Acasa » Fotbal Intern » Liga 1 » DSP-ul a ajuns la baza FCSB din Berceni! Mihai Teja a dat mai multe detalii: „Nu veți vedea un fotbal extraordinar” + Cum s-au bucurat jucătorii la goluri | VIDEO

DSP-ul a ajuns la baza FCSB din Berceni! Mihai Teja a dat mai multe detalii: „Nu veți vedea un fotbal extraordinar” + Cum s-au bucurat jucătorii la goluri | VIDEO

Alin Grigore

FC Voluntari a învins-o pe FCSB, scor 2-0, în baza sportivă din Berceni, în primul amical după pandemia de coronavirus care a lovit întreaga lume. La meci a venit și Direcția de Sănătate Publică pentru a supraveghea cum se păstrează distanța fizică.

La finalul partidei, Mihai Teja, antrenorul ilfovenilor, s-a declarat mulțumit de evoluția elevilor săi și a spus că a respectat distanța pe care autoritățile au impus-o în urma pandemiei de COVID-19.

„A fost un test bun pentru noi. Nu știu dacă sunt la 60% băieții, deși mai sunt două săptămâni până reîncepe campionatul. A fost cel mai complex antrenament, am jucat cu o echipă care se bate la titlu, cu multă calitate. Nu scorul a fost important, ci ritmul de joc și să reglăm anumite lucruri. De-abia am început să ne antrenăm și noi colectiv, a fost foarte greu până acum. I-am văzut și pe cei de la DSP aici, își fac datoria. Am stat la o distanță de un metru și jumătate între noi aici.

E greu, că acum nu mai e fotbal. E greu să respecți aceste lucruri. E foarte greu să te antrenezi în 4 inși și să joci fotbal. Dar sănătatea noastră e pe primul loc, apoi urmează fotbalul. Îmi pare rău pentru public, pentru suporteri, pentru televiziuni, că nu veți vedea un fotbal extraordinar”, a declarat Mihai Teja la finalul partidei, el fiind singurul care a vorbit cu jurnaliștii după meci.

Cum au sărbătorit jucătorii

Teja a vorbit și despre modul în care Simonovski și Căpățînă au sărbătorit cele două reușite de azi: „Băieții au dat din coate când s-au bucurat după golurile de azi. N-am dat indicații cu mască, am stat la 3 metri de toată lumea. Nici nu pot să respir cu masca”.

ECHIPELE DE START:

FCSB: Vlad – Popescu, Planic, Nedelcu, Panțâru – Oaidă, Filip, Olaru – Man, Tănase, Coman
Antrenor: Bogdan Vintilă

FC Voluntari: Râmniceanu – Struna, Achim, Armaș, Kokici – Sanoh, Gorobsov, Borțoneanu, I. Gheorghe – Tudorie, Morar
Antrenor: Mihai Teja

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]