Acasa » Fotbal Intern » Special de mic! „Când joacă băieții de la Medgidia, să-l vedem pe blondu’ ?”. Povestea lui Alexandru Cicâldău spusă de antrenorul care l-a descoperit | GALERIE FOTO

Special de mic! „Când joacă băieții de la Medgidia, să-l vedem pe blondu’ ?”. Povestea lui Alexandru Cicâldău spusă de antrenorul care l-a descoperit | GALERIE FOTO

Special de mic! „Când joacă băieții de la Medgidia, să-l vedem pe blondu’ ?”. Povestea lui Alexandru Cicâldău spusă de antrenorul care l-a descoperit | GALERIE FOTO

Alexandru Cicâldău este unul dintre jucătorii români al cărui transfer în străinătate va aduce milioane de euro bune în Liga 1. Viitorul a câștigat deja un milion de pe urma lui, după ce l-a vândut la Craiova. Printre olteni se simte foarte bine. În acest campionat a marcat 10 goluri, iar selecționerul Mirel Rădoi este cu ochii pe el.

Povestea lui Alexandru Cicâldău pe cărările fotbalului a început acum 16 ani. Se organizau selecții la Medgidia și se căutau tinere talente. Un copil plăpând, cu părul ciufulit, înfometat de fotbal, i-a atras atenția antrenorului Izmir Abdulgani. Venise din satul Satu Nou, de mână cu tatăl său. Copilul era talentat și iubea nespus mingea… Iar mingea îl iubea pe el.

„În acel moment, el era singurul din grupă care făcea naveta. L-am remarcat de prima dată. Deși firav față de ceilalți copii, dovedea îndemânare, avea ușurință în mișcare și o inteligență nativă. Comunicam foarte ușor cu el, era extrem de receptiv.

Ușor-ușor, a devenit jucătorul-cheie, care făcea jocul echipei. Eu jucând tot mijlocaș, simt foarte bine acest post și i-am dat lui Alex libertate în evoluție, văzând în el coordonatorul de joc, creierul echipei”, povestește Abdulgani în „Ziua de Constanța”.

Alexandru Cicâldău, idol pentru puștii din Medgidia

Antrenorul a dezvăluit că l-a uimit încă de atunci lejeritatea lui Cicâldău. S-a impus imediat drept „decarul” echipei.

„Lovea mingea bine cu ambele picioare și avea calitățile omului care să conducă jocul, să dirijeze, să dea viteză, să încetinească, dar și să aibă răbdare. Nu-l degrevam de sarcinile defensive, dar avea libertate pe faza de atac. Avea de atunci puterea de a limpezi jocul. Deși era mai slăbuț, compensa prin faptul că se mișca mai ușor.

Își găsea foarte bine poziția în teren. Eu îl sfătuiam mereu să evite contactele, ținând cont că adversarii săi erau mai împliniți fizic. Ușor-ușor, Alex a început să crească precum o floare”, mai povestește Izmir Abdulgani.

Iar faima puștiului începuse să crească pe plan local. În anul 2008, la Memorialul „Gheorhe Ola“, unde echipa lui Cicâldău a disputat finala locală, spectatorii ajunseseră să întrebe: «Când joacă băieții de la Medgidia, să-l vedem pe blondu’?». Blondul era Alexandru Cicâldău.

În septembrie 2009, Alex a ajuns la „Academia Gheorghe Hagi” și apoi a fost promovat la Viitorul. Acum valorează multe milioane de euro. Craiova a refuzat o ofertă de 5 milioane de euro din Spania, după evoluțiile de la Campionatul European de Tineret din 2019, iar Mihai Rotaru a cerut 7 milioane.

Antrenorul Izmir Abdulgani spune că lui Cicâldău nu i s-a urcat celebritatea la cap. L-a invitat pe mijlocașul din Bănie ,pe stadionul din Medgidia, să le spună copiilor câteva cuvinte. A venit în prima zi liberă.

„Timp de 20 de minute, Alex a stat cu copiii, a vorbit și s-a fotografiat cu ei și le-a oferit autografe. Copiii au fost încântați. Ne bucurăm cu toții de succesul său. A ajuns într-un punct în care totul depinde numai de el. Arată că vrea să facă și că gloria nu i s-a urcat la cap. Important e să aibă continuitate”, mai spune Izmir Abdulgani.

Parteneri
Surpriză uriașă la Roland Garros. O jucătoare poloneză o elimină pe cea 22-a favorită
Mediafax
Ce arată analizele toxicologice în cazul lui Vlad Verdeș, tânărul care și-a înjunghiat mortal tatăl polițist. Martorii spuneau că e posedat!
Cancan.ro
Momentul incredibil în care un scafandru scapă ca prin minune de o balenă care aproape l-a înghiți
Adevarul.ro
Înainte de a pleca, Rădoi s-a dus la Becali şi i-a lăudat un jucător de la FCSB: "Naşule, ai grijă de el, ajunge fotbalist. Are un parametru unde se apropie de Ronaldo"
Orangesport
Cum arată acum Sânziana Buruiană, după 11 ani de alăptat fără oprire. Care este motivul pentru care nu a stopat procesul: Nu renunțăm momentan
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă cel timid își ia inima în dinți: – Bubulino, pot să ies cu băieții la o bere?
Râzi cu lacrimi
Baiae, Las Vegas-ul scufundat al Romei. Orașul unde elitele își ascundeau viciile
Descopera.ro
Pensii mai mici cu 480 lei, de la 1 ianuarie 2027. Care sunt pensionarii din România afectați și care este condiția
Cancan.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Ciao.ro
Oficial: Data de lansare pentru GTA VI rămâne neschimbată
Go4Games
YUGO, readus la viață de un sârb care a studiat în România. Primul model: un hibrid mai ieftin decât Dacia
Promotor.ro