Valentin Mihăilă, menajat la amicalul dintre Universitatea Craiova și Chindia Târgoviște! De unde a urmărit meciul | FOTO

Valentin Mihăilă, menajat la amicalul dintre Universitatea Craiova și Chindia Târgoviște! De unde a urmărit meciul | FOTO

Universitatea Craiova și Chindia Târgoviște au profitat de amânarea meciurilor din Liga 1 și au organizat o partidă amicală, în Bănie.

Această întâlnire a fost organizată ca urmare a amânării meciurilor Universitatea Craiova – FC Botoșani și Dinamo București – Chindia Târgoviște, după ce magazionerul „câinilor” și medicul moldovenilor au fost depistați pozitiv cu coronavirus.

Valentin Mihăilă a urmărit meciul de pe margine

Valentin Mihăilă (20 de ani), atacantul Universității Craiova, nu s-a aflat în lotul lui Cristiano Bergodi pentru amicalul cu Chindia Târgoviște, dar a privit de pe margine partida.

Tânărul fotbalist s-a accidentat la primul meci amical disputat de către Universitatea Craiova după perioada de izolare, cel cu FC Viitorul, scor 0-3. Acesta a resimțit niște probleme musculare la coapsa dreaptă încă din minutul 8 al întâlnirii și, la scurt timp după aceea, a fost înlocuit cu Ștefan Baiaram (17 ani).

Din ultimele informații, situația lui Valentin Mihăilă nu este una gravă, iar fotbalistul poate reveni pe teren, dar Cristiano Bergodi a preferat să nu îl forțeze.

FOTO: Captură Digi Sport // Valentin Mihăilă urmărește de pe marginea terenului amicalul dintre Universitatea Craiova și Chindia Târgoviște

Cinci goluri a marcat Valentin Mihăilă în actuala ediție a Ligii 1, în cele 20 de partide în care a îmbrăcat tricoul Universității Craiova. A mai reușit să înscrie două goluri și în cele trei partide disputate în cadrul Cupei României.

1.3 milioane de euro este cota de piață a lui Valentin Mihăilă, potrivit site-ului de specialitate Transfermarkt.

Programul etapei a treia din play-off-ul și play-out-ul Ligii 1

Play-off

  • CFR Cluj – FCSB (duminică, 14 iunie, ora 20:00)
  • Astra Giurgiu – Gaz Metan Mediaș (luni, 15 iunie, ora 20:00)

Play-out

  • FC Voluntari – Academica Clinceni (sâmbătă, 13 iunie, ora 17:00)
  • Sepsi Sfâtu Gheorghe – Hermannstadt (sâmbătă, 13 iunie, ora 20:00)
  • FC Viitorul – Poli Iași (duminică, 14 iunie, ora 17:00)

*Meciurile Universitatea Craiova – FC Botoșani (play-off) și Dinamo București – Chindia Târgoviște (play-out) au fost amânate

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Victoria cu Anglia poate costa scump Argentina. FIFA analizează gestul jucătorilor
Mediafax
Scandal de zeci de mii de euro între o influenceriță și furnizorii ei de chinezării. Afacerea care trebuia să-i aducă profit s-a transformat într-un coșmar!
Cancan.ro
„Au vopsit locul peste noapte”. Pățania unui șofer care a parcat legal într-o destinație populară de vacanță, dar a fost amendat
Adevarul.ro
Înainte de a pleca, Rădoi s-a dus la Becali şi i-a lăudat un jucător de la FCSB: "Naşule, ai grijă de el, ajunge fotbalist. Are un parametru unde se apropie de Ronaldo"
Orangesport
Cum arată Alina Laufer după ce și-a făcut lifting facial! Nimeni nu o mai recunoaște: „Am apelat la această soluție. Sunt obsedată de perfecțiune”
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă își duce BMW-ul în service: - Face un zgomot ciudat!
Râzi cu lacrimi
Care este diferența dintre praf de copt și bicarbonat de sodiu?
Descopera.ro
Pensia poate crește cu peste 800 de lei pe lună. Condiția pe care trebuie să o îndeplinești
Cancan.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Ciao.ro
Experții avertizează: GTA VI poate daună vieții de cuplu
Go4Games
Tren de mare viteză, oprit de urgență pentru că s-a terminat… hârtia igienică. S-a întâmplat în Germania
Promotor.ro