Gigi Becali a dezvăluit momentul în care a decis să-l schimbe pe Bogdan Vintilă: „Deja s-a ajuns prea departe și e grav!”

Gigi Becali a dezvăluit momentul în care a decis să-l schimbe pe Bogdan Vintilă: „Deja s-a ajuns prea departe și e grav!”
  • Publicat:
  • Actualizat:

Bogdan Vintilă va fi schimbat de pe postul de antrenor principal la FCSB, după ce formația bucureșteană a ieșit aproape definitiv din calculele pentru câștigarea campionatului, în acest sezon. Gigi Becali a dezvăluit momentul în care a decis să aducă alt tehncian la echipă.

Bogdan Vintilă a fost instalat pe banca lui FCSB în luna august a anului trecut.

Când s-a decis Gigi Becali să-l schimbe pe Bogdan Vintilă

Latifundarul din Pipera susține că, inițial, a vrut să-l lase pe Bogdan Vintilă până la finalul sezonului pe banca lui FCSB. Însă, în momentul în care echipa a ajuns la zece puncte în spatele liderului din Liga 1, Gigi Becali a decis că trebuie adus alt antrenor principal la echipă.

„Ideea să-l schimb pe Vintilă mi-a venit atunci când mi-am dat seama că suntem la 10 puncte. Toată lumea zicea să îl schimb, dar am zis să aștept până la final. Dar când sunt 10 puncte față de primul loc, deja s-a ajuns prea departe și e grav, trebuie făcută o schimbare”, a declarat Gigi Becali pentru PRO X.

Clauza care îl face intangibil pe Dan Petrescu la CFR Cluj

Patronul lui FCSB spune că Dan Petrescu are o clauză în contract prin care CFR Cluj va trebui să-i plătească suma de 2,5 milioane de euro, dacă va fi demis de pe banca ardelenilor înainte de termen.

„Nu ma interesează Dan Petrescu, dar știu că nu poate fi schimbat pentru că are o clauză de 2,5 milioane de euro pe care o să-i primească dacă-l schimbă. Petrescu e băiat deștept. Dar poate să zică și «bine, am 2,5 milioane clauza, dar dați-mi un milion și plec», în cazul în care vede ca nu mai are sanse la titlu”, a mai spus Gigi Becali.

Motivele pentru care Dan Petrescu riscă să fie dat afară din Gruia

Situația de la CFR Cluj este tot mai tensionată, după ce Universitatea Craiova a preluat poziția de lider în Liga 1, iar în cadrul clubului se vorbește despre demiterea lui Dan Petrescu (52 de ani).

Neluțu Varga ia serios în calcul îndepărtarea antrenorului Dan Petrescu, potrivit GSP, iar toate motivele au legătură cu lotul de jucători format de către „Bursuc”.

Vă prezentăm mai jos motivele invocate de către finanțatorul Neluțu Varga, potrivit surselor ProSport. Finanțatorul lui CFR Cluj le-a transmis celor din managementul clubului că vrea să scape de Dan Petrescu, iar ruptura dintre cele două părți ar fi iremediabilă.

1. Neluțu Varga se plânge de faptul că CFR Cluj are un lot extrem de numeros, format din jucători cu salarii foarte mari.

2. Finanțatorul lui CFR Cluj acuză faptul că lotul este format din jucători „bătrâni” de pe urma cărora clubul nu mai poate scoate profit.

3. Conducerea lui CFR Cluj mai acuză faptul că Dan Petrescu are sau a avut în lot jucători transferați pe bani mulți, dar care nu sunt folosiți sau au fost împrumutați la alte echipe.

4. Dan Petrescu a refuzat împrumutul unor jucători la echipe din play-off.

Cosmin a avut prima tangență cu presa la vârsta de 15 ani, când a început să scrie pentru volan.ro. Apoi a semnat articole pentru mai multe publicații din domeniul tech, cum ar fi gadget-talk.ro, dexblog.ro sau urbanteh.ro. La vârsta de 17 ani, a debutat în presa sportivă, pe site-ul ionalexandru.ro. ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Vești proaste pentru șoferi! Riscă amenzi de cinci ori mai mari. Greșeala care le poate goli buzunarele
Vești proaste pentru șoferi! Riscă amenzi de cinci ori mai mari. Greșeala care le poate goli buzunarele
Adrian Mititelu Jr. a ieșit din spital și nu a stat pe gânduri! Unde a fost surprins fiul patronului de la FCU Craiova
Adrian Mititelu Jr. a ieșit din spital și nu a stat pe gânduri! Unde a fost surprins fiul patronului de…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Cine sunt românii care trebuie să plătească 
Cine sunt românii care trebuie să plătească "taxa pe lux" pentru locuinţele şi maşinile pe care le deţin
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
Sumă uriașă pe care o câștigă zilnic Pescobar! A fost dat de gol, după ce a deschis un nou restaurant: Nu-l bate nimeni!
Sumă uriașă pe care o câștigă zilnic Pescobar! A fost dat de gol, după ce a deschis un nou restaurant:…
Tradiții și obiceiuri la români.  Ce nu ai voie să faci în Duminica de Florii 2024
Tradiții și obiceiuri la români. Ce nu ai voie să faci în Duminica de Florii 2024
Regula din CODUL RUTIER care te poate lăsa FĂRĂ PERMIS. Foarte puțini șoferi o cunosc și o respectă
Regula din CODUL RUTIER care te poate lăsa FĂRĂ PERMIS. Foarte puțini șoferi o cunosc și o respectă
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
O româncă din străinătate gătește cu ce găsește la gunoi: „E mâna a doua pe gratis” VIDEO
O româncă din străinătate gătește cu ce găsește la gunoi: „E mâna a doua pe gratis” VIDEO
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Ce mai face și cum arată acum fosta ispită masculină de la Insula Iubirii, Sorin. S-a căsătorit și pare mai fericit ca niciodată
Ce mai face și cum arată acum fosta ispită masculină de la Insula Iubirii, Sorin. S-a căsătorit și pare mai…