Donație neobișnuită. Cum a ales un fost campion mondial să se implice în lupta contra coronavirusului

Donație neobișnuită. Cum a ales un fost campion mondial să se implice în lupta contra coronavirusului
  • Publicat:

Alessandro Del Piero (45 de ani), unul dintre cei mai mari fotbaliști italieni și campion mondial cu țara sa în 2006, a ales să doneze patru ambulanțele Crucii Roșii din Italia.

Gestul este unul surprinzător, având în vedere că aporoape toate personalitățile care s-au implicat în lupta cu COVID-19 au donat bani sau materiale de protecție.

Sunt foarte fericit să vă transmit că împreună cu colegii mei de la Cupa Mondială din 2006 şi datorită contribuţiei voastre am donat Crucii Roşii italiene patru ambulanţe.

Sunt ultramoderne, dotate cu sisteme noi de izolare şi la finalul pandemiei vor putea fi folosite normal.

Un semn al destinului, numărul 4. La fel ca Mondialul câştigat de Italia. Vă mulţumesc tuturor pentru că am demonstrat valoarea de a fi o echipă mare”, a scris Del Piero pe Instagram.

Italia este a doua cea mai afectată țară europeană de noul coronavirus, după Spania. La momentul redactării acestui articol, în Italia erau raportate 189.973 de cazuri de infecție cu COVID-19 și 25.549 de decese.

Roman Abramovici se implică și el în lupta contra coronavirusului

Roman Abramovici (53 de ani), patronul lui Chelsea, a pus la dispoziția medicilor care lucrează în Londra, hotelul Millenium, aflat chiar lângă stadionul Stamford Bridge. Camerele din hotelul deținut de miliardarul rus sunt oferite medicilor din spitalele situate în nord-vestul Londrei. Astfel mulți dintre ei nu mai trebuie să facă naveta până la locuințele lor. În cazul în care va fi nevoie, hotelul va fi pus și la dispoziția personalului din spitale situate în alte districte.

Toate costurile aferente cazării medicilor sunt suportate de Abramovici. De altfel, în incinta hotelului nu sunt acceptați medici care prezintă simptome ale coronavirusului.

„Chelsea se alătură în lupta contra pandemiei de coronavirus, astfel Sistemul Național de Sănătate (NHS) a acceptat propunerea clubului nostru de a pune la hotelul Millennium steff-ului medical.

Inițiativa a venit din parte finanțatorului Roman Abramovici și, după ce președintele Bruce Buck i-a contactat pe cei de la NHS, s-a luat decizia ca medicii să primească cazare gratuită în hotelul de lângă Stamford Bridge.

Domnul Abremovici va suporta toate costurile aferente cazării medicilor.

Camerele hotelului vor fi puse la dispoziția medicilor care lucrează în nord-vestul Londrei, însă, la cerere, acestea vor putea găzdui și staff-ul spitalelor din alte districte.

Medicii care prezintă simptome ale coronavirusului nu vor fi accepteți în hotel”, se arată în comunicatul emis pe site-ul lui Chelsea.

Cosmin a avut prima tangență cu presa la vârsta de 15 ani, când a început să scrie pentru volan.ro. Apoi a semnat articole pentru mai multe publicații din domeniul tech, cum ar fi gadget-talk.ro, dexblog.ro sau urbanteh.ro. La vârsta de 17 ani, a debutat în presa sportivă, pe site-ul ionalexandru.ro. ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă deranjează”
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă…
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
De ce este bine să mănânci pește de Florii. Conform tradiţiei, îţi poate aduce un beneficiu uriaş
De ce este bine să mănânci pește de Florii. Conform tradiţiei, îţi poate aduce un beneficiu uriaş
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
ORDINUL s-a dat deja de la primărie. Se întâmplă în FIECARE NOAPTE, începând cu ora 22
ORDINUL s-a dat deja de la primărie. Se întâmplă în FIECARE NOAPTE, începând cu ora 22
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de 21 de ani care s-a filmat când gonește cu 180 km/h
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de 21 de ani care s-a…
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu îl ierta
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu…
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în luna mai 2024
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în…