Cum profită jucătorii de războiul la distanță dintre Gigi Becali și Mihai Rotaru! Oltenii au rămas cu salariile întregi! Reacția lui Dan Nistor

Cum profită jucătorii de războiul la distanță dintre Gigi Becali și Mihai Rotaru! Oltenii au rămas cu salariile întregi! Reacția lui Dan Nistor
  • Publicat:
  • Actualizat:

FCSB și Universitatea Craiova sunt în luptă directă nu doar pe teren, ci și din birourile celor doi patroni. Gigi Becali și Mihai Rotaru ar face orice ca să fie pe poziții diferite, iar una dintre temele favorite este cea a relației cu jucătorii.

Ultimul motiv de ceartă între cei doi patroni, Gigi Becali și Mihai Rotaru, a fost cel al ajutoarelor acordate în lupta împotriva pandemiei de coronavirus. Șeful oltenilor i-a reproșat lui Gigi Becali că se laudă cu faptele bune pe care le face.

Replica de la Palat nu a întârziat: „Nu-mi ajunge nici la unghia de la picior!”

„Am mai vorbit o dată despre Rotaru și am făcut păcat. M-am dus după aceea la biserică pentru a mă spovedi. Aveam niște gânduri, dar nu vreau să fac păcat. I-am transmis prin cineva să nu mai vorbească pentru că nu avem nicio legătură. El nici la unghia de la picior nu-mi ajunge. Uite, iar am făcut păcat. El nu se poate compara cu mine. La nimic. Nici în clasamentul din Liga 1 nu se compară”, a declarat Gigi Becali la Pro X.

Cei doi ar face orice ca să fie pe poziții diferite. Relația patron-jucători nu face excepție. Dacă Gigi Becali recunoaște că fotbalul este doar o afacere și îi tratează pe fotbaliști ca atare, Mihai Rotaru este recunoscut pentru apropierea de care dă dovadă față de oamenii din club.

Nu mai stau la discuții cu Gnohere. Cu afacerea mea fac ce vreau!
Gigi Becali

Iar acest lucru se vede și în buzunarele lui Dan Nistor și compania. Jucătorii lui Corneliu Papură au fost anunțați că nu li se va umbla la salarii, în ciuda dificultăților financiare pe care le traversează toate echipele din Liga 1

Dan Nistor: „Dacă e nevoie, o facem! Dar nu s-a pus problema reducerilor”

„La noi nu s-a pus problema tăierii salariilor. Domnul Rotaru chiar ne-a transmis asta acum câteva zile. Dacă e nevoie o facem, trebuie să fim cu toţii o familie. Îmi pare rău pentru băieţii de la Dinamo, dar trebuie să meargă mai departe. După ce o să dispară această gripă, lucrurile vor fi mai bune pentru toţi.

Eu mi-aş dori şi mâine să se reia Liga 1. E greu să stai acasă şi mi-e dor de fotbal. Dar prioritară este sănătatea acum. Mi-aş dori să se încheie sezonul pe teren, pentru că nu cred că există o echipă care merită să câştige altfel. Eu am auzit că e abia începutul acestei pandemii. Să ne rugăm la Dumnezeu şi, cu ajutorul medicilor, eu cred că o să fie bine”, a declarat Dan Nistor la TelekomSport.

Mijlocașul Craiovei nu ar fi de acord ca titlul să fie acordat fără ca sezonul să fie dus la bun sfârșit

„Situaţia este ciudată, iar decizia este grea. Dacă se va lua în calcul clasamentul de la sezonul regulat, se vor supăra unele echipe, în alt caz se vor supăra altele”, a mai spus Dan Nistor.

ProSport a anunțat în exclusivitate că Gigi Becali a trimis mai mulți jucători în șomaj tehnic și a redus salariile fotbaliștilor lui Bogdan Vintilă.

Din informaţiile ProSport, reducerea contractelor va fi valabilă până în luna octombrie, deși inițial planul era ca această măsură să fie până în decembrie.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Meteorologii Accuweather anunță o lună mai istorică, în România. Vreme extremă în București
Meteorologii Accuweather anunță o lună mai istorică, în România. Vreme extremă în București
Câți bodyguarzi ”l-au apărat” pe Dan Șucu de jurnaliști după Rapid – Craiova! Oamenii patronului, mesaj pentru presă
Câți bodyguarzi ”l-au apărat” pe Dan Șucu de jurnaliști după Rapid – Craiova! Oamenii patronului, mesaj pentru presă
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Florin Piersic, OPERAT de urgență! Diagnosticul pus de medici, după ce i s-a făcut rău
Florin Piersic, OPERAT de urgență! Diagnosticul pus de medici, după ce i s-a făcut rău
Simona Gherghe, anunț tulburător pe rețelele sociale la exact 7 ani de când a spus DA: Aproape de naștere!
Simona Gherghe, anunț tulburător pe rețelele sociale la exact 7 ani de când a spus DA: Aproape de naștere!
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
Florin Piersic, operat de urgenţă. Marele actor s-a simţit rău în timpul unui spectacol la Cluj-Napoca
Florin Piersic, operat de urgenţă. Marele actor s-a simţit rău în timpul unui spectacol la Cluj-Napoca
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Românul care l-a surclasat pe Ion Ţiriac în topul miliardarilor. Anunţul făcut direct de americani
Românul care l-a surclasat pe Ion Ţiriac în topul miliardarilor. Anunţul făcut direct de americani
BREAKING | Florin Piersic a fost operat de urgență, după ce i s-a făcut rău în timpul unui spectacol 😲
BREAKING | Florin Piersic a fost operat de urgență, după ce i s-a făcut rău în timpul unui spectacol 😲
INTERZIS total în noaptea de ÎNVIERE. Regulile au fost anunțate chiar astăzi, 30 aprilie
INTERZIS total în noaptea de ÎNVIERE. Regulile au fost anunțate chiar astăzi, 30 aprilie
Florin Piersic, în stare gravă! Breaking news!
Florin Piersic, în stare gravă! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Dan Șucu a părăsit Giuleștiul flancat de 6 bodyguarzi. „Te-ai trezit că aici nu vinzi mobilă și te faci de râs”
Dan Șucu a părăsit Giuleștiul flancat de 6 bodyguarzi. „Te-ai trezit că aici nu vinzi mobilă și te faci de…
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat că este văzut așa | VIDEO
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat…