Dan Alexa a intrat în pâine și a condus primul antrenament la Rapid. „Am simțit iubirea suporterilor” | VIDEO

Dan Alexa este noul director tehnic al echipei Rapid. A semnat un contract pe un an și jumătate și a condus deja primul antrenament. Clubul din Giulești se pregătește de proces. Fostul antrenor, Daniel Pancu, își vrea banii până la finalul contractului.

Dan Alexa a semnat un contract pe un an și jumătate cu Rapid și a fost prezentat oficial. Antrenorul nu este la prima aventură în Giulești. Tot el a condus, în perioada august 2015- iunie 2016, „vechiul Rapid”, clubul care a falimentat în anul 2016.

Alexa a condus marți primul antrenament ajutat de „secunzii” Ștefan Grigorie și Costel Ilie, iar peste patru zile va debuta pe banca Rapidului în deplasare la Târgu Jiu.

Rapid ocupă locul 6 în clasamentul Ligii 2, cu 37 de puncte, la egalitate cu Metaloglobus şi la 13 puncte în spatele liderului UTA.

„Obiectivul meu personal e promovarea, chiar dacă nu este stipulat în contract. Am simțit iubirea suporterilor rapidiști în toată perioada asta. Îmi doresc din suflet să reușim să promovăm. Liga 1 are nevoie de un club ca Rapid. Este o echipă imensă. Am avut mai multe oferte din prima divizie, dar am ales Rapidul.

Avem un lot bun, alături de care se poate promova. O să văd exact zilele următoare ce jucători am la dispoziție. Ceea ce este important este ca toată lumea să fie unită”, a declarat Dan Alexa la conferința de presă în care a fost prezentat.

Rapidul l-a prezentat pe Dan Alexa și speră să rezolve problema cu Daniel Pancu. Fostul antrenor s-a supărat că a fost dat afară și cere despăgubiri.

„Rămâne să stabilească ei despăgubirile financiare, pentru că eu demisia nu mi-o dau. Eu am crezut cel mai mult în promovare și nu aș fi demisionat niciodată de la Rapid!”, a declarat Daniel Pancu.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]