Nicolae Badea a dezvăluit că spaniolii au dorit să cumpere Dinamo și în urmă cu șase luni. Motivele pentru care a picat tranzacția

Nicolae Badea a dezvăluit că spaniolii au dorit să cumpere Dinamo și în urmă cu șase luni. Motivele pentru care a picat tranzacția
  • Publicat:

Situația financiară de la Dinamo se află în continuare sub semnul incertitudinii, chiar dacă atât antrenorul Mihalcea, cât și asociațiile suporterilor asigură că banii necesari obținerii licenței vor intra în curând în conturile clubului.

După ce Ionuț Negoiță a lansat pista potrivit căreia Dinamo ar putea fi vândută unui fond de investiții spaniol, suporterii sunt din ce în ce mai sceptici în ceea ce privește planurile actualului finanțator. Fostul acționar Nicolae Badea a dezvăluit că investitotii spanioli au fost foarte aproape de a achiziționa Dinamo în urmă cu șase luni, însă totul a căzut din cauza neseriozității din procesul de negociere, suma cerută în final fiind mult mai mare decât cea solicitată inițial de către Negoiță.

„Acum mai bine de o jumătate de an am fost alături de persoane care manifestau un interes real pentru preluarea clubului. Dar când pornești niște tratative și tu, vânzător, spui că pentru un străin nu mai costă 4 sau 5 milioane, costă 9, totul pică și pare ceva neserios”, a declarat Ionuț Badea pentru gsp.ro.

Cornel Dinu, supărat că suporterii s-au divizat

Cornel Dinu (71 de ani) a vorbit în cadrul emisiunii ProSport Live despre situația de la Dinamo și s-a arătat dezamăgit de atitudinea unor reprezentanți ai suporterilor din „Ștefan cel Mare”.

„Mister” este de părere că divizarea suporterilor dinamoviști în mai multe asociații nu este deloc benefică echipei lor de suflet și acuză faptul că din cauza unora dintre ei investitorii refuză să se implice și să preia clubul de la Ionuț Negoiță.

„Această dezbinare are pe undeva niște explicații de suferințe psihice pentru câțiva. Sunt și dintr-o parte și din cealaltă, nu vreau să dau nume, își caută o identificare. Din păcate, și pentru acești suferinzi psihic am nu numai îndurare, chiar și o anumită înțelegere. Chiar dacă unii dintre ei mi-au scos niște vorbe și m-au jignit de o manieră în care galeriile și cei din echipele adverse nu au făcut-o în 20 de ani de jucător la Dinamo.

Dar mă gândesc că e vorba de 3-4 personaje cu mari probleme psihice, de identitate, care se regăsesc de a conduce, de a se exprima în numele suporterilor, uitând că nimeni nu e echipa și că nimeni nu poate fi mai puternic decât echipa. Numai la noi în hazardul acesta se poate spune că o parte a unei tribune este echipa respectivă. Este dureros că s-a ajuns la un asemenea hazard de exprimare. Și atunci lucrurile devin clare.

Ei constituie un handicap pentru un tip logic care are o capacitate financiară și care ar vrea să investească cu adevărat într-o echipă de fotbal de la noi”, a spus Cornel Dinu, la ProSport Live.

George Nistor / Autor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Dennis Man a făcut anunțul! Și-a decis viitorul, imediat după ce a promovat cu Parma
Dennis Man a făcut anunțul! Și-a decis viitorul, imediat după ce a promovat cu Parma
Cornel Dinicu a întins masa de Paște pe ruinele Fermei Dacilor! A făcut dezvăluiri emoționante
Cornel Dinicu a întins masa de Paște pe ruinele Fermei Dacilor! A făcut dezvăluiri emoționante
Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”
Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”
Minune de Paște! S-a vindecat de CANCER, după ce a trecut prin momente grele
Minune de Paște! S-a vindecat de CANCER, după ce a trecut prin momente grele
Irinel Columbeanu, în culmea fericirii. Fostul afacerist a primit cea mai frumoasă veste chiar în ziua de Paște
Irinel Columbeanu, în culmea fericirii. Fostul afacerist a primit cea mai frumoasă veste chiar în ziua de Paște
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
"Suntem o comună binecuvântată de Dumnezeu!" Fructul cu care localnicii au dat lovitura. Cu cât se vinde 1 kg: şoferii…
Substanță RADIOACTIVĂ, găsită în urina fumătorilor de țigări electronice!
Substanță RADIOACTIVĂ, găsită în urina fumătorilor de țigări electronice!
Daniela Crudu a născut a doua oară! Ce putea să spună Gigi Becali despre ea, după scandalul teribil cu Nilă
Daniela Crudu a născut a doua oară! Ce putea să spună Gigi Becali despre ea, după scandalul teribil cu Nilă
AJUTOR OBLIGATORIU în România. Este vestea pe care o așteptau aproape un milion de români
AJUTOR OBLIGATORIU în România. Este vestea pe care o așteptau aproape un milion de români
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns!
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns! "Bebelușii mei..."
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Când vom circula pe Autostrada Transilvania? Problemele de mobilizare a UMB dau estimările peste cap
Când vom circula pe Autostrada Transilvania? Problemele de mobilizare a UMB dau estimările peste cap
Inzaghi vrea să păstreze la Inter pentru sezonul viitor toţi jucătorii cu care a luat titlul
Inzaghi vrea să păstreze la Inter pentru sezonul viitor toţi jucătorii cu care a luat titlul
CONTROVERSĂ: Limită de viteză de 30 km/h pe podurile de pe autostradă?
CONTROVERSĂ: Limită de viteză de 30 km/h pe podurile de pe autostradă?
Zodiile care vor pierde o persoană dragă până la finalul primăverii. Ce anunță astrele pentru trei semne zodiacale
Zodiile care vor pierde o persoană dragă până la finalul primăverii. Ce anunță astrele pentru trei semne zodiacale