Simona Halep s-a retras de la Indian Wells! „Accidentarea îmi cauzează probleme”. Anunțul făcut în această dimineață

Simona Halep s-a retras de la Indian Wells! "Accidentarea îmi cauzează probleme". Anunțul făcut în această dimineață
simona halep

Simona Halep a anunțat că se simte nevoită să nu participe la turneul Premier Mandatory de la Indian Wells, ce va începe de luni, 9 martie. Sportiva din România este în continuare accidentată după problemele pe care le-a acuzat la piciorul stâng înainte de turneul de la Dubai. Anunțul numărului 2 WTA a fost făcut în această dimineață, pe pagina sa de Facebook.

 

„Mă voi întorce în 2021”

 

„Sunt foarte dezamăgită să mă văd nevoită să mă retrag de la ediția 2020 a BNP Paribas Open. Din păcate, accidentarea la picior pe care am suferit-o înainte de Dubai încă îmi cauzează probleme, și nu voi putea să mă recuperez în timp pentru a putea ajunge la Indian Wells. Turneul este, fără îndoială, unul dintre cele mai importante momente pentru mine din calendarul competițional, și sunt foarte tristă să-l ratez anul acesta, dar deja mă gândesc că mă voi întoarce în 2021!”, a scris Simona pe platforma socială.

Simona Halep a reușit să cucerească Indian Wells în urmă cu 5 ani.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
10 miliarde de dolari pentru sclavie. Cererea care ajunge pe masa regelui Charles
Mediafax
Cheloo, descalificat de la Asia Express 2026? Gestul care a lăsat-o mască pe Irina Fodor: 'Pot să fac o CRIZĂ..
Cancan.ro
Răzbunarea programatorilor concediați după o „transformare AI”: au creat un sistem capabil să înlocuiască CEO-ul
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Ce problemă de sănătate are What’s Up: „Trăiesc aşa de 28 de ani, aşa m-am născut, sunt împăcat cu această idee”! Artistul participă la „Asia Express” alături de soția lui, Micky
Ce se întâmplă, doctore?
Economia României frânează: PIB-ul stagnează în T2, iar industria se contractă puternic. Construcțiile și investițiile compensează scăderile
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă: – Ești exagerat de frumoasă, cu ce te ocupi?
Râzi cu lacrimi
Oamenii sunt surprinzător de buni la prezicerea momentului în care vor muri, dar fac și o greșeală importantă
Descopera.ro
DOLIU în lumea filmului! Actorul iubit de români, găsit mort în propria locuință 😲
Cancan.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Noul film Resident Evil promite să fie terifiant
Go4Games
Noua Dacia Spring nu va mai fi produsă în China. Unde se mută producția, dar nu în România
Promotor.ro
„Mișcarea cangurului”: NOUL TRUC prin care ȘOFERII EVITĂ RADARELE
Mediafax Italia
Locul de muncă pentru care poți primi... 2.500 de euro pe lună!
Mediafax Spania