Cornel Dinu a povestit, în amânunt, despre culisele unei tentative de blat în Liga 1: „Copos m-a chemat să-mi dea o casetă”

Cornel Dinu a povestit, în amânunt, despre culisele unei tentative de blat în Liga 1:
  • Publicat:

Cornel Dinu (71 de ani), fostul mare jucător al lui Dinamo, a povestit despre o încercare a oficialilor de la Farul Constanța de a măslui o partidă, din 1993, contra clubului Progresul București, pe când acesta era președinte la formația din capitală.

„Mister” susține că a primit o casetă înregistrată de la fostul patron al Rapidului, George Copos, pe care se putea auzi cum o persoană din cadrul clubului Farul încerca să-i corupă pe Florin Cârstea și Liviu Baicea, pe atunci jucătorii Progresului.

Eu eram președinte la Progresul și urma să jucăm cu Farul. La noi în lot era un atacant Cârstea, Florin Cârstea. Și avea un frate, pe Gheorghe Cârstea, ăsta a fost şi pe la Rapid şi ulterior a ajuns pe la Suceava. Şi mă pomenesc cu un telefon de la Copos. „Cornele, vezi că Baicea şi Cârstea, de la tine din echipă, o să trântească meciul cu Farul”. Baicea evolua şi el la noi.

Copos m-a chemat să-mi dea o casetă înregistrată, în care cineva de la Farul le propunea ăstora doi să blătuiască.

Copos avea caseta de la Hizo, fiindcă Farul i-a abordat p-ăştia doi prin fratele lui Cârstea. Şi totul s-a făcut prin magazinerul Rapidului, ăsta era intermediarul, mesagerul. Și l-a chemat pe frate-su acolo, să-i facă propunerea. Hizo şi Mircea Pascu, care erau antrenor și preşedinte la Rapid atunci, n-au fost de acord cu aşa ceva şi au înregistrat totul. L-au anunţat pe Copos, care mi-a zis, iar caseta am ascultat-o împreună cu el în sediul Samsung, pe care îl avea la acea vreme”, a declarat Cornel Dinu, pentru gsp.ro.

Cum a reacționat Cornel Dinu

Dinu suține că l-a abordat pe Balcea, după ce a ascultat caseta înregistrată, iar acesta a recunoscut cele întâmplate. Deși Florea și Baicea ar fi putut să măsluiască meciul, Mister a avut încredere în ei și i-a băgat în teren în partida cu Farul, care s-a terminat 2-3 pentru echipa constănțeană. Interesant este faptul că Florin Cârstea a fost unul dintre marcatorii Progresului în partida respectivă.

„L-am abordat imediat pe Baicea, care mi-a recunoscut, «da, ne-au propus să trântim meciul». Cred că la Farul în acea vreme era Petre Buduru.

I-am băgat să joace, am avut încredere în ei! Au jucat, Cârstea cred că a dat şi gol”, a adăugat Cornel Dinu.

Cosmin a avut prima tangență cu presa la vârsta de 15 ani, când a început să scrie pentru volan.ro. Apoi a semnat articole pentru mai multe publicații din domeniul tech, cum ar fi gadget-talk.ro, dexblog.ro sau urbanteh.ro. La vârsta de 17 ani, a debutat în presa sportivă, pe site-ul ionalexandru.ro. ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă deranjează”
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă…
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Ce trebuie să mâncăm pentru a ne feri de cancer: „Evitați aceste două lucruri!”
Ce trebuie să mâncăm pentru a ne feri de cancer: „Evitați aceste două lucruri!”
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
O rezervaţie de bujori unică în Europa se află în România. E situată pe cel mai înalt loc din lume la care această plantă s-a adaptat
O rezervaţie de bujori unică în Europa se află în România. E situată pe cel mai înalt loc din lume…
Rezervor URIAȘ de apă, găsit ADÂNC sub suprafața Pământului
Rezervor URIAȘ de apă, găsit ADÂNC sub suprafața Pământului
Fiica de 24 de ani a lui Gabi Balint a ajuns vedetă pe Tik Tok. Denisa Balint este model şi şi-a dat fanii peste cap
Fiica de 24 de ani a lui Gabi Balint a ajuns vedetă pe Tik Tok. Denisa Balint este model şi…
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
S-A DAT ORDIN în Ungaria. Viktor Orban a luat deja decizia: Situaţia este înfricoşătoare
S-A DAT ORDIN în Ungaria. Viktor Orban a luat deja decizia: Situaţia este înfricoşătoare
Tragedie în România! A MURIT
Tragedie în România! A MURIT
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Sexsomnia: O tulburare de somn jenantă despre care nimeni nu vrea să vorbească
Sexsomnia: O tulburare de somn jenantă despre care nimeni nu vrea să vorbească
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în luna mai 2024
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în…