Un fost fotbalist al lui Manchester City e șocat de situația din SUA. „Mi-e frică de poliția americană. Mă tem că aș putea muri!”

Un fost fotbalist al lui Manchester City e șocat de situația din SUA. „Mi-e frică de poliția americană. Mă tem că aș putea muri!”
  • Publicat:

Nedum Onuoha (33 de ani), fundașul formației lui Salt Lake City, a vorbit despre incidentele din SUA create după moartea lui George Floyd, bărbatul care și-a pierdut viața după ce a fost călcat pe gât de un polițist.

Nedum Onuoha a ales să joace pentru Salt Lake City în 2018, după ce a petrecut șapte ani la Manchester City, iar acum se teme pentru viața sa după ce în Statele Unite ale Americii au loc din ce în ce mai multe proteste din cauza morții lui George Floyd.

Un fost fotbalist al lui Manchester City, șocat de situația din SUA

Mi-e frică de poliție. Și n-am încredere. Întotdeauna mă întreb dacă tot ce fac eu e bine și cum e interpretat comportamentul meu de cei care reprezintă autoritatea”, a spus Nedum Onuoha, conform BBC.

„Mă gândesc în fiecare clipă că aș putea muri în cazul în care polițiștii înțeleg greșit intențiile mele”a spus Nedum Onuoha pentru sursa citată mai sus.

Cum a murit George Floyd

George Floyd a fost omorât pe 25 mai de un polițist din Minneapolis, Minnesota, după ce a fost călcat cu genunchiul pe gât până și-a dat ultima suflare. Cei patru polițiști care au fost de față au fost dați afară din poliție, în timp ce criminalul e urmărit penal.

Cotat de site-urile de specialitate la 525.000 de euro, Nedum Onuoha a ajuns la Salt Lake, echipă din MLS, pe 14 septembrie 2018. Acesta a început fotbalul la echipele de juniori ale lui Manchester City, iar în iulie 2004 a făcut pasul către prima echipă. Pe parcursul carierei a mai trecut pe la Sunderland și QPR.

 

Cornel Popescu a debutat în jurnalism la începutul anilor 2000, iar de atunci a lucrat pentru numeroase publicații de sport. Acesta este absolvent al Facultății de Jurnalism din cadrul Universității Spiru Haret. Din decembrie 2009, Cornel Popescu ocupă postul de redactor la ProSport citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Noul semn de circulație care-i bulversează pe șoferi! Mulți se fâstâcesc atunci când îl văd pe drumuri
Noul semn de circulație care-i bulversează pe șoferi! Mulți se fâstâcesc atunci când îl văd pe drumuri
Jose Mourinho, gata să dea lovitura: așteaptă la Fenerbahce un jucător de la Real Madrid! ”Nu putem spune `nu`””
Jose Mourinho, gata să dea lovitura: așteaptă la Fenerbahce un jucător de la Real Madrid! ”Nu putem spune `nu`””
Fostul preot Daniel Balaș, băgat în spital după ce a fost atacat pe stradă, în miez de noapte! În ce stare se află
Fostul preot Daniel Balaș, băgat în spital după ce a fost atacat pe stradă, în miez de noapte! În ce…
Număr istoric! Presa din Franța a aflat ce tricou va purta Kylian Mbappe la Real Madrid
Număr istoric! Presa din Franța a aflat ce tricou va purta Kylian Mbappe la Real Madrid
Mânca de 5 ori pe zi de la McDonald’s și s-a pus pe slăbit. Ireal cum arată acum, după ce a dat jos 60 kg
Mânca de 5 ori pe zi de la McDonald’s și s-a pus pe slăbit. Ireal cum arată acum, după ce…
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep. Final trist de carieră pentru fosta lideră WTA, nu se mai poate face nimic!
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep. Final trist de carieră pentru fosta lideră WTA, nu se mai poate face nimic!
BANCUL ZILEI. Bulă ajunge pentru prima dată la țară. Vede un țăran și îl întreabă: - Bade, de ce nu are coarne vaca ta?
BANCUL ZILEI. Bulă ajunge pentru prima dată la țară. Vede un țăran și îl întreabă: - Bade, de ce nu…
Mărturiile cutremurătoare ale italienilor care le-au găsit pe Patrizia şi Bianca moarte.
Mărturiile cutremurătoare ale italienilor care le-au găsit pe Patrizia şi Bianca moarte. "M-am apropiat de ea să îi spun că…
Ingredientul care face MINUNI în orice PRĂJITURĂ de casă!
Ingredientul care face MINUNI în orice PRĂJITURĂ de casă!
Ianis Hagi şi Elena Tănase pun la punct ultimele detalii pentru nunta anului! Decorul de vis în care îşi vor uni destinele
Ianis Hagi şi Elena Tănase pun la punct ultimele detalii pentru nunta anului! Decorul de vis în care îşi vor…
Mai rar s-a văzut aşa naş! Cum s-a îmbrăcat Cabral la nunta Roxanei Hulpe. FOTO şi VIDEO
Mai rar s-a văzut aşa naş! Cum s-a îmbrăcat Cabral la nunta Roxanei Hulpe. FOTO şi VIDEO
Toți românii cu buletin vor fi notificați prin SMS. Devine obligatoriu în România
Toți românii cu buletin vor fi notificați prin SMS. Devine obligatoriu în România
VIDEO Alertă de vreme extremă de la ANM. Jumătate din țară, sub cod portocaliu de vijelii - HARTA
VIDEO Alertă de vreme extremă de la ANM. Jumătate din țară, sub cod portocaliu de vijelii - HARTA
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă!
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă!
Prețuri speciale la jocuri. Recomandările Go4Games
Prețuri speciale la jocuri. Recomandările Go4Games
Soldații ruși au publicat o înregistrare în timp ce umilesc prizonieri ucraineni VIDEO
Soldații ruși au publicat o înregistrare în timp ce umilesc prizonieri ucraineni VIDEO
JO de la Paris 2024: Legiunea Străină Franceză va sprijini securitatea evenimentului
JO de la Paris 2024: Legiunea Străină Franceză va sprijini securitatea evenimentului
Care e limita de alcoolemie în România. Mai este teloranță ZERO?
Care e limita de alcoolemie în România. Mai este teloranță ZERO?
Când începe Insula Iubirii, sezonul 8, la Antena 1 și în AntenaPLAY. Premiera, mai aproape decât crezi
Când începe Insula Iubirii, sezonul 8, la Antena 1 și în AntenaPLAY. Premiera, mai aproape decât crezi
×