Selecţionerul naţionalei feminine de handbal, Bogdan Burcea, operat din nou la inimă. Era în pericol de infarct. „Sper să revin la treabă cât mai repede” | EXCLUSIV

Redactor:
Cosmin Staicu
Selecţionerul naţionalei feminine de handbal, Bogdan Burcea, operat din nou la inimă. Era în pericol de infarct. „Sper să revin la treabă cât mai repede” | EXCLUSIV
  • Publicat:

Selecţionerul naţionalei feminine de handbal, Bogdan Burcea (48 de ani), a suferit o nouă intervenţie chirurgicală în dimineaţa zilei de marţi, o completare a celei de anul trecut, prin care i s-a montat un stent la inimă. În aprilie 2019, înaintea unui meci de campionat, lui Bogdan Burcea i s-a făcut rău, simţind anumite înţepături în zona inimii. Fiind transportart la spital, i s-au găsit vase de sânge astupate în proporţie de 80 la sută, la o coronografie.

Şi intervenţia de astăzi a fost una reuşită, Bogdan Burcea declarând că totul este OK şi în curând va părăsi spitalul. „Totul e bine, am avut nişte probleme, le ştiţi de anul trecut, acum e totul în regulă şi sper să revin la treabă cât mai repede” a spus Bogdan Burcea, pentru ProSport.

Selecționerul Bogdan Burcea, în pericol de infarct

Intervenţia a necesitat implantarea a doua stenturi, deoarece un vas care alimentează mușchiul inimii cu sânge era îngustat în proporție de 95%, iar riscul înfundării vasului complet și producerea unui infarct miocardic era extrem de mare.

Bogdan Burcea este şi antrenorul echipei feminine SCM Craiova, cu care a cucerit Cupa EHF, în urmă cu doi ani. El a fost numit anul acesta selecţioner al naţionalei feminine, care în primăvară trebuia să dispute barajul pentru calificarea la Olimpiada de la Tokyo. Turneul a fost mutat în toamnă, după ce şi Jocurile Olimpice din Japonia au fost amânate pentru anul viitor. La finalul acestui an, naţionala României va disputa meciurile de la Campionatul European.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Polițista care a luat mită de la Lidia Buble, condamnată definitiv! Ce pedeapsă a primit agenta de la Rutieră
Polițista care a luat mită de la Lidia Buble, condamnată definitiv! Ce pedeapsă a primit agenta de la Rutieră
Mihai Stoica îl așteaptă la FCSB, dar fotbalistul pune o condiție. ”Vreau să joc fotbal”. Reacția lui Ilie Dumitrescu
Mihai Stoica îl așteaptă la FCSB, dar fotbalistul pune o condiție. ”Vreau să joc fotbal”. Reacția lui Ilie Dumitrescu
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Detalii tabu din viața intimă a unei actrițe: și-a pierdut virginitatea la 35 de ani
Detalii tabu din viața intimă a unei actrițe: și-a pierdut virginitatea la 35 de ani
Simona Gherghe, anunț tulburător pe rețelele sociale la exact 7 ani de când a spus DA: Aproape de naștere!
Simona Gherghe, anunț tulburător pe rețelele sociale la exact 7 ani de când a spus DA: Aproape de naștere!
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
Momentul în care strada din Cluj s-a surpat și s-a format un crater uriaș. Un cartier riscă să rămână izolat:
Momentul în care strada din Cluj s-a surpat și s-a format un crater uriaș. Un cartier riscă să rămână izolat:…
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Românul care l-a surclasat pe Ion Ţiriac în topul miliardarilor. Anunţul făcut direct de americani
Românul care l-a surclasat pe Ion Ţiriac în topul miliardarilor. Anunţul făcut direct de americani
Bucurie mare în showbiz ❤️ ❤️ Fosta asistentă de la Acces Direct este însărcinată pentru prima oară
Bucurie mare în showbiz ❤️ ❤️ Fosta asistentă de la Acces Direct este însărcinată pentru prima oară
Interdicție în România, din aprilie. E ILEGAL peste tot. Te lasă fără bani și fără mașină
Interdicție în România, din aprilie. E ILEGAL peste tot. Te lasă fără bani și fără mașină
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
O pisică a fost „expediată” din greșeală mii de kilometri cu un colet pe care stăpânii săi l-au returnat. Cum a fost recuperată
O pisică a fost „expediată” din greșeală mii de kilometri cu un colet pe care stăpânii săi l-au returnat. Cum…
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat că este văzut așa | VIDEO
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat…