Jumătate din cluburile din Premier League nu vor clemență pentru Manchester City. Ce scrisoare a ajuns la TAS

Jumătate din cluburile din Premier League nu vor clemență pentru Manchester City. Ce scrisoare a ajuns la TAS
  • Publicat:

Opt cluburi de top din Premier League au cerut să i se interzică formației Manchester City să joace în Liga Campionilor chiar dacă apelul lor împotriva unei excluderi de doi ani din competiție este în curs.

TAS nu are programată nicio ședință deocamdată

Ca urmare a presupusei încălcări a reglementărilor din fairplay-ul financiar, City a fost lovită luna trecută de o interdicție de a participa în competițiile europene timp de două sezoane. Cu toate acestea, clubul a negat orice încălcare și a formulat un recurs împotriva verdictului la Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS).

Potrivit celor de la Daily Mail, 10 cluburi de top din Premier League – cu excepția celor de la Manchester City și Sheffield United – au redactat o scrisoare comună către TAS în care solicită ca pedeapsa pentru „cetățeni” să rămână în picioare.

Șoc în Europa! Manchester City a fost exclusă din Liga Campionilor. Motivul deciziei incredibile

TAS nu va avea nicio ședință, din cauza pandemiei coronavirusului, ceea ce înseamnă că există posibilitatea ca Manchester City să mai joace în Liga Campionilor sezonul viitor, deși încă nu avem o dată avansată.

Pierderi de peste 200 de milioane de euro

Manchester City a primit în sezonul 2015/2016 aproape 60 de milioane de lire sterline direct de la șeicul Mansour, ceea ce ar încălca reglementările în vigoare. Alte 8 milioane au ajuns în conturile clubului în urma unui contract de sponsorizare.

Ancheta UEFA a vizat toate aceste fapte, iar oficialii de la Nyon au fost iritați de atitudinea șefilor de la Manchester City în timpul investigației și au sugerat că au fost obstrucționați în toate demersurile lor.

Jurnaliștii englezi scriu că Manchester City va pierde 200 de mlioane de euro în cei doi ani în care nu va juca în cupele europene. La această sumă se adaugă și amenda de 30 de milioane de euro, primită în urma acestui scandal.

Daniel Nazare / Autor
Peste 25 de ani de experiență în presa sportivă. A debutat ca jurnalist în 1997, în primul an de facultate, fiind redactor la ziarul ZIUA care avea, la acea vreme, un supliment de 4 pagini dedicat sportului. Apoi s-a transferat la Sportul Românesc, Evenimentul Zilei, ProSport (reporter special ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Localitatea care a dispărut de pe harta României. În 2002 mai avea doar 3 locuitori
Localitatea care a dispărut de pe harta României. În 2002 mai avea doar 3 locuitori
Gabi Balint a vrut să facă gluma serii după ce FCSB a câștigat titlul și nu a realizat gafa comisă
Gabi Balint a vrut să facă gluma serii după ce FCSB a câștigat titlul și nu a realizat gafa comisă
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
Boala care se răspândește RAPID în lume! Record de îmbolnăviri: experții avertizează populația
Boala care se răspândește RAPID în lume! Record de îmbolnăviri: experții avertizează populația
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
O româncă stabilită în Spania arată ce găteşte cu alimentele pe care le găseşte prin gunoaie.
O româncă stabilită în Spania arată ce găteşte cu alimentele pe care le găseşte prin gunoaie. "Aleg și eu ce…
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Prințișorul Craiovei, mărturisiri teribile despre adevărata dramă din familia lui: Am trăit cu 50 de euro pe săptămână!
Prințișorul Craiovei, mărturisiri teribile despre adevărata dramă din familia lui: Am trăit cu 50 de euro pe săptămână!
VIDEO Coman & co., distracție “nebună” în toiul nopții după ce FCSB a luat titlul de campioană în Superliga! “Te iubesc…”
VIDEO Coman & co., distracție “nebună” în toiul nopții după ce FCSB a luat titlul de campioană în Superliga! “Te…
SE CONFISCĂ mașina pe loc. Decizie pentru cei care merg să facă ITP-ul
SE CONFISCĂ mașina pe loc. Decizie pentru cei care merg să facă ITP-ul
O celebră influenceră de pe TikTok a fost împușcată mortal în fața casei sale. Motivul este șocant
O celebră influenceră de pe TikTok a fost împușcată mortal în fața casei sale. Motivul este șocant
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Rușii au lovit instalațiile energetice din centrul și vestul Ucrainei. Zelenski: Aprovizionarea cu gaz a UE este în pericol
Rușii au lovit instalațiile energetice din centrul și vestul Ucrainei. Zelenski: Aprovizionarea cu gaz a UE este în pericol
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cine a câștigat a 11-a gală Te cunosc de undeva!. Punctele concurenților de la canapea au decis echipa învingătoare
Cine a câștigat a 11-a gală Te cunosc de undeva!. Punctele concurenților de la canapea au decis echipa învingătoare