Acasa » Fotbal Intern » A venit „nota de plată” după baia de mulțime a jucătorilor lui Cristiano Bergodi! Universitatea Craiova a primit rezultatul testelor pentru COVID-19

A venit „nota de plată” după baia de mulțime a jucătorilor lui Cristiano Bergodi! Universitatea Craiova a primit rezultatul testelor pentru COVID-19

A venit „nota de plată” după baia de mulțime a jucătorilor lui Cristiano Bergodi! Universitatea Craiova a primit rezultatul testelor pentru COVID-19

Jucătorii lui Cristiano Bergodi au fost luați cu asalt de către suporteri, imediat după victoria cu 2-1 în fața celor de la FC Botoșani. Elvir Koljic și compania s-au bucurat și au cântat alături de suporteri, fapt care i-a alertat pe oficialii fotbalului românesc. Fotbaliștii au fost supuși testelor pentru coronavirus, iar rezultatele au venit la două zile după baia de mulțime de marți.

Universitatea Craiova a intrat neașteptat de bine în ritm după reluarea sezonului. Oltenii au legat două victorii, iar Craiova este acum principala rivala la titlu a celor de la CFR Cluj.

Universitatea Craiova a primit rezultatele testelor pentru COVID-19 după baia de mulțime de marți

Rezultatele excelente i-au dus pe jucătorii lui Cristiano Bergodi la doar 4 puncte în spatele liderului. Iar pentru olteni urmează meciul-meciurilor. Duminică, 28 iunie, Craiova merge pe terenul campioanei, într-un meci pe care selecționerul Mirel Rădoi îl consideră „cea mai bună șansă avută în ultimii ani de Craiova”.

Până atunci, oltenii se pot gândi numai la fotbal. Craiova a primit rezultatele testelor pentru coronavirus. Toate acestea sunt negative. Iată și anunțul clubului:

„Un nou set de teste COVID-19 a fost efectuat şi toate rezultatele au fost negative”, a transmis clubul oltean.

Grijile oltenilor au început după victoria de marți, 2-1 în fața lui FC Botoșani. 200 de suporteri au luat cu asalt cantonamentul din Lunca Jiului, iar jucătorii au cântat și au scandat alături de fani.

LPF a fost alertată de cele întâmplate. Forul condus de Gino Iorgulescu chiar ia în calcul revenirea suporterilor pe stadioane, după cele întâmplate. Justin Ștefan a dezvăluit că se va lua o hotărâre după data de 1 iulie.

„Am fost primii care am susţinut prezenţa spectatorilor pe stadioanele de fotbal, e clar că trebuie să reanalizăm serios acest lucru după data de 1 iulie, aşa cum ne-am propus cu autorităţile guvernamentale şi cine ştie, de ce nu, să vedem în curând oamenii la stadion”, a spus Justin Ştefan.

Vestea este una foarte bună și pentru Mihai Rotaru. Patronul Universității Craiova speră ca echipa să dea marea lovitură la Cluj. Rotaru le promite jucătorilor prime generoase: „Să răpunem bestia, bau-bau-ul!”, spune acesta.

CFR Cluj – Universitatea Craiova este programat duminică, 28 iunie, de la 20:00, și va fi reflectat pe larg pe www.prosport.ro

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]