Turneul preolimpic de box de la Londra a scos la iveală două cazuri de Covid-19. La competiție au participat și 9 sportivi români

Turneul preolimpic de box de la Londra a scos la iveală două cazuri de Covid-19. La competiție au participat și 9 sportivi români
  • Publicat:
  • Actualizat:

Preşedintele Federaţiei Turce de Box, Eyup Gozgec, a declarat că doi sportivi şi antrenorul lor s-au infectat cu coronavirus la turneul preolimpic de box de la Londra, ei fiind testaţi pozitiv după ce au revenit în Turcia, săptămâna trecută, relatează The Guardian.

Scrisoare către CIO din partea delegației turce

„Atunci când toată lumea lua măsuri extreme pentru a face faţă pandemiei, sunt surprins că grupul de lucru al CIO şi guvernul britanic au permis ca turneul să înceapă, deşi mulţi dintre noi eram îngrijoraţi şi aproape toate celelalte sporturi erau suspendate. A fost o dovadă de iresponsabilitate. Drept urmare, din nefericire trei din echipa noastră au fost testaţi pozitiv”, a afirmat Gozgec.

El a precizat că va trimite la CIO o scrisoare pentru a se plânge de situaţie, menţionând că nu au existat suficiente măsuri de precauţie din punct de vedere medical la locul e desfăşurare a competiţiei şi la hotel.

Cosmin Gârleanu, singurul pugilist român calificat la Jocurile Olimpice, va intra în carantină: „De mic eram rău, iar tata m-a trimis la box să scap de atâta energie” EXCLUSIV

“Din nefericire, doi dintre sportivii noştri şi antrenorul Turciei au fost testaţi pozitiv cu Covid-19 după ce au revenit în Turcia. Ei sunt trataţi acum şi din fericire sunt în stare bună. Este un rezultat dezastruos al iresponsabilităţii grupului de lucru al CIO”, a adăugat oficialul turc, conform News.ro.

Rudel Obreja, atac asupra lui Vasile Câtea: „I-am dat niște pumni, de și-a pierdut trei dinți prin sală, i-a căutat vreun sfert de oră” | INTERVIU

La turneul de la Londra au participat aproximativ 350 de boxeri din 40 de ţări. Printre concurenţi s-au numărat şi câţiva români, iar dintre ei Cosmin Gîrleanu a obţinut calificarea la JO. Competiţia a fost suspendată după trei zile. La revenirea în țară toți pugiliștii români au intrat în carantină timp de 14 zile.

Daniel Nazare / Autor
Peste 25 de ani de experiență în presa sportivă. A debutat ca jurnalist în 1997, în primul an de facultate, fiind redactor la ziarul ZIUA care avea, la acea vreme, un supliment de 4 pagini dedicat sportului. Apoi s-a transferat la Sportul Românesc, Evenimentul Zilei, ProSport (reporter special ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Povestea care a făcut ocolul lumii. Ce au găsit părinții în camera fiicei lor, în locul în care micuța susținea că se află „un monstru”
Povestea care a făcut ocolul lumii. Ce au găsit părinții în camera fiicei lor, în locul în care micuța susținea…
Adrian Mititelu Jr. a ieșit din spital și nu a stat pe gânduri! Unde a fost surprins fiul patronului de la FCU Craiova
Adrian Mititelu Jr. a ieșit din spital și nu a stat pe gânduri! Unde a fost surprins fiul patronului de…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Cine sunt românii care trebuie să plătească 
Cine sunt românii care trebuie să plătească "taxa pe lux" pentru locuinţele şi maşinile pe care le deţin
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
Câți bani primește FCSB după ce a devenit campiona României! Suma uriașă pe care o poate încasa din competițiile europene
Câți bani primește FCSB după ce a devenit campiona României! Suma uriașă pe care o poate încasa din competițiile europene
Vești proaste pentru șoferi! Riscă amenzi de cinci ori mai mari. Greșeala care le poate goli buzunarele
Vești proaste pentru șoferi! Riscă amenzi de cinci ori mai mari. Greșeala care le poate goli buzunarele
Regula pe care șoferii NU TREBUIE să o încalce niciodată. Legea din ROMÂNIA spune clar
Regula pe care șoferii NU TREBUIE să o încalce niciodată. Legea din ROMÂNIA spune clar
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
O româncă din străinătate gătește cu ce găsește la gunoi: „E mâna a doua pe gratis” VIDEO
O româncă din străinătate gătește cu ce găsește la gunoi: „E mâna a doua pe gratis” VIDEO
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cine a câștigat a 11-a gală Te cunosc de undeva!. Punctele concurenților de la canapea au decis echipa învingătoare
Cine a câștigat a 11-a gală Te cunosc de undeva!. Punctele concurenților de la canapea au decis echipa învingătoare