O fostă speranță a lui FCSB, mărturisire emoționantă: „Atunci am simțit că sunt președintele României”. De cât timp crede că e nevoie pentru reluarea Ligii 1

Alin Grigore
O fostă speranță a lui FCSB, mărturisire emoționantă: „Atunci am simțit că sunt președintele României”. De cât timp crede că e nevoie pentru reluarea Ligii 1

Gabriel Iancu (25 de ani) joacă în prezent pentru Viitorul, dar în perioada 2013-2016 a evoluat pentru FCSB.

Mijlocașul și-a amintit de cel mai frumos moment în tricoul roș-albastru.

„După cele două goluri cu Dinamo Tbilisi am simțit că sunt președintele României. Un moment neplăcut s-a petrecut pe când jucam pentru naționala României”, a declarat Iancu la Digi Sport.

Deși n-a vrut să dea prea multe detalii legate de momentul negativ de la naționala de tineret, Iancu se referea la pățania din preliminariile pentru EURO 2015, când a ieșit la poarta stabilimentului din Chiajna pentru a împrumuta bani de taxi unui prieteni, dar apoi a dispărut toată noaptea.

La momentul respectiv, Iancu a spus că a ieșit să dea bani unei mătuși, dar secundul Florin Constantinovici spunea atunci: „Iancu minte cu nerușinare dacă a spus ce a spus. Susține că a ieșit să dea bani unei mătuși, însă acea mătușă e blondă și are 20 de ani? În plus, dacă un jucător vrea să iasă din hotel la ora 01:30 noaptea, nu trebuie să anunțe un membru al staff-ului?”.

„Avem nevoie de două luni să ne revenim”

Liga 1 e oprită de două săptămâni din cauza coronavirus, însă Gabi Iancu spune că un fotbalist are nevoie de două luni pentru a reveni în formă: „Dacă stăm două luni fără antrenamente, mai avem nevoie de alte două luni pentru a putea reveni în formă. Putem juca și doar cu o lună de antrenamente, dar riscăm accidentări. E dificil, dar sănătatea e primordială. Dacă va fi mai rău, așa cum se preconizează, important e să ne gândim la sănătate și apoi la fotbal”.

„Am doi câini și îi scot afară pe rând, ca să ies de mai multe ori” – Gabi Iancu

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]