Rapid depinde de Daniel Pancu pentru a lua licența! Dezvăluiri despre problemele financiare: „Au plătit doar salariul pe ianuarie”

Rapid depinde de Daniel Pancu pentru a lua licența! Dezvăluiri despre problemele financiare: „Au plătit doar salariul pe ianuarie”

Daniel Pancu (42 de ani), fostul antrenor al Rapidului, a dezvăluit că reprezentanții clubului i-au cerut ajutorul.

Pentru că Daniel Pancu încă mai are contract cu Rapid, acesta trebuie să își elibereze cazierul de la poliție, document necesar pentru obținerea licenței.

„Mă duc să îmi iau cazierul, pentru că mi-au cerut de la club. Au nevoie de cazierul meu pentru obținerea licenței, toți antrenorii cluburilor trebuie să facă asta”, a spus Daniel Pancu, pentru GSP.

Probleme financiare la Rapid

În ceea ce privește situația financiară a clubului, Daniel Pancu nu îi bate la cap pe rapidiști pentru salariile pe care le mai are de luat, dar a dezvăluit că nimeni din club nu a mai încasat niciun salariu din luna ianuarie a acestui an.

„Au fost negocieri doar atunci în prima zi, de atunci nu am mai discutat. Nu m-a mai interesat acest aspect.

E posibil să aibă și probleme financiare, au plătit doar salariul pe luna ianuarie la tot clubul. Nu vreau ca în această perioadă dificilă să mai vin și eu cu contractul meu”, a mai spus Daniel Pancu.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]