Ilie Dumitrescu, despre reluarea Ligii 1: „Nu o să ne luăm în braţe, nu ne pupăm. Eu nu am mai dat mâna cu cineva de o lună”

Ilie Dumitrescu, despre reluarea Ligii 1: „Nu o să ne luăm în braţe, nu ne pupăm. Eu nu am mai dat mâna cu cineva de o lună”
  • Publicat:

Germania ar putea fi prima ţară din Europa care ar relua meciurile de fotbal, după suspendarea tuturor competiţiilor sportive din cauza pandemiei de coronavirus. Data prevăzută pentru reînceperea campionatului este 9 mai şi se va încheia la finalul lunii iunie. Deşi în Germania toate evenimentele publice mari sunt interzise până la 31 august, fotbalul se poate relua, dar fără spectatori.

FRF şi LPF propun ca meciurile din Liga 1 să fie jucate fără fani în tribune, cu maxim 125 de persoane la fiecare partidă, fiind incluși jucătorii, staff-ul tehnic, arbitri sau cadrele medicale. În România, antrenamentele cu echipa ar trebui să înceapă în mai, iar sezonul s-ar relua în iunie.

„Cu reluarea campionatului la noi, trebuie să existe dialog, comunicare, înţelegere şi la un moment dat sperăm ca, încet-încet, să se reia. Dar trebuie să plecăm de la ideea că trebuie să respectăm deciziile autorităţilor privind reluarea competiţiilor.

Adică vor fi totuşi nişte norme de respectat şi totul va fi progresiv. Nu o să înceapă acum antrenamentele cu toţi jucătorii şi nu va fi fiecare după placul lui, fără respectarea distanţei şi normelor de igienă şi toate celelalte chestii implementate în prima fază.

Trebuie să fie un exemplu pentru toată lumea ceea ce se întâmplă în Germania. Cred că şi după data de 15 va fi o perioadă în care, indiferent de libertatea pe care o vom avea, va exista o reţinere, o să ne autocontrolăm în fiecare moment, nu o să ne luăm în braţe să ne pupăm. Eu nu am mai dat mâna cu cineva pe aici de o lună”, a declarat Ilie Dumitrescu la Digi Sport.

Liga 1 poate prelua modelul german

„Parcă revăd imaginile din Germania când le-am văzut pe cele de la baza din Berceni (n.red. – FCSB). Poţi lucra cu mingea pe grupuri. Trebuie clar o listă cu cei care vor participa la baza de pregătire. Trebuiesc testaţi şi ideal ar fi ca, în perioada asta de 2-3 săptămâni, cât faci pregătirea, nimeni să nu părăsească baza. Adică bucătar, ospătar, magazioner, antrenori, preparatori fizici, toţi cei implicaţi în viaţa echipei.

În Anglia sunt discuţii să existe un turneu în care jucătorii vor sta în cantonament până la finalul competiţiei. Adică trebuie să ai nişte restricţii cumva, ca să nu existe vreun eveniment nefericit care să distrugă totul. Apoi, când va începe campionatul următor, să stea acolo în cantonament o lună”, a mai spus Ilie Dumitrescu.

 

Bogdan Savin / Autor
Activează de peste 17 în presa sportivă. La început a fost colaborator al departamentului care se ocupa de ligile inferioare, a „făcut practica” la meciuri din Liga 2 sau a treia și treptat a ajuns la secția „Fotbal Intern” a ProSport. A acumulat experiență și după patru ani a acceptat ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Karina Pavăl & iubi, apariție spectaculoasă în Floreasca. Moștenitoarea imperiului Dedeman este, cu adevărat, adorabilă. Părinții ei au o avere de 3 miliarde €, dar ea…
Karina Pavăl & iubi, apariție spectaculoasă în Floreasca. Moștenitoarea imperiului Dedeman este, cu adevărat, adorabilă. Părinții ei au o avere…
Ziua decisivă în care Dan Șucu trebuie să aleagă antrenorul Rapidului
Ziua decisivă în care Dan Șucu trebuie să aleagă antrenorul Rapidului
Cornel Dinicu a întins masa de Paște pe ruinele Fermei Dacilor! A făcut dezvăluiri emoționante
Cornel Dinicu a întins masa de Paște pe ruinele Fermei Dacilor! A făcut dezvăluiri emoționante
Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”
Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”
Minune de Paște! S-a vindecat de CANCER, după ce a trecut prin momente grele
Minune de Paște! S-a vindecat de CANCER, după ce a trecut prin momente grele
Irinel Columbeanu, în culmea fericirii. Fostul afacerist a primit cea mai frumoasă veste chiar în ziua de Paște
Irinel Columbeanu, în culmea fericirii. Fostul afacerist a primit cea mai frumoasă veste chiar în ziua de Paște
BANCUL ZILEI. De Paște, soțul e la bucătărie și face de mâncare. Soția, care e la cură de slăbire, îl întreabă: - Ce faci...
BANCUL ZILEI. De Paște, soțul e la bucătărie și face de mâncare. Soția, care e la cură de slăbire, îl…
Minunea din grădina unui sătmarean. Fructele sale ajung să cântărească şi 140 de grame şi se vând cu doar 20 de lei kilogramul
Minunea din grădina unui sătmarean. Fructele sale ajung să cântărească şi 140 de grame şi se vând cu doar 20…
VINDECĂTOR sau ȘARLATAN? Călugărul care a avut LUMEA la picioare
VINDECĂTOR sau ȘARLATAN? Călugărul care a avut LUMEA la picioare
Cât de frumoasă este sora lui Alexandru Chipciu. Bianca întoarce toate privirile şi are o relaţie strânsă cu fratele ei
Cât de frumoasă este sora lui Alexandru Chipciu. Bianca întoarce toate privirile şi are o relaţie strânsă cu fratele ei
Vine următoarea zi libera legală. Beneficiază de ea și bugetarii, și salariații din domeniul privat
Vine următoarea zi libera legală. Beneficiază de ea și bugetarii, și salariații din domeniul privat
Halep a aflat acum NOUL verdict. Decizia nu îi e deloc favorabilă: Toleranță zero
Halep a aflat acum NOUL verdict. Decizia nu îi e deloc favorabilă: Toleranță zero
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns!
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns! "Bebelușii mei..."
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Generația Smartphone. A explodat numărul elevilor cu probleme de învățare. Creierul copiilor, otrăvit de timpul petrecut în fața ecranelor
Generația Smartphone. A explodat numărul elevilor cu probleme de învățare. Creierul copiilor, otrăvit de timpul petrecut în fața ecranelor
Inzaghi vrea să păstreze la Inter pentru sezonul viitor toţi jucătorii cu care a luat titlul
Inzaghi vrea să păstreze la Inter pentru sezonul viitor toţi jucătorii cu care a luat titlul
Dacă un șofer face o depășire neregulamentară, ești obligat să-l lași să intre în fața ta?
Dacă un șofer face o depășire neregulamentară, ești obligat să-l lași să intre în fața ta?
Gabriela Cristea, prima reacție după problemele de la afacerea cu cozonaci. Cum a explicat situația: „Nimeni nu v-a țepuit”
Gabriela Cristea, prima reacție după problemele de la afacerea cu cozonaci. Cum a explicat situația: „Nimeni nu v-a țepuit”