Ladislau Boloni, „între geniu și nebunie, pasiune și ambiție”. Presa din Belgia l-a analizat pe antrenorul român după plecarea de la Antwerp

Ladislau Boloni, „între geniu și nebunie, pasiune și ambiție”. Presa din Belgia l-a analizat pe antrenorul român după plecarea de la Antwerp
  • Publicat:
  • Actualizat:

Ladislau Boloni a părăsit-o pe Antwerp în cursul zilei de ieri, anunțul fiind făcut oficial spre seară, astfel că presa din Belgia i-a analizat pe larg astăzi parcursul la echipa de pe locul 4 din Jupiler League.

Cum campionatul belgian a fost declarat finalizat, ca urmare a pandemiei de coronavirus care pare să nu se sfârșească prea curând, antrenorul român a luat decizia de a părăsi formația pe care a antrenat-o, după un conflict de idei cu oamenii din conducerea clubului. „Am ajuns la un punct în care următoarea etapă ar fi atacarea titlului, iar acest lucru reclamă o altă filosofie. Nu cred că putem progresa în acest moment”, declara ferm Boloni la finele lunii aprilie.

Boloni, între geniu și nebunie, pasiune și ambiție

Tehnicianul român a fost analizat astăzi în presa belgiană, cu bune și rele, plusuri și minusuri. Jurnaliștii consideră că Ladislau Boloni a creat o echipă foarte bună la Antwerp, după chipul și asemănarea sa, una sufletistă, reușind astfel să insufle jucătorilor pe care i-a condus dorința de a câștiga, dar și încredere totodată.

„În vârstă de 67 de ani, tehnicianul era decanul de vârstă al campionatului Belgiei. Ca peste tot unde a trecut, Boloni a marcat-o pe Antwerp cu amprenta sa. Deja, ca jucător, nu lăsa pe nimeni indiferent. Nu întamplator a fost numit la multe echipe aparte, cu un suflet și o istorie populară: Sporting Lisabona, Standard Liege, Lens, PAOK Salonic și în cele din urmă The Great Old (n.r. – titulatura lui Antwerp). Pentru cel mai vechi club din Belgia a fost o onoare, în 2017, să-l aducă pe veteranul Boloni. După trei ani, bilanțul sportiv este destul de bun. În schimb, pe planul relațiilor personale, lucrurile n-au fost mereu atât de simple”, a titrat astăzi walfoot.be.

Jurnaliștii din Belgia au constatat că Ladislau Boloni a fost o persoană foarte sinceră, pentru că și-a expus tot timpul ideile și opiniile, chiar dacă acestea aveau să deranjeze. Aceștia mai scriu că Boloni nu a stat foarte bine la capitolul relațiilor interpersonale, având mai multe conflicte cu unii jucători cu comportamente pe care nu le-a tolorat.

„Un lucru este sigur: românul nu lasă pe nimeni indiferent. O arată și felul cum a tratat cazul Didier Lamkel Ze. Boloni nu a vrut excluderea din grup a extremei cameruneze. În ciuda numeroaselor abateri comise de Lamkel Ze, antrenorul știa că are în acesta unul dintre cei mai buni jucători din campionatul Belgiei”, a mai notat publicația citată.

George Nistor / Autor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Fiartă pe 700.000 de euro! Ce a putut să facă Bianca Drăgușanu, de mână cu Bădălău
Fiartă pe 700.000 de euro! Ce a putut să facă Bianca Drăgușanu, de mână cu Bădălău
S-a terminat: pleacă de la Real Madrid după 12 ani! Spaniolii au anunțat unde va merge
S-a terminat: pleacă de la Real Madrid după 12 ani! Spaniolii au anunțat unde va merge
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu a avut nicio șansă
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu a avut nicio șansă
Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”
Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”
Mara Bănică, de NERECUNOSCUT după ce și-a făcut o nouă intervenție estetică la față
Mara Bănică, de NERECUNOSCUT după ce și-a făcut o nouă intervenție estetică la față
Laura Giurcanu l-a dat uitării pe Aris Eram! Cine este noul iubit al influenceriţei
Laura Giurcanu l-a dat uitării pe Aris Eram! Cine este noul iubit al influenceriţei
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
Mesaje de Paște 2024. Urări calde și felicitări pentru cei dragi
Mesaje de Paște 2024. Urări calde și felicitări pentru cei dragi
SURPRIZĂ de PAȘTE: o frumoasă PLOAIE de METEORI!
SURPRIZĂ de PAȘTE: o frumoasă PLOAIE de METEORI!
Donație fabuloasă, de 25 de milioane de euro, făcută de Gigi Becali. S-a aflat totul chiar înainte de Paște
Donație fabuloasă, de 25 de milioane de euro, făcută de Gigi Becali. S-a aflat totul chiar înainte de Paște
S-a aflat motivul pentru care a murit Gabriela, micuța de 4 ani cu chip de înger din Călărași. Ce a scos la suprafață ancheta autorităților
S-a aflat motivul pentru care a murit Gabriela, micuța de 4 ani cu chip de înger din Călărași. Ce a…
Panică totală pentru cei care stau în APARTAMENTE. Adevărul s-a aflat abia astăzi, 4 MAI: O să fie rău
Panică totală pentru cei care stau în APARTAMENTE. Adevărul s-a aflat abia astăzi, 4 MAI: O să fie rău
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns!
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns! "Bebelușii mei..."
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Artistul Mihai Mărgineanu, mesaj pentru părinți: „Băi, voi știți ce fac copiii voștri în Vama Veche?”
Artistul Mihai Mărgineanu, mesaj pentru părinți: „Băi, voi știți ce fac copiii voștri în Vama Veche?”
Lionel Messi a fost desemnat în premieră jucătorul lunii în MLS
Lionel Messi a fost desemnat în premieră jucătorul lunii în MLS
La câți KM se schimbă ambreiajul mașinii? Primele semne al ambreiajului uzat
La câți KM se schimbă ambreiajul mașinii? Primele semne al ambreiajului uzat
Rezultatele tragerilor speciale Loto de Paști. Numerele câștigătoare de la 6/49, Joker, 5/40, Noroc, Super Noroc și Noroc Plus
Rezultatele tragerilor speciale Loto de Paști. Numerele câștigătoare de la 6/49, Joker, 5/40, Noroc, Super Noroc și Noroc Plus