„Perlele” lui Gigi Becali, desființate după FCSB – Botoșani. „Au lipsuri mari! Man n-are viteză, nu va ajunge mare. Coman e superficial!”

„Perlele” lui Gigi Becali, desființate după FCSB - Botoșani. „Au lipsuri mari! Man n-are viteză, nu va ajunge mare. Coman e superficial!”
Dennis Man Florinel Coman

FCSB a remizat pe teren propriu cu FC Botoșani, scor 1-1, Gabi Balint a pus tunurile pe „perlele” lui Gigi Becali și i-a desființat pe Dennis Man și Florinel Coman.

Gabi Balint a fost dur cu jucătorii pe care Gigi Becali speră să primească zeci de milioane de euro, iar la finalul meciului FCSB – FC Botoșani, scor 1-1, fostul internațional român i-a criticat aspru.

„Perlele” lui Gigi Becali, desființate după meciul FCSB – Botoșani 1-1

Gabi Balint susține că Dennis Man nu va putea ajunge niciodată un jucător de top și a explicat de ce, iar despre Florinel Coman a lăsat să se înțeleagă că are probleme cu viața extrasportivă. Nici Olimpiu Moruțan n-a scăpat de criticile fostului internațional român.

„Probabil că din toți trei (n.r.: Coman, Man și Moruțan) poți să faci unul bun. Probabil! Că au lipsuri mari. Uită-te la Man, de exemplu, jucător de bandă care nu are viteză, nu are piciorul absolut deloc, e ușor de ghicit. Deci e un jucător pe care nu-l văd să ajungă la un nivel mare.

Sigur că mai poate să se pună la punct din punct de vedere al tehnicii, dar cu viteza e mai greu. Coman, la fel, are momente și el în care pare superficial. Nu știu cum e viața extrasportivă. Tănae la fel. El face efort, e în joc, dar nu se vede în ultimul timp”, a spus Gabi Balint, conform Digi Sport.

Florin Tănase a fost și el taxat de Gabi Balint

”Vorba patronului: a avut o ocazie în care a trebuit să marcheze. Și acolo, Ilie o prelua, se uita la portar, se uita la fundaș, mai făcea și două fente și marca un gol lejer. Cam așa era acolo. eu o dădeam peste poartă, că eu eram mai greoi”, a mai spus, râzând, Balint, la Digi Sport.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]