Francesco Totti, legenda celor de la AS Roma, este categoric: „Serie A nu se va relua. Va fi un dezastru pentru toți”

Francesco Totti, legenda celor de la AS Roma, este categoric:
  • Publicat:

Francesco Totti (43 de ani) a afirmat că este convins că nu se va mai relua campionatul nici în Italia, nici în restul lumii. Legandarul jucător al clubului AS Roma a glumit şi a spus că ar juca din nou dacă fosta echipă l-ar solicita.

Francesco Totti, legendarul jucător al clubului AS Roma, a participat la o discuţie video pe Instagram cu fostul jucător Luca Toni. Totti i-a uimit pe fanii de pe site-ul de socializare după ce mărturisit într-o notă pesimistă care este părerea lui despre reluarea sezonului 2019-2020, întrerupt din cauza pandemiei de coronavirus.

Totti: „”Când vorbesc despre AS Roma încep să tremur”

„Din punctul meu de vedere, începând cu 3 sau 4 mai autorităţile vor mai renunţa la anumite măsuri date, dar campionatul nu se va mai relua. Va fi un dezastru şi mai ales pentru că FIFA şi Federaţiile vor fi afectate”, a declarat Francesco Totti, fost jucător AS Roma, potrivit sportmediaset.it, citat de Mediafax.

La doi ani distanță, AS Roma își pierde iar căpitanul. FOTO | Daniele De Rossi se pregătește de ultimul meci în tricoul giallorossilor: „Timp de 18 ani a fost inima echipei”

În plus, Francesco Totti a găsit loc şi de glume, după ce a fost întrebat de Luca Toni ce va face dacă îl va oferta Roma.

„O să joc din nou, cu siguranţă. Dacă sunt nostalgic? Având în vedere că ai vorbit despre Roma, pentru un moment, m-ai făcut să tremur”, a mai spus Francesco Totti, fost jucător AS Roma, potrivit sportmediaset.it.

Francesco Totti s-a retras din fotbal la data de 28 mai 2017, după ce toată cariera a petrecut-o în culorile giallorosse. Fotbalistul italian a jucat 785 de meciuri pentru Roma şi a marcat 307 goluri.

Daniel Nazare / Autor
Peste 25 de ani de experiență în presa sportivă. A debutat ca jurnalist în 1997, în primul an de facultate, fiind redactor la ziarul ZIUA care avea, la acea vreme, un supliment de 4 pagini dedicat sportului. Apoi s-a transferat la Sportul Românesc, Evenimentul Zilei, ProSport (reporter special ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
BOMBĂ la Survivor! Cum a TRIŞAT Iancu Sterp cu ajutorul fratelui său! Descalificat înainte de finală?!
BOMBĂ la Survivor! Cum a TRIŞAT Iancu Sterp cu ajutorul fratelui său! Descalificat înainte de finală?!
A făcut 5-4 în minutul 90+5 și a scris istorie! Echipa care, după 121 de ani, va juca în premieră în cupele europene
A făcut 5-4 în minutul 90+5 și a scris istorie! Echipa care, după 121 de ani, va juca în premieră…
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Ce trebuie să mâncăm pentru a ne feri de cancer: „Evitați aceste două lucruri!”
Ce trebuie să mâncăm pentru a ne feri de cancer: „Evitați aceste două lucruri!”
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
Românul care a cumpărat un avion de pasageri şi-l transformă în restaurant. Momentul în care a fost adus pe un trailer special
Românul care a cumpărat un avion de pasageri şi-l transformă în restaurant. Momentul în care a fost adus pe un…
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Ajuns la sapă de lemn, într-un azil pe care nu îşi permite să îl plătească, Irinel Columbeanu a primit cea mai bună veste!
Ajuns la sapă de lemn, într-un azil pe care nu îşi permite să îl plătească, Irinel Columbeanu a primit cea…
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă deranjează”
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă…
S-a decis plata a 718 LEI de persoană în România. Banii intră automat pe carduri pe 8 Mai
S-a decis plata a 718 LEI de persoană în România. Banii intră automat pe carduri pe 8 Mai
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Sexsomnia: O tulburare de somn jenantă despre care nimeni nu vrea să vorbească
Sexsomnia: O tulburare de somn jenantă despre care nimeni nu vrea să vorbească
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat că este văzut așa | VIDEO
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat…