Cristina Neagu este gata să lupte cu discriminarea din sport. „Trăim vremuri ciudate din punctul ăsta de vedere”

Redactor:
Sorin Barbu
Cristina Neagu este gata să lupte cu discriminarea din sport. „Trăim vremuri ciudate din punctul ăsta de vedere”
  • Publicat:
  • Actualizat:

Este o situație ciudată în handbalul european. Pandemia de COVID-19 a dat peste cap programul, iar Federația Europeană de Handbal a decis să anuleze Turneul „Final al Four” al Ligii Campionilor. În „sferturi ”ar fi trebuit să joace și două echipe din România: CSM București și SCM Ramnicu Valcea.

Sezonul din România a fost și el oprit și nu s-a acordat niciun trofeu. În aceste condiții, jucătoarele s-au trezit mult mai devreme în vacanță. Este și cazul Cristinei Neagu. Acum are timp mai mult de odihnă, de refacere, dar și de interviuri. A fost întrebată și despre discriminarea din sport.

„Nu, nu am trecut niciodată printr-o astfel de situație, dar cred că nimeni nu ar trebui să treacă prin așa ceva. Indiferent de culoarea pielii, de sex sau de mediul din care vii, suntem toți oameni și când vorbim de sport… ne unește pasiunea pentru sport și nimeni nu ar trebui să fie discriminat.

Din păcate, în continuare trăim vremuri ciudate din punctul ăsta de vedere, sperăm că ușor ușor timpurile se vor schimba așa cum s-au schimbat în ultimii ani. În continuare apar astfel de probleme. Ține cumva de natura omului și nu este normal. Nu am trecut prin asta, nici nu-mi doresc. Nimeni nu merită să treacă prin asta”, a declarat Cristina Neagu pentru Eurosport.

Sportivii din SUA și lupta cu discriminarea

Scandalul a pornit din SUA. Un bărbat de culoare a murit după ce un polițist i-a ținut genunchiul pe gât 8 minute și 45 de secunde. George Floyd fusese reținut pentru că ar fi încercat să cumpere țigări cu o bancnotă falsă de 20 de dolari.

Moartea lui a provocat mișcări de stradă violente, iar mai multe vedete din SUA s-au alăturat bătăliei cu discriminarea. Cei patru polițiști au fost concediați, iar cel care a ținut genunchiul pe gâtul lui Floyd este pus sub acuzare pentru crimă.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Pescobar, cu 12 gagicuțe la mare: Și-a lăsat iubita acasă și a făcut show de 1 Mai!  ”Atât s-a putut!”
Pescobar, cu 12 gagicuțe la mare: Și-a lăsat iubita acasă și a făcut show de 1 Mai! ”Atât s-a putut!”
Imediat după Bayern – Real Madrid, antrenorul a spus ”DA”! Contract până în 2027
Imediat după Bayern – Real Madrid, antrenorul a spus ”DA”! Contract până în 2027
Strigăte și urlete de jale la priveghiul lui Lucas, nepotul lui Tzancă Uraganu care a fost răpus de cancer
Strigăte și urlete de jale la priveghiul lui Lucas, nepotul lui Tzancă Uraganu care a fost răpus de cancer
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
SECRETE din viața intimă a unei vedete celebre, s-a iubit și cu femei: „Le-am oferit tinerețea și frumusețea mea”
SECRETE din viața intimă a unei vedete celebre, s-a iubit și cu femei: „Le-am oferit tinerețea și frumusețea mea”
Medicul Tudor Ciuhodaru, veşti de ultimă oră despre Florin Piersic: Prognosticul la un astfel de pacient este rezervat
Medicul Tudor Ciuhodaru, veşti de ultimă oră despre Florin Piersic: Prognosticul la un astfel de pacient este rezervat
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
Oaza de linişte din inima Transilvaniei, unde te poţi răsfăţa la poalele munţilor înconjurat de un peisaj exotic:
Oaza de linişte din inima Transilvaniei, unde te poţi răsfăţa la poalele munţilor înconjurat de un peisaj exotic: "Mirific!"
RISC MAJOR în spațiul cosmic! Un cercetător avertizează că „suntem LA LIMITĂ”
RISC MAJOR în spațiul cosmic! Un cercetător avertizează că „suntem LA LIMITĂ”
Ce a putut spune Ioana despre căsnicia cu Ilie Năstase. A cedat şi a dat cărţile pe faţă. Dezvăluiri fără precedent
Ce a putut spune Ioana despre căsnicia cu Ilie Năstase. A cedat şi a dat cărţile pe faţă. Dezvăluiri fără…
Patru români și-au făcut gaură în buget, după o masă pe litoral de 1 Mai! Câți bani au scos din buzunar la un restaurant din Portul Tomis
Patru români și-au făcut gaură în buget, după o masă pe litoral de 1 Mai! Câți bani au scos din…
AUSTRIA dă lovitura finală. Decizia ce se pregătește la Viena: Opriți nebunia!
AUSTRIA dă lovitura finală. Decizia ce se pregătește la Viena: Opriți nebunia!
Adevărul despre starea gravă a lui Florin Piersic! Breaking news!
Adevărul despre starea gravă a lui Florin Piersic! Breaking news!
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Dan Șucu taie în carne vie la Rapid: cel mai dur mesaj de când a intrat în fotbal arată ce urmează la club
Dan Șucu taie în carne vie la Rapid: cel mai dur mesaj de când a intrat în fotbal arată ce…
Spania îl angajează pe Del Bosque pentru a superviza federaţia de fotbal
Spania îl angajează pe Del Bosque pentru a superviza federaţia de fotbal
Cum poți stinge martorul pentru sonda Lambda? Ce alte probleme indică „check engine”?
Cum poți stinge martorul pentru sonda Lambda? Ce alte probleme indică „check engine”?