Propunere surpriză pentru fotbalul din Spania, paralizat de pandemia de coronavirus! Unde s-ar putea relua LaLiga

Răzvan Bucur
Propunere surpriză pentru fotbalul din Spania, paralizat de pandemia de coronavirus! Unde s-ar putea relua LaLiga

Asociația hotelierilor din Tenerife a făcut o propunere surpriză către Federația de Fotbal din Spania și LaLiga. Organizația solicită desfășurarea sezonului 2019/20 pe insulele spaniole, acestea fiind izolate geografic de restul țării.

Președintele asociației hotelierilor, Jorge Marichal, afirmă că Tenerife și celelalte insule din Spania ar putea găzdui restul meciurilor rămase în campionatele spaniole, având în vedere că regiunea este izolată și bine pusă la punct din punct de vedere al infrastructurii. Hotelurile din Insulele Canare ar putea găzdui fără probleme cele 42 echipe spaniole din prima și a doua ligă, scrie Marca.

Infrastructura insulelor spaniole, bine pusă la punct

Din cauza pandemiei de coronavirus, industria turismului din zonă a fost lovită serios, iar această inițiativă, dacă va fi dusă la capăt, ar putea readuce la viață situația economică din regiune.

Rămâne de văzut, totuși, dacă autoritățile spaniole și reprezentanții fotbalului ar accepta o asemenea propunere.

O asemenea idee a fost propusă și în Statele Unite, Las Vegas având capacitatea de a deveni un fel de ”bulă” a sportului american până la încheierea competițiilor.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]