Rapid București: „Vrem respect!”. Clubul din Giulești a găsit o soluție inedită de a se face auzit în această perioadă, în care federația ține să reia sezonul la mijlocul lunii iunie

Redactor:
Marius Hutu
Rapid București: „Vrem respect!”. Clubul din Giulești a găsit o soluție inedită de a se face auzit în această perioadă, în care federația ține să reia sezonul la mijlocul lunii iunie
  • Publicat:

Rapid București a pus cap la cap reacțiile mai multor componente ale echipei, ideea generală transmisă printr-un filmuleț fiind că acest sezon 2019-2020 nu mai poate fi continuat. Tonul nu este însă unul agresiv, ci mai degrabă unul de o conciliere, cluburi vs federație, într-o perioadă în care s-au spus multe vorbe grele.

La începutul acestei săptămâni, Federația Română de Handbal a decis prin votul Consiliului de Administrație ca sezonul 2019-2020 să fie continuat în perioada 13-30 iunie. Sigur că, această nouă decizie a provocat un alt val de reacții, cele mai multe negative, în contextul în care toate campionatele din Europa, cele de valoare, au închis sezonul.

Rapid București și-a spus punctul de vedere într-un filmuleț, o soluție inedită aleasă de un club de handbal din România:

Federația de Handbal închide ochii la pericolele la care se expun cei care întră în sala de sport după o lungă perioadă de izolare.

La un campionat spectaculos și echitabil toată lumea visează. Totuși, trebuie să devenim conștienți că acesta nu poate avea loc acum, în condițiile date.

Deschideți ochii! Handbalul are nevoie de pregătire.

Handbalul feminin este un spectacol de care abia așteptăm să ne bucurăm din nou. Dar nu în orice condiții”.

Apoi, mai multe componente ale echipei au susținut, la rândul lor, faptul că își doresc să revină cât mai repede pe teren, că vor săli cu spectatori, dar acest lucru nu este posibil pentru moment. În final, rapidistele au concluzionat că nu vor decât „Respect!”


Cluburile din handbalul feminin, dar și cele din Divizia A cu șanse de promovare vor fi mâine într-o videconferință cu președintele FRH, Alexandru Dedu, pentru a discuta pe marginea acestui sezon. Cluurile vor fi întrebate dacă sunt de acord pentru o prelungire a anului competițional 2019-2020 și în lunile iulie și august.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Locul de basm din România pe care puțini turiști îl știu. Ascunde un mare secret, cunoscut doar de câțiva oameni
Locul de basm din România pe care puțini turiști îl știu. Ascunde un mare secret, cunoscut doar de câțiva oameni
Gabi Balint a vrut să facă gluma serii după ce FCSB a câștigat titlul și nu a realizat gafa comisă
Gabi Balint a vrut să facă gluma serii după ce FCSB a câștigat titlul și nu a realizat gafa comisă
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
Boala care se răspândește RAPID în lume! Record de îmbolnăviri: experții avertizează populația
Boala care se răspândește RAPID în lume! Record de îmbolnăviri: experții avertizează populația
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Angajatorii care oferă salarii în România de 2.000 de euro, dar nu găsesc oameni interesaţi:
Angajatorii care oferă salarii în România de 2.000 de euro, dar nu găsesc oameni interesaţi: "Aleg să plece în străinătate!
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Prințișorul Craiovei, mărturisiri teribile despre adevărata dramă din familia lui: Am trăit cu 50 de euro pe săptămână!
Prințișorul Craiovei, mărturisiri teribile despre adevărata dramă din familia lui: Am trăit cu 50 de euro pe săptămână!
BREAKING! Anunț de la Buckingham despre starea de sănătate a Regelui Charles. Comunicat oficial emis după ce s-au pregătit de înmormântare
BREAKING! Anunț de la Buckingham despre starea de sănătate a Regelui Charles. Comunicat oficial emis după ce s-au pregătit de…
GABRIELA FIREA, marea lovitură în politică. RĂSTURNARE de situație, chiar înainte de alegeri
GABRIELA FIREA, marea lovitură în politică. RĂSTURNARE de situație, chiar înainte de alegeri
O celebră influenceră de pe TikTok a fost împușcată mortal în fața casei sale. Motivul este șocant
O celebră influenceră de pe TikTok a fost împușcată mortal în fața casei sale. Motivul este șocant
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Rușii au lovit instalațiile energetice din centrul și vestul Ucrainei. Zelenski: Aprovizionarea cu gaz a UE este în pericol
Rușii au lovit instalațiile energetice din centrul și vestul Ucrainei. Zelenski: Aprovizionarea cu gaz a UE este în pericol
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cine a câștigat a 11-a gală Te cunosc de undeva!. Punctele concurenților de la canapea au decis echipa învingătoare
Cine a câștigat a 11-a gală Te cunosc de undeva!. Punctele concurenților de la canapea au decis echipa învingătoare