Takayuki Seto a dezvăluit planurile pe care le are după încheierea carierei! Secretele japonezului pentru forma sa de invidiat | EXCLUSIV Video ProSport Live

Takayuki Seto este o prezență pe cât de excentrică în Liga 1, pe atât de constantă. Mijlocașul japonez a fost unul dintre invitații ediției de astăzi de ProSport Live și a dezvăluit planurile sale de viitor, pe care le va pune în aplicare după încheierea carierei.

Fotbalistul în vârstă de 34 de ani nu dorește să părăsească sportul care l-a consacrat.„După ce termin cu fotbalul vreau să rămân tot la fotbal, antrenor, manager, impresar, în Romania sau Japonia, nu m-am gândit încă”, a declarat Seto.

Întrebat despre sporturile practicate, jucătorul japonez a povestit că nu doar fotbalul a existat în copilăria sa, ci și alte activități care, cel mai probabil, astăzi îl ajută să rămână la o formă fizică foarte bună, deși cariera nu se mai află deloc la început: „Karate, judo am făcut la şcoală. E obligatoriu la şcoală. Nu m-au atras. Când eram mic jucam și baseball. Până la 10 ani jucam și fotbal, și baseball. La noi e foarte popular baseball-ul, a depășit și fotbalul, e mai iubit. Banii sunt mai mulți la baseball. Fratele meu a jucat fotbal și m-am dus și eu după fratele meu”, mai comentat niponul la ProSport Live.

 

Glume cu Budescu și Alibec. Nicio discuție cu Niculae

 

Întrebat dacă a păstrat legătura cu colegii săi în plină pandemie de coronavirus, japonezul a răspuns afirmativ și nu a uitat să îl dea de gol pe glumețul Budescu.

„Mai vorbim pe grup. I-am spus lui Budi că nu am bani. M-a întrebat daca am orez. Da, am orez”, a spus Takayuki Seto, râzând. Totodată, acesta a dezvăluit că nu a discutat niciodată cu patronul echipei, Ioan Niculae, și nu are o problemă cu acest lucru.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]