Dovada că Astra le-a cerut jucătorilor înjumătățirea contractelor: „Altă soluție mai bună n-am găsit” + Clubul, pasibil de sancțiuni din partea FIFA! | FOTO

Alin GrigoreDaniel Nazare
Dovada că Astra le-a cerut jucătorilor înjumătățirea contractelor: „Altă soluție mai bună n-am găsit” + Clubul, pasibil de sancțiuni din partea FIFA! | FOTO

Ioan Niculae, patronul Astrei, a avut o reacție extrem de acidă astăzi în ProSport când a aflat că Sindicatul Mondial al Fotbaliștilor (FIFPro) s-a autosesizat cu privirela abuzul la care sunt supuși jucătorii giurgiuvenilor după ce li s-a cerut să accepte micșorarea salariilor la jumătate.

ProSport a intrat în posesia scrisorii pe care jucătorii Astrei au primit-o din partea patronului echipei, scrisoare prezentată și de GSP. Textul trimis fotbaliștilor e atât în limba română, cât și în engleză. În aceste condiții, Astra e pasibilă de amendă din partea FIFA.

Salut băieți!

Cu privire la situația inedită în care ne aflăm, datorită suspendării tuturor activităților de orice fel, din cauza pandemiei cu Covid-19, încercăm să găsim o soluție pentru a rezolva problema situației financiare de la acest moment, astfel că propunem:

– pentru lotul de fotbaliști ce evoluează în liga 1, precum și a staff-ului tehnic, reducerea salariilor cu 50% începând cu luna Ianuarie 2020 și până în septembrie 2020, inclusiv, cu precizarea ca pentru lunile Ianuarie și Februarie să se plătească imediat.

Vreau să înțelegeți că doar astfel putem reuși să depășim aceste momente extrem de grele în care ne aflăm, fie că vorbim din punct de vedere sportiv sau uman. Vă rog să vă gândiți bine și să înțelegeți că altă soluție mai bună, în primul rând pentru voi și apoi pentru club, eu nu am găsit!, se arată în scrisoarea trimisă de Dani Coman jucătorilor de la Astra. De altfel, Coman este singurul din club care a negociat cu fotbaliștii giurgiuveni.

Ioan Niculae, reacție furioasă în ProSport

Ioan Niculae a reacționat extrem de dur, după ce străinii Astrei au cerut ajutorul sindicatelor țărilor din care sunt, spunând că ar fi fost șantajați de conducerea clubului. (Detalii AICI!)

„FIFPRO consideră ilegală și imorală decizia Astrei de a le propune jucătorilor reduceri salariale pe o perioadă de 9 luni, în timp ce oferă plata la jumătate a salariilor pe care nici nu le-a achitat. Acest abuz nu poate și nu va fi tolerat. Situația de la Astra vine după alte știri din România care anunță că unele cluburi au băgat jucătorii  ‘nedoriți’ în șomaj tehnic. FIFPRO și AFAN (sindicatul național al jucătorilor) vor continua să-i susțină pe jucătorii din România” comunicat FIFPro

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
A șters WhatsApp și a provocat un scandal de UN MILION de euro! Ce s-a întâmplat la o companie din România
Mediafax
Nepotul fostului interlop Adrian Mogoș a murit la doar 6 ani! Familia a sperat la o minune până în ultima clipă 🥲
Cancan.ro
Rețeaua care leagă Baza Kogălniceanu de zborul la Mykonos
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Salma Hayek, apariție incendiară la 60 de ani. Fotografia nud care a făcut senzație pe Instagram. „Sunt recunoscătoare”
Ce se întâmplă, doctore?
HARTĂ. România, la 1.477 km de autostrăzi și drumuri expres / Ce se mai deschide în 2026 și ce rămâne pentru 2027
Economedia
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Râzi cu lacrimi
Fenomen astronomic extrem, nemaivăzut până acum!
Descopera.ro
Înmormântarea lui Costeluș de la Clejani, amânată pe termen nedeterminat? Scandal la INML, cu intervenția autorităților
Cancan.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Noul film Resident Evil promite să fie terifiant
Go4Games
Muzica la volan: piesa din 2017 care crește riscul de accidente
Promotor.ro
ATENȚIE la bancnota de 50 de euro de pe PARBRIZ! Noua metodă prin care ȘOFERII sunt jefuiți în parcări
Mediafax Italia
Un nou marcaj pe șosele! Ce înseamnă CERCURILE ALBE și ce trebuie să facă șoferii din Spania
Mediafax Spania