A murit Adrian Gagea, de 18 ori campion național în proba de aruncare a greutății. A brevetat și 9 invenții

Daniel Nazare
A murit Adrian Gagea, de 18 ori campion național în proba de aruncare a greutății. A brevetat și 9 invenții

Profesorul universitar Adrian Gagea, fost campion naţional la aruncarea greutăţii şi membru emerit de onoare al Federaţiei Internaţionale a Sportului Universitar (FISU), a decedat în noaptea de marţi spre miercuri, la vârsta de 78 de ani, a anunţat, pe Facebook, preşedintele Institutului Sportiv Român, Adrian Socaciu.

„Ieri noapte, mentorul meu, profesorul Adrian Gagea, şi-a dat ultima suflare. Este o pierdere ce nu poate fi descrisă în cuvinte şi care lasă un gol imens sportului românesc şi cercetării universitare. Toţi cei care l-au cunoscut ştiu că domnul profesor şi-a dedicat întreaga viaţă sportului, unde, cu pasiune, pricepere şi viziune, a reuşit să-i ofere şi un sens ştiinţific, domeniu atât de necesar dezvoltării”, se arată în postarea lui Adrian Socaciu, preluată de Agerpres.

Adrian Gagea, care pe 2 iunie ar fi împlinit 79 de ani, a fost profesor universitar de biomecanică la Catedra de Discipline Medicale, Facultatea de Kinetoterapie, Universitatea de Educaţie Fizică şi Sport din Bucureşti şi conducător de studii doctorale la 83 de doctoranzi. A fost cercetător ştiinţific gr. I şi director la Centrul de Cercetări Interdisciplinare ”Alexandru Partheniu” al UNEFS, publicând peste o sută de lucrări ştiinţifice şi 16 cărţi ştiinţifice sau manuale. A brevetat în colaborare 9 invenţii de electrofiziologie şi biomecanică.

A participat la 26 de Universiade

Gagea a fost de 18 ori campion naţional la atletism în proba de aruncare a greutăţii (dintre care de 11 ori pe teren acoperit) şi a deţinut mai multe recorduri naţionale.

A fost ales auditor al FISU în şase legislaturi consecutive a patru ani fiecare (1991-2015), a participat la 26 de Universiade şi a fost preşedinte la 14 Campionate Mondiale Universitare.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]