România, unica națiune importantă din handbal care mai crede că se poate juca în acest sezon! Spania a „înghețat” anul competițional și a decernat titlurile

Redactor:
Marius Hutu
România, unica națiune importantă din handbal care mai crede că se poate juca în acest sezon! Spania a „înghețat” anul competițional și a decernat titlurile
  • Publicat:
  • Actualizat:

În aceeași zi în care în România s-a votat reluarea sezonului intern în 13 iunie și s-a lansat inclusiv ipoteza prelungirii competițiilor până în luna august, Spania a decis în sens invers. Astfel, aseară, Comitetul Executiv a acceptat propunerea de a pune punct final sezonului 2019-2020. România a rămas, așadar, singura națiune importantă, feminin și masculin, care mai crede că se poate juca handbal în acest sezon!

Spania era ultima națiune din Top 10 la masculin care încă mai avea o undă de speranță că se mai poate juca în acest sezon. Luni, s-a „spulberat” însă și aceasta. Șefii federației au ținut cont de opțiunile cluburilor și au pus punct final anului competițional. Super Amara Bera Bera și Barcelona au fost desemnate campioane, pe baza clasamentelor existente la momentul întreruperii în luna martie.

Comitetul Executiv al Federației Regale Spaniole de Handbal a analizat propunerile prezentate de Consiliul de administrație cu privire la sfârșitul competițiilor naționale de handbal din cauza COVID-19. Acestea au fost acceptate, înțelegând gravitatea situațiilor de urgență pentru sănătate care se întâlnesc pe tot globul. De asemenea, a procedat la stabilirea clasificării finale în fiecare categorie, acordând titlurile și promovările obligatorii, precum și locurile pentru competițiilor continentale în sezonul viitor”, a anunțat federația spaniolă.

La feminin mai erau de disputat șase etape până la final, iar Bera Bera avea un avans de patru puncte față de Elche. Ambele echipe vor evolua în viitorul sezon al Handball League.

La masculin, Barcelona avea un avans de cinci puncte, cu 11 etape înainte de final, astfel că a fost desemnată campioană. Catalanii au obținut al 10-lea titlu consecutiv și vor juca în Liga Campionilor. Benidorm (prin Cupa Spaniei), ABANCA Ademar Leon și Bidasoa Irun vor juca în Handball League. Viitorul sezon se va disputa cu 18 echipe, față de 16 în acest an competițional.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Am făcut calculul complet! Ce pensie va primi un român, dacă a muncit exact 25 de ani
Am făcut calculul complet! Ce pensie va primi un român, dacă a muncit exact 25 de ani
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Cât vor primi românii în mână după creşterile salariale de la 1 iulie. Cum se calculează salariul minim european
Cât vor primi românii în mână după creşterile salariale de la 1 iulie. Cum se calculează salariul minim european
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
Sumă uriașă pe care o câștigă zilnic Pescobar! A fost dat de gol, după ce a deschis un nou restaurant: Nu-l bate nimeni!
Sumă uriașă pe care o câștigă zilnic Pescobar! A fost dat de gol, după ce a deschis un nou restaurant:…
Prețul uriaș cu care a ajuns să se vândă kilogramul de miel în Mega Image din București
Prețul uriaș cu care a ajuns să se vândă kilogramul de miel în Mega Image din București
Simona Halep a fost RESPINSĂ. Decizia oficială a fost luată CHIAR ACUM în tenis
Simona Halep a fost RESPINSĂ. Decizia oficială a fost luată CHIAR ACUM în tenis
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Moartea în chinuri a inginerului Ursu, Navalnîi de România. Cum acoperă statul român crimele securiștilor VIDEO
Moartea în chinuri a inginerului Ursu, Navalnîi de România. Cum acoperă statul român crimele securiștilor VIDEO
Die Welt publică acordul de pace pe care Ucraina şi Rusia l-ar fi putut semna în aprilie 2022
Die Welt publică acordul de pace pe care Ucraina şi Rusia l-ar fi putut semna în aprilie 2022
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Ce mai face și cum arată acum fosta ispită masculină de la Insula Iubirii, Sorin. S-a căsătorit și pare mai fericit ca niciodată
Ce mai face și cum arată acum fosta ispită masculină de la Insula Iubirii, Sorin. S-a căsătorit și pare mai…