„Nu m-a lăsat să merg la înmormântarea mamei mele”. Acuzații dure la adresa lui Mircea Lucescu

„Nu m-a lăsat să merg la înmormântarea mamei mele”. Acuzații dure la adresa lui Mircea Lucescu
  • Publicat:

Nery Castillo (35 de ani), fost atacant la Şahtior Doneţk în perioada 2007-2011, a povestit cât de rece era Mircea Lucescu (74 de ani) față de jucătorii săi și cum a trăit-o pe propria piele.

Antrenorul român a pregătit-o pe Șahtior în perioada 2004-2016, iar mexicanul îl acuză că nu l-a lăsat să meargă nici măcar la înmormântarea mamei lui.

„Mama mea a murit pe 8 ianuarie 2009. Am avut o pauză de campionat. Îmi amintesc că tata m-a sunat şi mi-a spus că mama e în comă. Am fost în Grecia pe 29 decembrie şi urma să zbor în Uruguay, iar pe 7 ianuarie să fiu în Ucraina. L-am sunat pe Lucescu şi i-am spus că mama e pe moarte, să mă lase să stau mai mult cu ea, dar el a refuzat.

Am zburat în Grecia să îmi fac bagajele şi să merg în Ucraina la bază. Telefonul a sunat. Era tata care mă anunţase că mama a murit, la o zi după ce am ajuns în Ucraina. Am venit la autocar şi am cerut permisiunea de a zbura în Uruguay pentru a merge la înmormântare. Nu mi-a dat voie. Acestea sunt lucruri pe care oamenii nu le cunosc. Nici nu am luat parte la înmormântarea ei. Cum să joc la o astfel de echipă, la care n-am vrut să ajung de la început? Tatăl meu a murit şi el în acel an”, a spus Nery Castillo, pentru ESPN.

În cariera sa, Nery Castillo a jucat la Olympiakos, Şahtior, Manchester City, Dnipro, Chicago Fire, Aris, Pachuca, Leon şi Rayo Vallecano. A pus ghetele în cui în anul 2014, la vârsta de 30 de ani.

Andreea Visu / Autor
Pasiunea pentru fotbal este o moștenire de familie, astfel că drumul către jurnalismul sportiv a venit natural. A intrat în presă în anul 2016, la IlfovSport. A început să scrie despre ligile inferioare și ușor-ușor a promovat la Revista IlfovSport, denumită ulterior 100% Sport. A lucrat ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Prognoza Accuweather actualizată | În România se anunță cea mai rece vară din ultimii ani
Prognoza Accuweather actualizată | În România se anunță cea mai rece vară din ultimii ani
Jurgen Klopp e așteptat să semneze, dar până la revenire se mută în ”paradis”
Jurgen Klopp e așteptat să semneze, dar până la revenire se mută în ”paradis”
Unchiul copilei este principalul suspect al crimei! Ce i-ar fi făcut înainte să o omoare?!
Unchiul copilei este principalul suspect al crimei! Ce i-ar fi făcut înainte să o omoare?!
Primul jucător de la Liverpool care vrea să plece, după venirea lui Arne Slot pe Anfield Road
Primul jucător de la Liverpool care vrea să plece, după venirea lui Arne Slot pe Anfield Road
Cazul BIZAR al tinerei care nu a mai mâncat și băut nimic timp de 16 ani! I-a uimit chiar și pe medici: nici la toaletă nu merge
Cazul BIZAR al tinerei care nu a mai mâncat și băut nimic timp de 16 ani! I-a uimit chiar și…
Lovitură devastatoare pentru Halep. Anuntul care-i demolează definitiv cariera
Lovitură devastatoare pentru Halep. Anuntul care-i demolează definitiv cariera
BANCUL ZILEI. Ora de fizică. Profesoara îi întreabă pe elevi de unde vine curentul. Doar Bulă este cu mâna pe sus
BANCUL ZILEI. Ora de fizică. Profesoara îi întreabă pe elevi de unde vine curentul. Doar Bulă este cu mâna pe…
Primarul din Cernavodă, luat la bătaie în plină stradă de preotul din oraş şi de o femeie care ar fi amanta acestuia
Primarul din Cernavodă, luat la bătaie în plină stradă de preotul din oraş şi de o femeie care ar fi…
Momentul în care OAMENII s-au îndepărtat PENTRU TOTDEAUNA de neanderthalieni
Momentul în care OAMENII s-au îndepărtat PENTRU TOTDEAUNA de neanderthalieni
Mihaela Borcea ajunge din nou în faţa altarului, la 12 ani de divorţul dureros de Cristi Borcea: Nu poţi trăi în păcat!
Mihaela Borcea ajunge din nou în faţa altarului, la 12 ani de divorţul dureros de Cristi Borcea: Nu poţi trăi…
Imagini şocante cu Carla’s Dreams: 'Spart de drogat la concert'. FOTO
Imagini şocante cu Carla’s Dreams: 'Spart de drogat la concert'. FOTO
Este lege pentru toți proprietarii de APARTAMENTE. Regula pe care NIMENI nu poate să o încalce
Este lege pentru toți proprietarii de APARTAMENTE. Regula pe care NIMENI nu poate să o încalce
Cine este Carlo Acutis, tânărul de 15 ani făcut sfânt de Papa Francisc. Ce minuni ar fi înfăptuit după moarte
Cine este Carlo Acutis, tânărul de 15 ani făcut sfânt de Papa Francisc. Ce minuni ar fi înfăptuit după moarte
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii! Imagini de senzaţie!
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii! Imagini de senzaţie!
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Locul din România unde industria giganților mondiali ai modei se prăbușește. Mii de angajați rămân fără slujbe
Locul din România unde industria giganților mondiali ai modei se prăbușește. Mii de angajați rămân fără slujbe
Polo: CSA Steaua BA Bucureşti este noua campioană la categoria U19
Polo: CSA Steaua BA Bucureşti este noua campioană la categoria U19
Cum poți prelungi viața cauciucurilor? Metoda este simplă
Cum poți prelungi viața cauciucurilor? Metoda este simplă
Cine a câștigat Te cunosc de undeva! sezonul 20. Echipa care pleacă acasă cu premiul de 15.000 de euro
Cine a câștigat Te cunosc de undeva! sezonul 20. Echipa care pleacă acasă cu premiul de 15.000 de euro
×