Victor Pițurcă, despre culisele despărțirii de Universitatea Craiova: „Nu avea sens să mă păcălesc pe mine și pe suporteri”

Victor Pițurcă, despre culisele despărțirii de Universitatea Craiova: „Nu avea sens să mă păcălesc pe mine și pe suporteri”
  • Publicat:
  • Actualizat:

Victor Pițurcă (63 de ani), ultima dată antrenor la Universitatea Craiova, a explicat de ce a ales să îi părăsească pe olteni.

După aproximativ cinci luni petrecute pe banca tehnică a oltenilor, Victor Pițurcă s-a arătat nemulțumit de faptul că finanțatorul Mihai Rotaru nu dorea să investească în transferuri, așa că a luat hotărârea să demisioneze.

„Da şi cu mine, cu spectatori, am pierdut 2-0 cu FCSB. Meciul a fost pe muchie, dar e vorba de aspectul valoric. FCSB are lotul mai valoros ca Universitatea Craiova, mai ales în sectorul defensiv, aşa că tot timpul greşelile te costă foarte mult. Că am fost şi eu la Craiova 4 luni, ştiu prin ce am trecut. De ce m-am despărţit? Clubul a dat un comunicat, eu am spus de când am mers acolo că vreau să câştig campionatul. Nu puteam să câştig campionatul şi nu numai campionatul. Adică campionatul era numai un prim pas pentru mine.

Nu aveam şansa să fac acest lucru şi nu am mai continuat. Nu avea sens să mă păcălesc eu pe mine şi, în acelaşi timp, să păcălesc şi suporterii. Aşa că am renunţat. A fost greşeala mea, pentru că nu trebuia să plec în acel moment, să merg în acel moment, dacă era ceva să fi gândit să fi evaluat şi să fi plecat, să fi mers din iarnă, dar în sfârşit, nu mai are sens să vorbim. Am avut nemulţumirile mele şi nu am vrut să mai continui”, a spus Victor Pițurcă, la Telekom Sport.

Andreea Visu / Autor
Pasiunea pentru fotbal este o moștenire de familie, astfel că drumul către jurnalismul sportiv a venit natural. A intrat în presă în anul 2016, la IlfovSport. A început să scrie despre ligile inferioare și ușor-ușor a promovat la Revista IlfovSport, denumită ulterior 100% Sport. A lucrat ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Din ce sunt făcuți mititeii de la „Gusturi românești” din Mega Image. Ce conțin, de fapt
Din ce sunt făcuți mititeii de la „Gusturi românești” din Mega Image. Ce conțin, de fapt
Italienii au reacționat, după ce s-a aflat ce propunere a primit Cristi Chivu de la o cvadruplă câștigătoare UCL
Italienii au reacționat, după ce s-a aflat ce propunere a primit Cristi Chivu de la o cvadruplă câștigătoare UCL
Verdict neașteptat în cazul bărbatului suspectat de uciderea gravidei din Orhei.  Ce urmează să se întâmple cu el
Verdict neașteptat în cazul bărbatului suspectat de uciderea gravidei din Orhei. Ce urmează să se întâmple cu el
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Dieta-minune lui Carmen Brumă: ce consumă iubita lui Mircea Badea de ani buni! Așa se menține în formă maximă
Dieta-minune lui Carmen Brumă: ce consumă iubita lui Mircea Badea de ani buni! Așa se menține în formă maximă
Simona Gherghe, anunț tulburător pe rețelele sociale la exact 7 ani de când a spus DA: Aproape de naștere!
Simona Gherghe, anunț tulburător pe rețelele sociale la exact 7 ani de când a spus DA: Aproape de naștere!
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
Un bistriţean şi-a pus în pericol vecinii, după ce a instalat singur panourile fotovoltaice pe bloc. Acoperişul clădirii a luat foc
Un bistriţean şi-a pus în pericol vecinii, după ce a instalat singur panourile fotovoltaice pe bloc. Acoperişul clădirii a luat…
URMĂRI groaznice după un simplu transplant de organ! 89% dintre oameni...
URMĂRI groaznice după un simplu transplant de organ! 89% dintre oameni...
Românul care l-a surclasat pe Ion Ţiriac în topul miliardarilor. Anunţul făcut direct de americani
Românul care l-a surclasat pe Ion Ţiriac în topul miliardarilor. Anunţul făcut direct de americani
Meteorologii Accuweather anunță o lună mai istorică, în România. Vreme extremă în București
Meteorologii Accuweather anunță o lună mai istorică, în România. Vreme extremă în București
Iohannis a RENUNŢAT! Iese la pensie. A depus deja cererea oficială
Iohannis a RENUNŢAT! Iese la pensie. A depus deja cererea oficială
Florin Piersic, în stare gravă! Breaking news!
Florin Piersic, în stare gravă! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Dan Șucu a părăsit Giuleștiul flancat de 6 bodyguarzi. „Te-ai trezit că aici nu vinzi mobilă și te faci de râs”
Dan Șucu a părăsit Giuleștiul flancat de 6 bodyguarzi. „Te-ai trezit că aici nu vinzi mobilă și te faci de…
Rapid Bucureşti învinsă în Giuleşti de Universitatea Craiova, rămâne fără victorie în play off
Rapid Bucureşti învinsă în Giuleşti de Universitatea Craiova, rămâne fără victorie în play off
Filtru de particule înfundat se REPARĂ sau se ARUNCĂ? Ce durată de viață are DPF?
Filtru de particule înfundat se REPARĂ sau se ARUNCĂ? Ce durată de viață are DPF?
Ce a putut găsească o mamă în camera fiicei care spunea că aude „monștri”. Trăiau în peretii casei!
Ce a putut găsească o mamă în camera fiicei care spunea că aude „monștri”. Trăiau în peretii casei!