Accidentare gravă pentru Denis Drăguș! Internaționalul român a părăsit terenul în lacrimi, după un amical

Accidentare gravă pentru Denis Drăguș! Internaționalul român a părăsit terenul în lacrimi, după un amical
  • Publicat:

Denis Drăguș s-a accidentat sâmbătă într-o partidă amicală pe care formația la care evoluează, Standard Liege, a câștigat-o cu 3-2 în fața celor de la Kortrijk. Atacantul român a suferit o accidentare care l-ar putea ține mult timp în afara terenului.

Fostul jucător al lui FC Viitorul a început partida din postura de titular, însă în minutul 27, într-o încercare a de intra în posesia mingii, s-a destabilizat într-un contact cu un adversar și a călcat greșit.

Denis Drăguș, accidentare gravă într-un amical

Drăguș a acuzat dureri mari în zona gleznei, iar primele informații din partea medicilor indică o luxație serioasă.

Vârful în vârstă de 20 de ani a părăsit terenul în lacrimi, după ce a primit îngrijiri pe teren timp de câteva minute. Accidentarea lui Denis Drăguș vine după un sezon dificil, în care nu a reușit să se impună la Standard Liege, fiind mai mult rezervă. Internaționalul ratează astfel șansa de a-i demonstra antrenorului Philippe Montanier că merită mai multe șanse în perspectiva noului sezon.

Adaptarea, adevărata provocare pentru Denis Drăguș

Denis Drăguș (20 de ani), atacantul lui Standard Liege, a fost invitatul emisiunii ProSport Live la finele lunii mai și a explicat de ce nu a reușit încă să se impună în campionatul belgian. Doar două meciuri a jucat Denis Drăguș în tricoul celor de la Standard Liege în actuala ediție a campionatului belgian, dar tânărul fotbalist este încrezător că în sezonul viitor va primi mai multe șanse.

„Având în vedere și faptul că sunt un jucător tânăr, am avut și nevoie de puțină adaptare, dar eu încerc în fiecare zi să învăț din ce în ce mai mult, să mă pregătesc din ce în ce mai bine și să ajung să fiu la un nivel pentru sezonul ce urmează. Sunt sigur că va urma o perioadă mult mai bună pentru mine”, a spus Denis Drăguș, la ProSport Live.

 

George Nistor / Autor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce s-a putut observa de 1 mai în blestematul loc de la 2 Mai, unde și-au pierdut viața Sebi și Roberta, uciși de Vlad Pascu
Ce s-a putut observa de 1 mai în blestematul loc de la 2 Mai, unde și-au pierdut viața Sebi și…
Semnează cu Real Madrid până în 2028! Spaniolii anunță inevitabilul
Semnează cu Real Madrid până în 2028! Spaniolii anunță inevitabilul
Strigăte și urlete de jale la priveghiul lui Lucas, nepotul lui Tzancă Uraganu care a fost răpus de cancer
Strigăte și urlete de jale la priveghiul lui Lucas, nepotul lui Tzancă Uraganu care a fost răpus de cancer
SECRETE din viața intimă a unei vedete celebre, s-a iubit și cu femei: „Le-am oferit tinerețea și frumusețea mea”
SECRETE din viața intimă a unei vedete celebre, s-a iubit și cu femei: „Le-am oferit tinerețea și frumusețea mea”
Medicul Tudor Ciuhodaru, veşti de ultimă oră despre Florin Piersic: Prognosticul la un astfel de pacient este rezervat
Medicul Tudor Ciuhodaru, veşti de ultimă oră despre Florin Piersic: Prognosticul la un astfel de pacient este rezervat
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
Oaza de linişte din inima Transilvaniei, unde te poţi răsfăţa la poalele munţilor înconjurat de un peisaj exotic:
Oaza de linişte din inima Transilvaniei, unde te poţi răsfăţa la poalele munţilor înconjurat de un peisaj exotic: "Mirific!"
RISC MAJOR în spațiul cosmic! Un cercetător avertizează că „suntem LA LIMITĂ”
RISC MAJOR în spațiul cosmic! Un cercetător avertizează că „suntem LA LIMITĂ”
Ce a putut spune Ioana despre căsnicia cu Ilie Năstase. A cedat şi a dat cărţile pe faţă. Dezvăluiri fără precedent
Ce a putut spune Ioana despre căsnicia cu Ilie Năstase. A cedat şi a dat cărţile pe faţă. Dezvăluiri fără…
Pescobar, cu 12 gagicuțe la mare: Și-a lăsat iubita acasă și a făcut show de 1 Mai!  ”Atât s-a putut!”
Pescobar, cu 12 gagicuțe la mare: Și-a lăsat iubita acasă și a făcut show de 1 Mai! ”Atât s-a putut!”
Putin a dat ordinul ISTORIC. Decizia anunțată de Moscova pe 1 Mai: S-A ÎNCHEIAT
Putin a dat ordinul ISTORIC. Decizia anunțată de Moscova pe 1 Mai: S-A ÎNCHEIAT
Adevărul despre starea gravă a lui Florin Piersic! Breaking news!
Adevărul despre starea gravă a lui Florin Piersic! Breaking news!
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Dan Șucu taie în carne vie la Rapid: cel mai dur mesaj de când a intrat în fotbal arată ce urmează la club
Dan Șucu taie în carne vie la Rapid: cel mai dur mesaj de când a intrat în fotbal arată ce…
Spania îl angajează pe Del Bosque pentru a superviza federaţia de fotbal
Spania îl angajează pe Del Bosque pentru a superviza federaţia de fotbal
Cum poți stinge martorul pentru sonda Lambda? Ce alte probleme indică „check engine”?
Cum poți stinge martorul pentru sonda Lambda? Ce alte probleme indică „check engine”?
Cum arăta Gabriela Lucuțar, Regina Întunericului de la Chefi la cuțite, înainte de intervențiile estetice. Poze cu ea din trecut
Cum arăta Gabriela Lucuțar, Regina Întunericului de la Chefi la cuțite, înainte de intervențiile estetice. Poze cu ea din trecut