Ionuț Radu, în vizorul unui club de legendă din Serie A! Ar putea fi coleg cu un alt român. Anunțul presei din Italia

Ionuț Radu, în vizorul unui club de legendă din Serie A! Ar putea fi coleg cu un alt român. Anunțul presei din Italia
  • Publicat:
  • Actualizat:

Ionuț Radu nu a avut un sezon bun și este pregătit să dea curs unei noi aventuri în ediția următoare. După ce a fost împrumutat la Genoa și scos ușor-ușor din primul unsprezece de către tehnicianul Davide Nicola, românul a încercat să găsească pentru retur o nouă echipă pentru care să evolueze, motiv pentru care a acceptat oferta unui transfer temporar la Parma, formație pentru care nu a apucat să debuteze.

Goalkeeper-ul român este monitorizat de mai multe cluburi din Serie A, între care și Torino, anunță Gazzetta dello Sport. Jurnaliștii italieni informează că Radu ar putea fi înlocuitorul potrivit pentru Salvatore Sirigu, titularul indiscutabil al torinezilor, ajuns la 33 de ani. Portarul trecut și pe la PSG a avut un sezon cu cifre foarte bună, însă oficialii lui „Il Toro” consideră că vârsta acestuia nu îi poate aduce în viitor evoluții constante.

„La 22 de ani, are deja 50 de prezențe în Serie A. Vorbim de un portar modern, reactiv, tehnic. Are mare viitor”, notează Gazzetta. Radu se află în topul liste făcute de Torino pentru sezonul viitor, concurenții fiind portarii Stefano Gori (24 de ani, Pisa), Luca Lezzerini (25 de ani, Venezia) și Lorenzo Montipò (24 de ani, Benevento)

 

Vasile Mogoș, și el o țintă pentru Torino

 

Conducerea formației granata dorește să construiască o nouă perspectivă a formației, dar totodată și o întinerire a lotului, cu jucători nu foarte scumpi, dar de viitor. Pe lista lui FC Torino se mai află și Vasile Mogoș, de la Cremonese.

Internaționalul român, debutat în partida cu Suedia de pe teren propriu, scor final 0-2, a disputat 16 partide în Serie B, în actuala ediție, și pare că a ajuns la maturitatea fotbalistică la 27 de ani.

„Torino se gândește la viitor. Massimo Bava (n.r directorul sportiv al lui Torino) caută posibile întăriri pentru sezonul viitor. Cele mai recente informații dezvăluie discuții pentru Vasile Mogoș, de la Cremonese.

Acesta este un posibil înlocuitor pentru De Silvestri, al cărui contract expiră la vară. Mogoș mai are contract până în 2021 și e posibil ca echipa care-l deține să nu fie greu de convins să-l vândă”, a dezvăluit jurnalistul Gianluca Di Marzio.

 

George Nistor / Autor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Imagini în premieră absolută cu Florin Piersic de la ”Matei Balș”! Starea de sănătate a marelui actor este critică + Ce au hotărât medicii în ”celula de criză”
Imagini în premieră absolută cu Florin Piersic de la ”Matei Balș”! Starea de sănătate a marelui actor este critică +…
Adio, PSG! Transferul lui Kylian Mbappe urmează să fie anunțat, după eliminarea din Champions League! Câți bani va câștiga
Adio, PSG! Transferul lui Kylian Mbappe urmează să fie anunțat, după eliminarea din Champions League! Câți bani va câștiga
Mesajul publicat de Florin Piersic Jr., după ce tatăl lui a ajuns cu septicemie la spital. Unde se află fiul lui Florin Piersic în timp ce marele actor se luptă pentru viața lui
Mesajul publicat de Florin Piersic Jr., după ce tatăl lui a ajuns cu septicemie la spital. Unde se află fiul…
Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”
Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”
Diagnosticat cu TUMORĂ pe creier! Actorul român, iubit de toată lumea, a fost operat de urgență în Franța
Diagnosticat cu TUMORĂ pe creier! Actorul român, iubit de toată lumea, a fost operat de urgență în Franța
Anamaria Prodan, gestul de care vorbeşte toată lumea. Acum au apărut detaliile
Anamaria Prodan, gestul de care vorbeşte toată lumea. Acum au apărut detaliile
BANCUL ZILEI. Bulă şi Lulă, pe faleză la Constanţa, se uitau în apă unde se zbătea un om care striga: Help! Help!
BANCUL ZILEI. Bulă şi Lulă, pe faleză la Constanţa, se uitau în apă unde se zbătea un om care striga:…
După ploi torenţiale şi inundaţii, meteorologii anunţă noi dezastre în zilele următoare. Zonele aflate sub avertizare de vreme extremă
După ploi torenţiale şi inundaţii, meteorologii anunţă noi dezastre în zilele următoare. Zonele aflate sub avertizare de vreme extremă
Substanța MINUNE din roșii! Le face cele mai sănătoase legume
Substanța MINUNE din roșii! Le face cele mai sănătoase legume
Milionarul de 28 de ani care a lăsat Statele Unite pentru România e asaltat de femei: Unele nu ştiu limita
Milionarul de 28 de ani care a lăsat Statele Unite pentru România e asaltat de femei: Unele nu ştiu limita
Ce se întâmplă cu Florin Piersic, după ce a fost transportat la Matei Balș. Declarațiile medicilor pun într-o lumină diferită starea marelui actor
Ce se întâmplă cu Florin Piersic, după ce a fost transportat la Matei Balș. Declarațiile medicilor pun într-o lumină diferită…
Este obligatoriu până pe 11 MAI. Decizia care trebuie să se aplice în TOATĂ ROMÂNIA
Este obligatoriu până pe 11 MAI. Decizia care trebuie să se aplice în TOATĂ ROMÂNIA
Ce au găsit chirurgii în corpul lui Florin Piersic! Medicul care l-a operat a rupt tăcerea
Ce au găsit chirurgii în corpul lui Florin Piersic! Medicul care l-a operat a rupt tăcerea
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Când apare succesorul lui Nintendo Switch?
Când apare succesorul lui Nintendo Switch?
Gunoiul unora, comoara altora. Cât câștigă, zilnic, un român care adună PET-uri reciclabile din coșurile de gunoi
Gunoiul unora, comoara altora. Cât câștigă, zilnic, un român care adună PET-uri reciclabile din coșurile de gunoi
S-au tras la sorţi semifinalele din Final Four-ul Cupei României la handbal masculin
S-au tras la sorţi semifinalele din Final Four-ul Cupei României la handbal masculin
Dacia Duster 2024: „Poate chiar e o problemă că arată atât de futurist”
Dacia Duster 2024: „Poate chiar e o problemă că arată atât de futurist”
Andreea Bălan, incident în timpul unui concert. A căzut de pe scenă când cânta și dansa: „Așa se dispare din scenă”  | VIDEO
Andreea Bălan, incident în timpul unui concert. A căzut de pe scenă când cânta și dansa: „Așa se dispare din…