatului. Suntem ok. Am reușit să îi montez (n.r. pe jucători) și să îi aduc la același nivel mental încât să poată să combată calitățile celorlalte echipe.

Acum mergem la Kayseri, voi juca cu cel mai bun 11. Trebuie să muncim pentru banii pe care îi câștigăm”, a spus Marius Șumudică.

Gaziantep, echipa lui Marius Șumudică, se află pe locul 8 în clasamentul primei ligi din Turcia, cu 41 de puncte, la 10 puncte de Kayserispor, ocupanta primului loc retrogradabil, și la 13 puncte de Sivasspor, ultima ocupantă a podiumului.

Andreea Visu / Autor
Pasiunea pentru fotbal este o moștenire de familie, astfel că drumul către jurnalismul sportiv a venit natural. A intrat în presă în anul 2016, la IlfovSport. A început să scrie despre ligile inferioare și ușor-ușor a promovat la Revista IlfovSport, denumită ulterior 100% Sport. A lucrat ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Polițista care a luat mită de la Lidia Buble, condamnată definitiv! Ce pedeapsă a primit agenta de la Rutieră
Polițista care a luat mită de la Lidia Buble, condamnată definitiv! Ce pedeapsă a primit agenta de la Rutieră
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Detalii tabu din viața intimă a unei actrițe: și-a pierdut virginitatea la 35 de ani
Detalii tabu din viața intimă a unei actrițe: și-a pierdut virginitatea la 35 de ani
Simona Gherghe, anunț tulburător pe rețelele sociale la exact 7 ani de când a spus DA: Aproape de naștere!
Simona Gherghe, anunț tulburător pe rețelele sociale la exact 7 ani de când a spus DA: Aproape de naștere!
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
Momentul în care strada din Cluj s-a surpat și s-a format un crater uriaș. Un cartier riscă să rămână izolat:
Momentul în care strada din Cluj s-a surpat și s-a format un crater uriaș. Un cartier riscă să rămână izolat:…
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Românul care l-a surclasat pe Ion Ţiriac în topul miliardarilor. Anunţul făcut direct de americani
Românul care l-a surclasat pe Ion Ţiriac în topul miliardarilor. Anunţul făcut direct de americani
Bucurie mare în showbiz ❤️ ❤️ Fosta asistentă de la Acces Direct este însărcinată pentru prima oară
Bucurie mare în showbiz ❤️ ❤️ Fosta asistentă de la Acces Direct este însărcinată pentru prima oară
Interdicție în România, din aprilie. E ILEGAL peste tot. Te lasă fără bani și fără mașină
Interdicție în România, din aprilie. E ILEGAL peste tot. Te lasă fără bani și fără mașină
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
O pisică a fost „expediată” din greșeală mii de kilometri cu un colet pe care stăpânii săi l-au returnat. Cum a fost recuperată
O pisică a fost „expediată” din greșeală mii de kilometri cu un colet pe care stăpânii săi l-au returnat. Cum…
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat că este văzut așa | VIDEO
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat…