INTERVIU EXPLOZIV | Prunea, dezlănțuit: „Păi băi, băiatule, acolo trebuie să scrie AFAN, nu FRF!” + Mesaj clar pentru Negoiță: „Nu sunt de acord cu micșorarea salariilor”

INTERVIU EXPLOZIV | Prunea, dezlănțuit: „Păi băi, băiatule, acolo trebuie să scrie AFAN, nu FRF!” + Mesaj clar pentru Negoiță: „Nu sunt de acord cu micșorarea salariilor”
  • Publicat:
  • Actualizat:

Președintele clubului Dinamo, Florin Prunea, i-a taxat dur pe președinții de cluburi care au tăiat salariile în Liga 1 și a declarat că nu ar fi de acord în momentul de față cu o astfel de decizie la clubul pe care îl conduce.

Prunea a intervenit în emisiunea Repriza a 3-a, la Radio HIT Iași și lansat atacuri dure la adresa FRF, a președintelui AFAN, Emilian Hulubei, dar și a antrenorului Iașiului, Mircea Rednic.

ProSport: Florin, cum gestionați situația la Dinamo în aceste momente?

E foarte greu, nu e simplu deloc. Sper să țină cât mai puțin, dar așa cum se întâmplă lucrurile acuma, într-o viteză foarte mare, mă tem că nu va dura foarte puțin. Nu va fi simplu de gestionat pentru cluburile.

Clubul Dinamo va umbla la salarii? Unele cluburi au făcut-o deja.

Cluburile care nu vor umbla la salarii înseamnă că își respectă antrenorii și le respectă munca. Iar pe termen lung vor avea foarte mult de câștigat. Noi deocamdată nu am luat nicio decizie. Nu este simplu. Dar eu unul, Florin Prunea, nu sunt de acord cu micșorarea salariilor antrenorilor și jucătorilor. Am văzut poziția lui Mircea Redic și din punctul meu de vedere să-i fie rușine! Este inadmisibil ca un antrenor să spună că jucătorii mei nu trebuie să câștige bani. Cred că este fără precedent în istoria fotbalului românesc ca un antrenor să fie impotriva jucătorilor. Chiar dacă tu ai bani și îți permiți. Mi se pare fără precedent. Nici eu nu stau în salariul de 2-3 luni. Aici jucătorii ar trebui să facă front comun și să înțeleagă că le sunt încălcate drepturile și să reacționeze. Dar văd așa o pasivitate pe care eu nu o înțeleg.

Ce veți face la Dinamo dacă nu veți avea bani pentru salarii în aceste momente de criză?

Dacă nu vom avea bani pentru salarii, plecăm acasă, cei care suntem manageri și președinți de club. Plecăm acasă și ne apucăm de altceva. Este o perioadă de criză, dar eu cred că dialogul poate rezolva această problemă. Nu chestiunile astea impuse cu forța. Cred că jucătorii înțeleg și ei această perioadă de criză, când ai dialog cu ei. Eu vin din rândul lor și înțeleg mai bine. Chestiunile astea impuse cu forța nu cred că au sorți de izbândă și te vei trezi peste vreo 2-3 luni cu litigii, cu sute de litigii pe care cluburile le vor pierde, sută la sută.

„Păi băi, băiatule, acolo trebuie să scrie AFAN, nu FRF!”

Credeți că jucătorii vor reacționa?

Problema foarte mare este la echipele cu jucători străini foarte mulți. Credeți că la FIFA, în cazul unui litigiu, merge cum merge la noi, cu stare de urgență. Acolo ai un contract. Iar cluburile care au 10-15 jucători străini se vor trezi la un moment dat cu hotărâri de la FIFA să plătească 400.000-500.000 de euro. Ați văzut căpitanii de echipă din Europa ce au făcut? Asta vreau și în România. Să iasă căpitanii de echipă în față și să spună: Da, domnilor, suntem de acord sau nu suntem de acord. Pentru mine o mare decepție este FRF! Chiar nu poți să-i chemi la masă pe toți? Căpitani de echipă, jucători… Bine, AFAN nu mai există, sindicatul! Când îl văd pe Hulubei, ăla, cu uniforma federației și cu FRF pe piept… Păi băi, băiatule, acolo trebuie să scrie AFAN, nu FRF!

Cum vezi ieșirea din această situație?

Dialogul? Federația nu doar că ar trebui să intervină. Ei încasează de la FIFA și UEFA milioane de euro, zeci de milioane de euro, ar trebui să vină în sprijinul cluburilor.

Ai făcut vreo solicitare în acest sens la FRF, în calitate de șef de club?

Nu am făcut nicio solicitare, pentru că nu are niciun sens. Ei au un buget de salarii foarte mare și nu îi interesează decât salariile lor. Părerea mea e că este destul de greu de discutat cu ei. Dar e treaba jucătorilor. Căpitanii de echipă. Cum au făcut în Spania. Nu, domnule, nu suntem de acord! Hai să ne punem la masă, să discutăm. Lucrurile sunt mult mai grave. Rămân consternat de pasivitatea asta a tuturor factorilor implicați. Președinții de cluburi taie la bani, jucătorii acceptă. Păi eu nu pot să-i înțeleg pe cei de la FCSB. Cum e posibil ca eu, dintr-un salariu de 15.000 de euro, să câștig 500 de euro. Cât la sută iese? Nu pot să înțeleg. Mai ales că nu sunt de vină jucătorii și antrenorii.

Dar nu este nici vina cluburilor în această perioadă…

Corect, dar trebuie să fie un dialog. Înainte de a lua decizii, să vorbești cu jucătorii și antrenorii. Ce te costă ca președinte de club să-i chemi și să le spui înainte? Nu să le dai hârtiile înainte. Șomaj tehnic…

Sunt jucători la Dinamo care vor accepta tăieri de salarii?

La noi până în momentul acesta nu s-a pus problema aceasta. Dar cu siguranță că sunt jucători care nu vor accepta. Ne vom descurca și noi foarte greu, dar repet, singurul lucru care rezolvă situația este dialogul. Față în față, este o situație de criză, facem împreună. Mie mi-a lăsat impresia că multe cluburi abia așteptau să se întâmple ceva să taie din bani. Le-a venit ca o mănușă ce s-a întâmplat acuma.

 

 

Are o experiență de peste 20 de ani în presa sportivă, în care activează din anul 1999. Este corespondent ProSport la Iași din anul 2004, iar în decursul anilor a mai colaborat cu Agenția de Știri NewsIn, ziarele Libertatea și România Liberă și Radio Sport Total FM. Pe plan local, ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Prințul William și Kate Middleton, probleme în căsnicie. Decizia luată de viitorul rege al Marii Britanii
Prințul William și Kate Middleton, probleme în căsnicie. Decizia luată de viitorul rege al Marii Britanii
La 39 de ani, fostul atacant al FCSB-ului a făcut anunțul! MM Stoica a reacționat imediat
La 39 de ani, fostul atacant al FCSB-ului a făcut anunțul! MM Stoica a reacționat imediat
Simona Gherghe, adevărul despre plecarea de la cârma emisiunii: „Atât am putut duce”
Simona Gherghe, adevărul despre plecarea de la cârma emisiunii: „Atât am putut duce”
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Andreea Marin a SLĂBIT enorm! Acum arată la fel ca-n tinerețe, când a fost ofertată să apară în Playboy
Andreea Marin a SLĂBIT enorm! Acum arată la fel ca-n tinerețe, când a fost ofertată să apară în Playboy
Florin Piersic a întrebat-o pe Carmen Harra câți ani va trăi. Ce răspuns i-a dat clarvăzătoarea. "El este codificat cu cifra 11"
Florin Piersic a întrebat-o pe Carmen Harra câți ani va trăi. Ce răspuns i-a dat clarvăzătoarea. "El este codificat cu…
BANCUL ZILEI. În seara de Ajun, Moş Crăciun vine la Bulă. Îl arată cu degetul şi îl întreabă: - Ai fost cuminte anul acesta?
BANCUL ZILEI. În seara de Ajun, Moş Crăciun vine la Bulă. Îl arată cu degetul şi îl întreabă: - Ai…
Câţi bani au românii în Pilonul II de pensii. Suma e de 3 ori mai mare în cazul angajaţilor cu stagiu complet de cotizare
Câţi bani au românii în Pilonul II de pensii. Suma e de 3 ori mai mare în cazul angajaţilor cu…
Actorul din Războiul Stelelor a spus ADEVĂRUL! „Este mai mult un basm...
Actorul din Războiul Stelelor a spus ADEVĂRUL! „Este mai mult un basm...
Imagini rare cu fiica cea mare a lui Ilie Năstase. Nathalie are 48 de ani şi este o persoană extrem de discretă
Imagini rare cu fiica cea mare a lui Ilie Năstase. Nathalie are 48 de ani şi este o persoană extrem…
'Furnicuța' Laura Cosoi, însărcinată pentru a 4-a oară, așa cum nu ați mai văzut-o! Ce a putut să facă
'Furnicuța' Laura Cosoi, însărcinată pentru a 4-a oară, așa cum nu ați mai văzut-o! Ce a putut să facă
Decizie pentru cei cu venituri SUB 2.000 DE LEI. Klaus Iohannis a promulgat legea chiar ASTĂZI, 13 mai
Decizie pentru cei cu venituri SUB 2.000 DE LEI. Klaus Iohannis a promulgat legea chiar ASTĂZI, 13 mai
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă la Fundeni
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă la Fundeni
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Câți bani au românii, în medie, la Pilonul II. Randamentul din cei 16 ani este de 7,8%
Câți bani au românii, în medie, la Pilonul II. Randamentul din cei 16 ani este de 7,8%
Federaţia Română de Fotbal a publicat regulile de conduită pentru spectatori la finala Cupei României
Federaţia Română de Fotbal a publicat regulile de conduită pentru spectatori la finala Cupei României
Cât costă Dacia Logan în 2024? Mai este o mașină LOW COST?
Cât costă Dacia Logan în 2024? Mai este o mașină LOW COST?
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină de lux! Cum arată noul bolid al manelistului
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină de lux! Cum arată noul…
×