Gică Hagi anunță vremuri grele pentru fotbalul din România: „Vom vedea dacă ne vom putea lupta și cu cei din Estul Europei. Pentru mine e un moment zero. Zic de atâta timp, dar se fac că nu mă aud”

Gică Hagi anunță vremuri grele pentru fotbalul din România: „Vom vedea dacă ne vom putea lupta și cu cei din Estul Europei. Pentru mine e un moment zero. Zic de atâta timp, dar se fac că nu mă aud”
  • Publicat:
  • Actualizat:

Gică Hagi a avut din nou un discurs dur și a vorbit despre realitatea care paște fotbalul românesc după ce pandemia de coronavirus va lua sfârșit. „Regele” susține că echipelor din România le va fi greu să se mai lupte și cu formațiile din această parte a Europei.

„Noi ca țară trebuie să ne reorganizăm și să vedem dacă mai putem deveni competitivi la nivel european. CFR ne-a arătat un fel de a face lucrurile, o variantă de succes. A avut o conducere care a susținut bine financiar, un antrenor puternic, cu personalitate. Aceste ingrediente sunt importante și trebuie să le urmăm. Conducerea trebuie să producă bani. Trebuie făcută o analiză de piață și să dominăm Estul Europei.

Să vedem ce bugete au echipele din Est, să vedem cât plătesc ei, apoi să mergem să atacăm și restul Europei. Mai întâi trebuie o analiză pe Europa de Est, să vedem ce bugete au ei. Că noi cu ei ne batem pentru locurile de cupele europene. Dacă nu, va fi greu să mai concurăm chiar și cu cei de aici din Est. Eu nu accept asta, nu îmi place, pentru că eu întotdeauna am concurat la cel mai mare nivel.

Dacă am avea și noi bugete de 15-20 de milioane ne-am putea lupta cu cei de afară. Statul trebuie să susțină, să creeze politic facilități pentru a face acest buget. Eu zic de atâta timp să se facă acest lucru, dar ei se fac că nu mă aud. De-aia nu mai avem sport. Acum avem doar două fete: Simona Halep și Cristina Neagu. La băieți nici nu știu dacă mai avem pe cineva. La polo nici nu mai vorbesc… Eu mai vorbesc cu Vlad Hagiu, era unul dintre idolii mei, și știu”, a declarat Hagi la Digi Sport.

„Noi ne facem singuri rău unii la alții. O simt, o văd! Am venit acasă și îmi e din ce în ce mai greu. Eu am vrut să fac ceva. Oamenii de sus trebuie să dea ceva. Pentru mine e un moment zero de reflectare profundă la ce facem de acum încolo. Să se vorbească de aceste lucruri dacă vrem să devenim iar competitivi” – Gică Hagi

Vezi și: Concurență pentru Gigi Becali la transferul lui Virgil Ghiță de la Viitorul! O rivală la titlu s-a interesat de fundașul lui Gică Hagi: „Vă pot spune sigur asta” | EXCLUSIV

Alin Grigore / Autor
Joacă fotbal de la vârsta de 7 ani și știe cam toate secretele acestui sport, mai ales când vine vorba despre defensiva unei echipe. Datorită iubirii față de „sportul rege” a decis să se dedice în totalitate acestuia și a luat drumul jurnalismului sportiv. În urma studiilor superioare ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Anunțul matrimonial scandalos lăsat de o pensionară: 'Caut un domn slab, bine îmbrăcat și...' 😲
Anunțul matrimonial scandalos lăsat de o pensionară: 'Caut un domn slab, bine îmbrăcat și...' 😲
N-au renunțat și vor să-l transfere pe Radu Drăgușin în vară! Tottenham i-a stabilit deja prețul
N-au renunțat și vor să-l transfere pe Radu Drăgușin în vară! Tottenham i-a stabilit deja prețul
Nuntă în cer! Ionela și George, înmormântați împreună în ziua în care aveau să devină soț și soție
Nuntă în cer! Ionela și George, înmormântați împreună în ziua în care aveau să devină soț și soție
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
Anamaria Prodan a făcut marele anunţ chiar de faţă cu Ronald Gavril. Cum vor reacţiona Caciuc şi Reghecampf
Anamaria Prodan a făcut marele anunţ chiar de faţă cu Ronald Gavril. Cum vor reacţiona Caciuc şi Reghecampf
BANCUL ZILEI. - I-am dat împrumut unui amic 200 de lei, dar văd că nici în ziua de azi nu-și mai aduce aminte...
BANCUL ZILEI. - I-am dat împrumut unui amic 200 de lei, dar văd că nici în ziua de azi nu-și…
Prima reacţie a părinţilor tânărului ucis de Vlad Pascu, după ce judecătoarea Ancuţa Popoviciu a fost înlocuită, iar procesul se va relua de la zero
Prima reacţie a părinţilor tânărului ucis de Vlad Pascu, după ce judecătoarea Ancuţa Popoviciu a fost înlocuită, iar procesul se…
Operațiunea de MARE RISC din Primul Război Mondial!
Operațiunea de MARE RISC din Primul Război Mondial!
Florin Răducioiu a spus totul despre iubita cu 10 ani mai tânără. Data la care va avea loc nunta: Îi place ei această zi!
Florin Răducioiu a spus totul despre iubita cu 10 ani mai tânără. Data la care va avea loc nunta: Îi…
Cum arată mașina viitorului de la Dacia. Mașina pare desprinsă din filmele SF
Cum arată mașina viitorului de la Dacia. Mașina pare desprinsă din filmele SF
Noua lege de la 1 iulie. Este schimbarea pe care o așteptau milioane de români
Noua lege de la 1 iulie. Este schimbarea pe care o așteptau milioane de români
Cât a ajuns să coste roșiile românești în piețe! Românii, în pragul disperării
Cât a ajuns să coste roșiile românești în piețe! Românii, în pragul disperării
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
De ce a „înghețat” la nivel ridicat prețul legumelor românești. Explicațiile unui fenomen neobișnuit
De ce a „înghețat” la nivel ridicat prețul legumelor românești. Explicațiile unui fenomen neobișnuit
Mauricio Pochettino se desparte de Chelsea după un singur sezon
Mauricio Pochettino se desparte de Chelsea după un singur sezon
Prima Dacia PREMIUM... păcat că nu va fi produsă niciodată
Prima Dacia PREMIUM... păcat că nu va fi produsă niciodată
Imagini incendiare cu Babs, fosta iubită a lui Dorian Popa în Dubai. Bruneta de 41 de ani nu mai iese din ținutele mulate
Imagini incendiare cu Babs, fosta iubită a lui Dorian Popa în Dubai. Bruneta de 41 de ani nu mai iese…
×