Francesco Totti a dezvăluit cât de aproape a fost de un contract cu Real Madrid. „Mi-au oferit totul, cu o singură excepție”. Ce i-a spus Ilary Blasi când a aflat de oferta din Spania

Redactor:
Sorin Barbu
Francesco Totti a dezvăluit cât de aproape a fost de un contract cu Real Madrid. „Mi-au oferit totul, cu o singură excepție”. Ce i-a spus Ilary Blasi când a aflat de oferta din Spania
  • Publicat:
  • Actualizat:

„Gladiatorul Romei” a fost la un pas de Real Madrid. A recunoscut acest lucru chiar Francesco Totti într-un interviu acordat jurnaliștilor italieni. Fostul internațional a dezvăluit și care au fost motivele care l-au determinat să rămână. Dragostea pentru echipa lui, dar și faptul că șefii formației din Madrid nu i-au acceptat o condiție foarte importantă.

Francesco Totti a fost la un pas să semneze cu Real Madrid în anul 2004. Mai avea doar un an de contract cu AS Roma și a fost tentat să plece. Numai că madrilenii i-au spus că nu se poate clinti banderola de pe brațul lui Raul.

„Să spunem că am avut intenția să merg la Real, am fost convins în proporție de 80%”. Roma nu îmi făcuse cea mai bună ofertă, chiar dacă Sensi (n.r. Franco Sensi- președinte AS Roma) a făcut multe pentru mine. Real Madrid ar fi plătit o mulțime de bani, aș fi avut un salariu uriaș. Îmi oferiseră totul, cu o singură excepție: banderola de căpitan”, a dezvăluit Totti în liberoquotidiano.it.

Francesco Totti: „Am ales cu inima”

Fostul internațional italian a mai spus că în decizia a cântărit foarte mult și dragostea fanilor. Știa că este special în inima lor.

„Și Ilary m-a sprijinit (n.r. Blasi, soția sa). Mi-a spus. «Las totul, vin cu tine, hai să luăm această decizie, e cea mai bună hotărâre să mergi la Real Madrid».

Am ales cu inima. M-am gândit la fani, prieteni, familie. Făceam ceva diferit de ceea ce făcuseră întotdeauna alți jucători. Mulți au mers la Real Madrid, Barcelona, Bayern Munchen. Am ales să rămân și m-am simțit diferit. Am fost un jucător bun și, de asemenea, unul special, pentru că am jucat toată cariera mea la un singur club”, a mai spus fostul star.

Francesco Totti este unul dintre jucătorii care se confundă cu istoria clubului din capitalala Italiei. Era copil când a sosit în „Cetatea Eternă” și a impresionat încă de la primele partide la juniori. A ajuns apoi o vedetă la prima echipă și acum este un adevărat simbol pentru suporteri. S-a retras în anul 2017. Mai avea puțin și împlinea 41 de ani.

Speram să nu vină acest moment. Blestematul de timp!”, a spus atunci, cu lacrimi în ochi, cel supranumit „Al optulea Rege al Romei”. Totti a cucerit cu cucerit cu Roma un titlu și două cupe ale Italiei.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă deranjează”
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă…
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
O rezervaţie de bujori unică în Europa se află în România. E situată pe cel mai înalt loc din lume la care această plantă s-a adaptat
O rezervaţie de bujori unică în Europa se află în România. E situată pe cel mai înalt loc din lume…
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Mesaj printre lacrimi al văduvei lui Costel Corduneanu, la o săptămână după ce şi-a înmormântat soţul: Aşa cum îţi doreai mereu!
Mesaj printre lacrimi al văduvei lui Costel Corduneanu, la o săptămână după ce şi-a înmormântat soţul: Aşa cum îţi doreai…
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
Gabriela Firea dă LOVITURA TOTALĂ în partid. Ce s-ar putea întâmpla după alegeri: NU-L IARTĂ
Gabriela Firea dă LOVITURA TOTALĂ în partid. Ce s-ar putea întâmpla după alegeri: NU-L IARTĂ
Tragedie în România de Florii! A MURIT
Tragedie în România de Florii! A MURIT
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu îl ierta
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu…
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în luna mai 2024
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în…