Ce face Habib Habibou pe perioada pandemiei de coronavirus: „Este ca Prison Break în acest moment pentru mine!”

Cosmin Olteanu
Ce face Habib Habibou pe perioada pandemiei de coronavirus: „Este ca Prison Break în acest moment pentru mine!"

Habib Habibou (32 de ani) a revenit în România, în această iarnă, după ce a semnat cu Poli Iași. Atacantul african a evoluat pentru FCSB timp de șase luni în 2008. Fotbalistul susține că Mircea Rednic a fost cel care l-a convins să se reîntoarcă în țara noastră, proiectul prezentat de acesta fiind unul tentant.

„În urma accidentării mele grave, care m-a ţinut mai bine de 10 luni în afara terenului, nu a fost uşor să revin. Am ajuns la un acord cu clubul şi am decis că am nevoie de un nou început. M-am gândit mult timp la asta. Şi apoi am vorbit cu Mircea Rednic, pe care îl ştiam din Belgia. Mi-a cerut să vin să-l ajut aici, în România. El mi-a povestit de proiectul său foarte interesant. Provocarea a fost foarte bună şi totul mergea bine până la epidemie”, a declarat Habibou pentru footmercato.net.

Habibou: „Europenii sunt un pic încăpăţânaţi!”

Atacantul spune că stă în casă, chiar dacă acest lucru îi displace, însă consideră că este o atitudine normală. Fotbalistul susține că se uită la filme și vorbește cu familia prin telefon, pentru a-și umple timpul în această perioadă.

„Starea de urgenţă a fost declarată aici de preşedintele ţării, cam ca în Franţa. De când am venit stau la hotel. Nu ne putem mişca. Cred că este un lucru bun având în vedere ce se întâmplă. În Europa avem mici probleme. Dar este doar o chestiune de a urma instrucţiunile. Dacă toată lumea ar fi ascultat, cred că nu ajungeam aici. Europenii sunt un pic încăpăţânaţi, nu vrem să ascultăm. Când spui „stai acasă”, trebuie să stai acasă, nu este complicat. Este ca Prison Break în acest moment pentru mine. Mă uit pe Netflix, la TV, la filme… De vreme ce nu mai avem fotbal, mă ocup de altele. Vorbesc prin telefon cu familia mea, care în prezent este în Puerto Rico. Îmi este foarte dor de ei, dar sunt sigur că sunt bine acolo”, a mai spus Habibou.
Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Anunțul momentului! SE RETRAGE din fotbal la 41 de ani, după șase Cupe Mondiale: Am dat TOTUL
Mediafax
DOLIU la Hollywood! Actrița din Godzilla a murit la doar 18 ani
Cancan.ro
Paradoxul imobiliar din România: vânzările scad, dar prețurile cresc. Gabriel Biriș: „Ne așteaptă o ajustare de durată, de circa 5 ani”
Adevarul.ro
Înainte de a pleca, Rădoi s-a dus la Becali şi i-a lăudat un jucător de la FCSB: "Naşule, ai grijă de el, ajunge fotbalist. Are un parametru unde se apropie de Ronaldo"
Orangesport
Cine este iubita lui Lamine Yamal. Ines Garcia Santos a dezvăluit cum l-a cunoscut: "Mi-ar plăcea să vă spun că l-am văzut într-un aeroport sau că ne-am ciocnit unul de altul, dar nu!"
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă: – Aseară, nevastă-mea s-a îmbrăcat în polițistă!
Râzi cu lacrimi
Tot mai mult praf ajunge în Europa. Care este explicația?
Descopera.ro
4.000 lei amendă tuturor românilor care locuiesc la casă și fac acest lucru în curte, crezând că nu îi vede nimeni
Cancan.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Ciao.ro
S-a decis înlocuirea actorului principal din serialul God of War. Care este motivul
Go4Games
Update surpriză pentru Tesla în România. Grok vine cu modul 18+ și alte personalități AI
Promotor.ro