Momente tulburătoare la stadionul din Copou, transformat în altar. Suporterii i-au adus un ultim omagiu lui Ionuț Popa: „Nea Popică, drum lin spre cer. Rămâi al Iașiului simbol etern”

Momente tulburătoare la stadionul din Copou, transformat în altar. Suporterii i-au adus un ultim omagiu lui Ionuț Popa: „Nea Popică, drum lin spre cer. Rămâi al Iașiului simbol etern”
  • Publicat:

Stadionul din Copou a devenit joi loc de pelerinaj. La intrarea în arenă dinspre Bulevardul Copou oficialii clubului au afișat un tablou cu chipul antrenorului Ionuț Popa, iar suporterii ieșeni au venit într-un număr mare să-și ia rămas bun de la antrenorul care s-a stins în cursul dimineții pe un pat de spital din Arad.

Copii, tineri, vârstnici, iubitori de fotbal sau nu, ieșenii au trecut pe la altarul de la stadion să aprindă o candelă în memoria lui nea Popică. Unii au vărsat o lacrimă pentru tehnicianul atât de iubit în Copou, alții au sărutat fotografia lui Popică, iar cu toții au depănat amintiri cu Ionuț Popa. Și-au amintit de victoriile memorabile cu Steaua, Dinamo, CFR Cluj sau Vaslui, de conferințele și declarațiile spumoase ale antrenorului, de modul cum știa să țină vestiarul unit și de abilitatea de a avea o vorbă bună pentru fiecare, la momentul potrivit. Și de cât de mult a iubit Iașiul. Toate acestea l-au făcut pe Ionuț Popa atât de îndrăgit în Copou și i-au făcut pe suporteri să-l iubească necondiționat.

Suporterii au afișat și un banner la stadion pe care au scris „Nea Popică, drum lin spre cer / Rămâi al Iașiului simbol etern”, aprinzând și torțe.

Nu au lipsit de la ”întâlnirea” cu Ionuț Popa fostul primar Gheorghe Nichita, care a spus că a venit pentru ”a face un tur de stadion cu Popică, bunul meu prieten”, consilierul local Mihai Liviu Gavril, cel care l-a propus recent pe Ionuț Popa pentru titlul de cetățean de onoare al Iașiului, suporteri, jurnaliști, oameni simpli care l-au iubit pe Popică.

O peluză va purta numele lui Ionuț Popa

„Din păcate, Profesorul a ales să meargă în altă dinastie. E o veste foarte tristă pentru toți ieșenii. Eu consider totuși că nea Popică nu a plecat și va fi al 12-lea suporter pentru noi de acum încolo. Eu sper ca în viitor conducerea clubului și organele abilitate să dea numele unei peluze sau al unei tribune lui Ionuț Popa, ca de altfel și altor mari fotbaliști care s-au sacrificat și au pus pasiune pentru clubul acesta. Poate la meciul cu Hermannstadt conducerea clubului ar trebui să emită niște bilete cu chipul lui Ionuț Popa”, a declarat Alex Ionuț, unul dintre suporterii Iașiului, alias Ronny Ronaldo, acesta fiind completat de Cristi Olar, un alt suporter:

„Încercăm să mergem câțiva dintre noi la Arad, la înmormântare. Așa cum el a bătut drumul Arad – Iași de atâtea ori, putem și noi să mergem pe ultimul lui drum. Merită! Am foarte multe amintiri frumoase cu el, îmi amintesc cum venea la noi la galerie, cum ne lua după umeri și ne spunea că ne iubește. A fost un mare antrenor, un iubitor de oameni, de fotbal”.

„Am propus ca Ionuț Popa să fie declarat cetățean de onoare, dar din păcate prea târziu”

Consilierul local Mihai Liviu Gavril a declarat că va propune municipalității ca o peluză a arenei din Copou să se numească Ionuț Popa: „Este un moment trist, tulburător pentru noi, pentru ieșeni, este o tragedie până la urmă. Am propus ca Ionuț Popa să fie declarat cetățean de onoare, dar din păcate prea târziu. Dumnealui trebuie să fie declarat post mortem cetățean de onoare al Iașiului. Nu s-a născut în Iași, dar s-a comportat ca un ieșean adevărat și a iubit Iașiul enorm. Voi propune ca o tribună a stadionului să poarte numele său, așa cum doresc suporterii. Un colțișor din acest stadion merită să poarte numele lui Ionuț Popa”.

La rândul său, fostul primar Gheorghe Nichita a declarat: „Am venit să fac o tură de stadion cu bunul meu prieten Ionuț Popa. Am vorbit cu el, am depănat amintiri. Sunt trist că am pierdut nu doar un om de fotbal, ci și un prieten adevărat”.

Mai mulți suporteri ieșeni au anunțat că vor participa sâmbătă la înmormântarea lui Ionuț Popa, la Arad.

 

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Zanni a vrut să-i ofere primul ajutor Anei Porgras, dar nu a putut-o căra, pentru că e prea scund. Scene de-a râsu’-plânsu’ la Survivor All Stars
Zanni a vrut să-i ofere primul ajutor Anei Porgras, dar nu a putut-o căra, pentru că e prea scund. Scene…
Imediat după Bayern – Real Madrid, antrenorul a spus ”DA”! Contract până în 2027
Imediat după Bayern – Real Madrid, antrenorul a spus ”DA”! Contract până în 2027
Strigăte și urlete de jale la priveghiul lui Lucas, nepotul lui Tzancă Uraganu care a fost răpus de cancer
Strigăte și urlete de jale la priveghiul lui Lucas, nepotul lui Tzancă Uraganu care a fost răpus de cancer
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
SECRETE din viața intimă a unei vedete celebre, s-a iubit și cu femei: „Le-am oferit tinerețea și frumusețea mea”
SECRETE din viața intimă a unei vedete celebre, s-a iubit și cu femei: „Le-am oferit tinerețea și frumusețea mea”
Medicul Tudor Ciuhodaru, veşti de ultimă oră despre Florin Piersic: Prognosticul la un astfel de pacient este rezervat
Medicul Tudor Ciuhodaru, veşti de ultimă oră despre Florin Piersic: Prognosticul la un astfel de pacient este rezervat
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
Oaza de linişte din inima Transilvaniei, unde te poţi răsfăţa la poalele munţilor înconjurat de un peisaj exotic:
Oaza de linişte din inima Transilvaniei, unde te poţi răsfăţa la poalele munţilor înconjurat de un peisaj exotic: "Mirific!"
RISC MAJOR în spațiul cosmic! Un cercetător avertizează că „suntem LA LIMITĂ”
RISC MAJOR în spațiul cosmic! Un cercetător avertizează că „suntem LA LIMITĂ”
Ce a putut spune Ioana despre căsnicia cu Ilie Năstase. A cedat şi a dat cărţile pe faţă. Dezvăluiri fără precedent
Ce a putut spune Ioana despre căsnicia cu Ilie Năstase. A cedat şi a dat cărţile pe faţă. Dezvăluiri fără…
Florin Piersic, internat în stare gravă la Terapie Intensivă! Infecția s-a extins, iar actorul ar putea fi transferat la Viena 😲
Florin Piersic, internat în stare gravă la Terapie Intensivă! Infecția s-a extins, iar actorul ar putea fi transferat la Viena…
REGULILE pentru posesorii auto se schimbă dramatic. VA FI INTERZIS pentru toți șoferii din România
REGULILE pentru posesorii auto se schimbă dramatic. VA FI INTERZIS pentru toți șoferii din România
Adevărul despre starea gravă a lui Florin Piersic! Breaking news!
Adevărul despre starea gravă a lui Florin Piersic! Breaking news!
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Dan Șucu taie în carne vie la Rapid: cel mai dur mesaj de când a intrat în fotbal arată ce urmează la club
Dan Șucu taie în carne vie la Rapid: cel mai dur mesaj de când a intrat în fotbal arată ce…
Spania îl angajează pe Del Bosque pentru a superviza federaţia de fotbal
Spania îl angajează pe Del Bosque pentru a superviza federaţia de fotbal
Cum poți stinge martorul pentru sonda Lambda? Ce alte probleme indică „check engine”?
Cum poți stinge martorul pentru sonda Lambda? Ce alte probleme indică „check engine”?
Program magazine 1 mai 2024. Orarul Lidl, Kaufland, Auchan, Penny, Carrefour, Profi, Mega Image și al altor supermarketuri
Program magazine 1 mai 2024. Orarul Lidl, Kaufland, Auchan, Penny, Carrefour, Profi, Mega Image și al altor supermarketuri