Incredibil! Cum a reușit noul coronavirus să oprească un război sângeros, care se desfășura de 50 de ani

Redactor:
Răzvan Bucur
Incredibil! Cum a reușit noul coronavirus să oprească un război sângeros, care se desfășura de 50 de ani
  • Publicat:

Până și războaiele se opresc pe timpul pandemiei de COVID-19. Un conflict între Armata Națională de Eliberare (ELN) din Columbia și forțele armate ale guvernului de la Bogota, lung de 50 de ani, a fost oprit pentru moment. Cele două părți au făcut un armistițiu pentru o perioadă de 90 de zile, cu scopul de a reveni la negocierile de pace.

Conform solicitării făcute către autoritățile columbiene, ELN cere implementarea armistițiului pentru „a crea un climat de relaxare umanitară, care ar trebui să favorizeze revenirea la negocierile de pace”, care au fost întrerupte în anul 2019.

Apărută în 1964 şi inspirată de ideile revoluţionarului argentinian Che Guevara, ELN are aproximativ 2.300 de luptători şi este considerată ultima gherilă din Columbia, după acordul de pace semnat în 2016 de autorităţi cu Forţele Armate Revoluţionare din Columbia (FARC). Sâmbătă, soldații columbieni au ucis un oficial al Armatei Naționale de Eliberare, despre care se crede că era principalul lider militar al grupării rebele.

Războiul cu armata columbiana durează de 50 de ani

Armata Națională de Eliberare are un sprijin important în mediul urban din Columbia. Gherila operează în aproximativ 10% din cele peste o mie de orașe columbiene, arată unele studii realizate independent.

După un atentat cu mașină-capcană anul trecut asupra principalei academii de poliție din capitala Bogota, atribuit Armatei Naționale de Eliberare, președintele țării, Ivan Duque, a întrerupt negocierile de pace, începute inițial în anul 2017 de către predecesorul său, Juan Manuel Santos, care a încercat să oprească războiul început în urmă cu cinci decenii.

Columbia se află într-o situație sanitară grea în acest moment, la fel ca multe alte țări din regiune. Autoritățile de la Bogota arată că țara sud-americană a înregistrat, până astăzi, aproximativ 124.500 de cazuri de infectare cu noul coronavirus. Totodată, 4.359 de oameni au murit după ce s-au îmbolnăvit de COVID-19.

 

Răzvan Bucur / Redactor
Editor la ProSport.ro din 2019. Absolvent al Facultății de Jurnalism, cu 7 ani de experiență în presa online la publicații precum Realitatea, Libertatea și Mediafax. citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Florin Piersic, internat în stare gravă la Terapie Intensivă! Infecția s-a extins, iar actorul ar putea fi transferat la Viena 😲
Florin Piersic, internat în stare gravă la Terapie Intensivă! Infecția s-a extins, iar actorul ar putea fi transferat la Viena…
Imediat după Bayern – Real Madrid, antrenorul a spus ”DA”! Contract până în 2027
Imediat după Bayern – Real Madrid, antrenorul a spus ”DA”! Contract până în 2027
Verdict neașteptat în cazul bărbatului suspectat de uciderea gravidei din Orhei.  Ce urmează să se întâmple cu el
Verdict neașteptat în cazul bărbatului suspectat de uciderea gravidei din Orhei. Ce urmează să se întâmple cu el
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
De ce a murit fiul luptătorului Francis Ngannou? Micuțul avea doar 1 an și 3 luni
De ce a murit fiul luptătorului Francis Ngannou? Micuțul avea doar 1 an și 3 luni
Medicul Tudor Ciuhodaru, veşti de ultimă oră despre Florin Piersic: Prognosticul la un astfel de pacient este rezervat
Medicul Tudor Ciuhodaru, veşti de ultimă oră despre Florin Piersic: Prognosticul la un astfel de pacient este rezervat
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
ANIMAŢIE. Accidentul teribil din Mangalia. Şoferul a murit, iar pasagerul şi-a pierdut o mână:
ANIMAŢIE. Accidentul teribil din Mangalia. Şoferul a murit, iar pasagerul şi-a pierdut o mână: "Mamă, cum s-a făcut!"
Simbolul ASCUNS în logo-ul NASA! Spune TOTUL despre adevăratul scop al agenției
Simbolul ASCUNS în logo-ul NASA! Spune TOTUL despre adevăratul scop al agenției
Florin Piersic, dezvăluiri incredibile despre relaţia cu o femeie căsătorită: Mi-au plăcut aventurile! Când soţul pleca…
Florin Piersic, dezvăluiri incredibile despre relaţia cu o femeie căsătorită: Mi-au plăcut aventurile! Când soţul pleca…
Digi RCS-RDS, cadou de Paște pentru toți abonații din România: toate facturile la jumătate de preț!
Digi RCS-RDS, cadou de Paște pentru toți abonații din România: toate facturile la jumătate de preț!
NOILE NORME pentru posesorii de autovehicule. S-A ANUNȚAT clar de când devin obligatorii
NOILE NORME pentru posesorii de autovehicule. S-A ANUNȚAT clar de când devin obligatorii
Florin Piersic, în stare gravă! Breaking news!
Florin Piersic, în stare gravă! Breaking news!
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Povestea Anei Cumpănaș, femeia care l-a trădat pe faimosul mafiot american John Dillinger, subiect de film VIDEO
Povestea Anei Cumpănaș, femeia care l-a trădat pe faimosul mafiot american John Dillinger, subiect de film VIDEO
Spania îl angajează pe Del Bosque pentru a superviza federaţia de fotbal
Spania îl angajează pe Del Bosque pentru a superviza federaţia de fotbal
Filtru de particule înfundat se REPARĂ sau se ARUNCĂ? Ce durată de viață are DPF?
Filtru de particule înfundat se REPARĂ sau se ARUNCĂ? Ce durată de viață are DPF?
Program magazine 1 mai 2024. Orarul Lidl, Kaufland, Auchan, Penny, Carrefour, Profi, Mega Image și al altor supermarketuri
Program magazine 1 mai 2024. Orarul Lidl, Kaufland, Auchan, Penny, Carrefour, Profi, Mega Image și al altor supermarketuri