Scoțienii îi dau vești sumbre lui Ianis Hagi. „S-ar putea să fi fost ultimul său meci în tricoul lui Rangers”

Scoțienii îi dau vești sumbre lui Ianis Hagi. „S-ar putea să fi fost ultimul său meci în tricoul lui Rangers”
  • Publicat:

12.03.2020. Aceasta este data la care Ianis Hagi a jucat ultima partidă la Glasgow Rangers. După o zi, scoțienii și-au oprit campionatul, din cauza amenințării COVID -19. Fotbalistul roman a plecat de urgență acasă, iar jurnaliștii de la glasgowtimes.co.uk scriu că există varianta să nu mai joace niciun meci pentru echipa antrenată de Steven Gerrard.

Ianis Hagi a jucat ultima dată la Glasgow Rangers în turul cu Bayer Leverkusen din „optimile” Europa League. Internaționalul roman a fost rezervă la partida respectivă, iar fanii i-au reproșat lui Steven Gerrard că nu l-a trimis mai devreme pe teren, pentru că a fost omul care a impulsionat atacul echipei sale. Ianis nu a fost titular pentru că venea după o prestația slabă cu Ross County la finalul căreia a fost criticat de antrenor.

Glasgowtimes.co.uk spune că în acest moment, Glasgow Rangers se află într-un uriaș impas. Are opt jucători cărora le expiră contractele. Hagi este unul dintre ei, dar el este singurul care poate juca până pe 30 iunie: Kamberi și Ojo sunt împrumutați până pe 31 mai, iar ceilalți nu au semnat sau nu li s-au propus noi contracte și mai au drept de joc până la aceeași dată. Dar ce se întâmplă dacă până la finalul lui iunie fotbalul nu se reia?

Jurnaliștii scoțieni susțin că șefii lui Glasgow încearcă să găsească o soluție și au trimis o scrisoare la Liga Profesionistă din Scoția. Deocamdată nu au primit răspuns, pentru că nimeni nu știe când se va relua fotbalul și dacă sezonul va avea un final.

Se vorbește că vor fi situații în care cluburile vor fi lăsate să semneze contracte de o lună cu anumiți jucători. „Ce se va întâmpla, dacă fotbaliștii nu vor dori să semneze sau dacă cluburile nu vor fi de acord să prelungească împrumutul cu o lună”, a întrebat Damien Comolli un fost director de la Liverpool și Tottenham, bun cunoscător al regulamentelor și legilor din fotbal.

Jurnaliștii mai scriu că dacă sezonul nu se termină, Glasgow va avea probleme financiare și nu-și va putea permite să aducă jucători pe bani mulți, aluzie și la cele 5 milioane de euro pe care ar trebui să le plătească pentru transferul lui Hagi de la Genk. De aici și concluzia jurnaliștilor scoțieni. Fotbalistul român s-ar putea să fi jucat deja ultimul meci în Scoția.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
BOMBĂ la Survivor! Cum a TRIŞAT Iancu Sterp cu ajutorul fratelui său! Descalificat înainte de finală?!
BOMBĂ la Survivor! Cum a TRIŞAT Iancu Sterp cu ajutorul fratelui său! Descalificat înainte de finală?!
A făcut 5-4 în minutul 90+5 și a scris istorie! Echipa care, după 121 de ani, va juca în premieră în cupele europene
A făcut 5-4 în minutul 90+5 și a scris istorie! Echipa care, după 121 de ani, va juca în premieră…
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Ce trebuie să mâncăm pentru a ne feri de cancer: „Evitați aceste două lucruri!”
Ce trebuie să mâncăm pentru a ne feri de cancer: „Evitați aceste două lucruri!”
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
Românul care a cumpărat un avion de pasageri şi-l transformă în restaurant. Momentul în care a fost adus pe un trailer special
Românul care a cumpărat un avion de pasageri şi-l transformă în restaurant. Momentul în care a fost adus pe un…
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Ajuns la sapă de lemn, într-un azil pe care nu îşi permite să îl plătească, Irinel Columbeanu a primit cea mai bună veste!
Ajuns la sapă de lemn, într-un azil pe care nu îşi permite să îl plătească, Irinel Columbeanu a primit cea…
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă deranjează”
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă…
S-a decis plata a 718 LEI de persoană în România. Banii intră automat pe carduri pe 8 Mai
S-a decis plata a 718 LEI de persoană în România. Banii intră automat pe carduri pe 8 Mai
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Sexsomnia: O tulburare de somn jenantă despre care nimeni nu vrea să vorbească
Sexsomnia: O tulburare de somn jenantă despre care nimeni nu vrea să vorbească
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat că este văzut așa | VIDEO
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat…