Dedesubturile numirii lui Daniel Pancu în funcția de președinte la Rapid: „Suporterii l-au convins”. Ce se întâmplă cu Ovidiu Burcă și reacția liderului galeriei | VIDEO EXCLUSIV ProSport Live

Dedesubturile numirii lui Daniel Pancu în funcția de președinte la Rapid: „Suporterii l-au convins”. Ce se întâmplă cu Ovidiu Burcă și reacția liderului galeriei | VIDEO EXCLUSIV ProSport Live

Victor Angelescu, finanțatorul echipei Rapid București, a fost invitatul emisiunii ProSport Live și a vorbit despre numirea lui Daniel Pancu în funcția de președinte.

Acesta a dezvăluit că suporterii au fost cei care l-au convins pe Daniel Pancu să revină în cadrul clubului, după ce a fost demis din funcția de antrenor și înlocuit cu Dan Alexa.

„Eu am declarat de când a plecat că eu aș vrea ca el să rămână în club, pentru că el a fost încă de la început în acest proiect. Am avut un ajutor foarte mare din partea lui Liviu Ungurean (n.r. unul dintre liderii galeriei rapidiste), el a fost cel care a vorbit și s-a gândit la acest lucru. Suporterii l-au convins să rămână în club. Pretențiile sunt foarte mari, el are foarte multe lucruri pe care trebuie să le învețe, dar lui îi va fi ușor pentru că, repet, este de la început în acest proiect. El va fi liantul dintre conducere și echipă”, a spus Victor Angelescu, la ProSport Live.

Ovidiu Burcă rămâne la Rapid

În ceea ce privește situația lui Ovidiu Burcă, fostul președinte al Rapidului, Victor Angelescu a asigurat că acesa va rămâne în cadrul clubului, noua sa funcție urmând să fie anunțată în zilele următoare.

„Ovidiu Burcă rămâne în proiect. Este un om de nota 10, și el și-a dorit ca Pancu să rămână. Lucrurile s-au întâmplat foarte repede și o să vă anunțăm ce poziție va ocupa în club”, a spus Victor Angelescu.

Reacția liderului galeriei

Contactat telefonic în cadrul emisiunii, Liviu Ungurean, zis și „Bocciu”, unul dintre liderii galeriei rapidiste, a dezvăluit de unde a pornit ideea numirii lui Daniel Pancu în funcția de președinte.

„A fost dorința tuturor suporterilor rapidiști, pentru că noi considerăm în continuare că Rapidul trebuie condus de rapidiști autentici și am primit bucuroși numirea lui ca președinte. El ne-a spus că el nu va pleca niciodată de la Rapid, pentru că Rapid e viața lui și atunci ne-am gândit că trebuie să aibă o funcție de conducător”, a spus Liviu Ungurean, la ProSport Live.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
„Când va avea 18 ani, trecem pe turbo”. STENOGRAME explozive despre metoda prin care Andrew Tate ar fi atras minore
Mediafax
Filmul tragediei în care Luca și Valentina și-au omorât fiica, apoi s-au SINUCIS. Ce a arătat autopsia
Cancan.ro
Cum se va reconfigura economia globală în doar câțiva ani și unde se plasează România
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Cum poți afla cât ai cotizat la pensia publică și când te poți pensiona. Noua platformă lansată de Casa de Pensii
Ce se întâmplă, doctore?
ANALIZĂ | Cele mai profitabile companii din energia electrică
Economedia
BANCUL ZILEI. – Vezi că Maria ta e cu Gheorghe în porumb!
Râzi cu lacrimi
O boală tăcută afectează 1 din 3 bărbați de 30 de ani
Descopera.ro
Un ieșean a cumpărat 318 grame de brânză de vacă din Carrefour. Ajuns acasă, a rămas fără cuvinte: Ce era în caserolă, de fapt
Cancan.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Kratos vine la București!
Go4Games
Preț record pentru benzină, în România! Este cel mai înalt nivel al carburantului înregistrat vreodată la noi
Promotor.ro
Șoferii din Italia folosesc aceste semnale la volan. În România, mesajul poate fi complet diferit
Mediafax Italia
CÂT COSTĂ O NOAPTE la HOTELUL lui CRISTIANO RONALDO din Spania! Pierde clienți...
Mediafax Spania