Mircea Rednic, aniversare în carantină! Tehnicianul a desfăcut șampania în direct pe Skype: „Suntem preocupați să luăm licența” | FOTO

Mircea Rednic, aniversare în carantină! Tehnicianul a desfăcut șampania în direct pe Skype: „Suntem preocupați să luăm licența” | FOTO
  • Publicat:

Antrenorul Politehnicii Iași, Mircea Rednic, a avut parte de o frumoasă surpriză astăzi, zi în care a împlinit vârsta de 58 de ani. Tehnicianul a primit un clip cu urările tuturor jucătorilor, ale colegilor din staff și ale altor angajați ai clubului din Copou, iar mesajele acestora l-au emoționat.

Aflat acasă, la București, alături de familie, Rednic a desfăcut șampania în direct pe Skype, în timp ce dialoga cu jurnaliștii ieșeni și cu președintele Ciprian Paraschiv. Și le-a transmis ieșenilor că abia așteaptă să reia activitatea la Poli și că se gândește serios să-și prelungească angajamentul cu încă un sezon cu Iașiul.

„Mi-e dor de voi, mi-e dor de Iași, mi-e dor de jucători, mi-e dor să încep să lucrez. Nu sunt obișnuit așa. Chiar dacă mă mișc dintr-o casă în alta, dar e foarte greu. Sunt în legătură cu jucătorii, cu staff-ul, cu cei din conducere, dar nu știm când vom începe. Acum suntem preocupați să luăm licența și să le plătim salariile la jucători”, a declarat Mircea Rednic.

A desfăcut șampania pe Skype

În timp ce desfăcea șampania, Rednic a anunțat că vrea să continue la Poli Iași încă un sezon. ”E o zi mai specială, și voi mi-ați făcut-o mai specială. Chiar mă gândesc foarte serios să continui încă un la Iași. Mă simt foarte bine, sunt respectat la Iași și asta contează foarte mult pentru mine. Și azi de dimineață am văzut montajul pregătit de către voi, la club, un mesaj emoționant pentru mine, nu mi s-a mai întâmplat. Se vedea că sunt din suflet, asta chiar m-a bucurat și m-a emoționat foarte tare”, a spus Mircea Rednic.

”La Mulți Ani, dragă Mircea. Atunci când am venit la Iași știam că voi avea șansa să lucrez cu cel mai mare antrenor pe care l-a avut Cetatea Moldovei. Știam cu toții ce fotbalist mare ai fost, dar nu te-am cunoscut personal, nu știam ce om frumos ești și ce caracter bun ai. Am colaborat foarte bine, am făcut lucruri foarte frumoase împreună și îți reiterez rugămintea de a avea curaj să continuăm acest proiect împreună și putem scrie o istorie frumoasă la Iași”, i-a transmis președintele Ciprian Paraschiv, acesta fiind completat de Mircea Rednic: ”Oricum, față de alții noi stăm bine, pentru că am luat pulsul altor echipe în Liga I, știu care este situația la cluburi. Dar eu sunt sigur că tu acolo (n.r. președintele Paraschiv) și au aici la București vom reuși să rezolvăm aceste probleme, pentru că sunt probleme importante”, a completat Rednic.

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Polițista care a luat mită de la Lidia Buble, condamnată definitiv! Ce pedeapsă a primit agenta de la Rutieră
Polițista care a luat mită de la Lidia Buble, condamnată definitiv! Ce pedeapsă a primit agenta de la Rutieră
Mihai Stoica îl așteaptă la FCSB, dar fotbalistul pune o condiție. ”Vreau să joc fotbal”. Reacția lui Ilie Dumitrescu
Mihai Stoica îl așteaptă la FCSB, dar fotbalistul pune o condiție. ”Vreau să joc fotbal”. Reacția lui Ilie Dumitrescu
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Detalii tabu din viața intimă a unei actrițe: și-a pierdut virginitatea la 35 de ani
Detalii tabu din viața intimă a unei actrițe: și-a pierdut virginitatea la 35 de ani
Simona Gherghe, anunț tulburător pe rețelele sociale la exact 7 ani de când a spus DA: Aproape de naștere!
Simona Gherghe, anunț tulburător pe rețelele sociale la exact 7 ani de când a spus DA: Aproape de naștere!
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
Momentul în care strada din Cluj s-a surpat și s-a format un crater uriaș. Un cartier riscă să rămână izolat:
Momentul în care strada din Cluj s-a surpat și s-a format un crater uriaș. Un cartier riscă să rămână izolat:…
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Românul care l-a surclasat pe Ion Ţiriac în topul miliardarilor. Anunţul făcut direct de americani
Românul care l-a surclasat pe Ion Ţiriac în topul miliardarilor. Anunţul făcut direct de americani
Bucurie mare în showbiz ❤️ ❤️ Fosta asistentă de la Acces Direct este însărcinată pentru prima oară
Bucurie mare în showbiz ❤️ ❤️ Fosta asistentă de la Acces Direct este însărcinată pentru prima oară
Decizie pentru femeile din România. Se dă legea care va deveni obligatorie
Decizie pentru femeile din România. Se dă legea care va deveni obligatorie
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
O pisică a fost „expediată” din greșeală mii de kilometri cu un colet pe care stăpânii săi l-au returnat. Cum a fost recuperată
O pisică a fost „expediată” din greșeală mii de kilometri cu un colet pe care stăpânii săi l-au returnat. Cum…
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat că este văzut așa | VIDEO
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat…