Campionatele Naționale de Atletism, la finalul lui iulie? FR de Atletism crede că este posibilă o asemenea variantă

Campionatele Naționale de Atletism, la finalul lui iulie? FR de Atletism crede că este posibilă o asemenea variantă
  • Publicat:

Federaţia Română de Atletism (FRA) a anunţat într-un comunicat de presă publicat pe site-ul oficial, că ia în calcul reluarea campionatelor naţionale la finalul lunii iulie.

„Federaţia Română de Atletism a analizat efectele previzionatei relaxări a condiţiilor de izolare şi a creionat un scenariu de relansare a activităţii competiţionale. În condiţiile în care, pe teritoriul României, se vor relua majoritatea activităţilor comerciale şi piaţa muncii va reveni la normal, Federaţia Română de Atletism intenţionează să relanseze activitatea competiţională. În urma consultării Comisiei Tehnice, a Comisiei de Competiţii şi a Consiliului Director pentru Situaţii de Urgenţă al FRA, s-a cristalizat un termen de reluare a activităţii competiţionale a competiţiilor pentru juniori, tineret şi seniori începând cu finalul lunii iulie”, se arată în comunicatul citat.

8-10 săptămâni necesare pentru startul competiției

Conform propunerii de relansare a activităţii competiţionale se doreşte ca până la sfârşitul lunii septembrie să poată fi organizate campionatele naţionale de pistă, alergare montană, marş şi de şosea. Organizarea acestor campionate va presupune stabilirea unui set suplimentar de măsuri de prevenţie, în acord cu recomandările de la acel moment, potrivit Agerpres.

Federaţia consideră că un termen de pregătire de 8-10 săptămâni (de la ieşirea din starea de urgenţă, până la debutul competiţiilor) este necesar pentru o pregătire corespunzătoare a sportivilor de performanţă şi pentru desfăşurarea unor competiţii relevante din punct de vedere al rezultatelor obţinute.

Se așteaptă un semn de la Guvern

De asemenea, România avea în planul competiţional desfăşurarea mai multor competiţii internaţionale în anul 2020 printre care Campionatul Balcanic de Alergare Montană, Campionatul Balcanic de Seniori, Balkan Challenge 24h şi Campionatele Internaţionale de Atletism ale României. Conducerea Federaţiei Române de Atletism a discutat cu managementul ABAF (Asociaţia Balcanică a Federaţiilor de Atletism) care sprijină în continuare organizarea acestor competiţii şi în special a Campionatului Balcanic de seniori, campionat ce reprezintă în acest moment cea mai importantă competiţie europeană de atletism din acest an.

„Rămân în planul competiţional al federaţiei şi Campionatul Balcanic de Alergare Montană, Balkan Challenge 24h şi Campionatele Internaţionale de Atletism ale României. Modul şi data de desfăşurare a acestor campionate sunt influenţate direct de noile măsuri care vor fi abordate de Guvernul României privind regulile de prevenţie, libera circulaţie a persoanelor, regulile de tranzit transfrontalier etc”, se precizează în comunicat.

Daniel Nazare / Autor
Peste 25 de ani de experiență în presa sportivă. A debutat ca jurnalist în 1997, în primul an de facultate, fiind redactor la ziarul ZIUA care avea, la acea vreme, un supliment de 4 pagini dedicat sportului. Apoi s-a transferat la Sportul Românesc, Evenimentul Zilei, ProSport (reporter special ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cauza morții lui Costel Constantin. Ce l-a răpus pe marele actor, de fapt
Cauza morții lui Costel Constantin. Ce l-a răpus pe marele actor, de fapt
Prima lovitură pe care vrea să o dea Corvinul în mercato, pentru Europa League
Prima lovitură pe care vrea să o dea Corvinul în mercato, pentru Europa League
Mama Geta a scăpat porumbelul: „Iancu e trup și suflet pentru o femeie. Pentru Culiță nu bag nici acum mâna în foc”
Mama Geta a scăpat porumbelul: „Iancu e trup și suflet pentru o femeie. Pentru Culiță nu bag nici acum mâna…
Primul jucător de la Liverpool care vrea să plece, după venirea lui Arne Slot pe Anfield Road
Primul jucător de la Liverpool care vrea să plece, după venirea lui Arne Slot pe Anfield Road
Dieta DRASTICĂ a Monicăi Anghel! A slăbit peste 40 de kg în timp record. „Mă cântăresc în fiecare zi”
Dieta DRASTICĂ a Monicăi Anghel! A slăbit peste 40 de kg în timp record. „Mă cântăresc în fiecare zi”
Anamaria Prodan a făcut marele anunţ chiar de faţă cu Ronald Gavril. Cum vor reacţiona Caciuc şi Reghecampf
Anamaria Prodan a făcut marele anunţ chiar de faţă cu Ronald Gavril. Cum vor reacţiona Caciuc şi Reghecampf
BANCUL ZILEI. Ora de fizică. Profesoara îi întreabă pe elevi de unde vine curentul. Doar Bulă este cu mâna pe sus
BANCUL ZILEI. Ora de fizică. Profesoara îi întreabă pe elevi de unde vine curentul. Doar Bulă este cu mâna pe…
Procesul lui Vlad Pascu s-ar putea schimba radical, odată cu noua judecătoare. Se reia în discuţie să fie acuzat de omor în loc de ucidere din culpă
Procesul lui Vlad Pascu s-ar putea schimba radical, odată cu noua judecătoare. Se reia în discuţie să fie acuzat de…
Instrument REVOLUȚIONAR, la un pas de a SCHIMBA LUMEA pentru totdeauna!
Instrument REVOLUȚIONAR, la un pas de a SCHIMBA LUMEA pentru totdeauna!
Cântăreaţa cea mai excentrică din România, care s-a distrat cu Puşcaş pe Insula Miliardarilor, a apărut pe stradă fără sutien!
Cântăreaţa cea mai excentrică din România, care s-a distrat cu Puşcaş pe Insula Miliardarilor, a apărut pe stradă fără sutien!
Mărturia sfâșietoare a văduvei lui Sorin Anghel, bărbatul măcelărit de interlopi: „Au venit după el şi i-au dat, ca să nu scape”
Mărturia sfâșietoare a văduvei lui Sorin Anghel, bărbatul măcelărit de interlopi: „Au venit după el şi i-au dat, ca să…
Cod Rutier 2024. Regula pe care toată lumea o încalcă. Șoferii au interzis
Cod Rutier 2024. Regula pe care toată lumea o încalcă. Șoferii au interzis
Creatura cu aspect înfricoșător găsită pe o plajă. Ce au descoperit oamenii de știință care au analizat
Creatura cu aspect înfricoșător găsită pe o plajă. Ce au descoperit oamenii de știință care au analizat "monstrul marin"
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Prețurile de pe litoralul românesc au luat-o razna. Cât au ajuns să coste produsele obișnuite din supermarket
Prețurile de pe litoralul românesc au luat-o razna. Cât au ajuns să coste produsele obișnuite din supermarket
Budapesta va găzdui finala Ligii Campionilor din 2026
Budapesta va găzdui finala Ligii Campionilor din 2026
Ce NU trebuie să faci dacă ai băgat benzină în loc de motorină! Cum poți remedia problema
Ce NU trebuie să faci dacă ai băgat benzină în loc de motorină! Cum poți remedia problema
Simona Gherghe, mesajul emoționant de ziua fiicei sale. Ce i-a transmis și în ce ipostază demnă de apreciere a pozat-o
Simona Gherghe, mesajul emoționant de ziua fiicei sale. Ce i-a transmis și în ce ipostază demnă de apreciere a pozat-o
×